Să alergi primul semimaraton este, pe alocuri, mai captivant decît un thriller. Ai acțiune multă, sentimente intense și, în mod normal, binele învinge. Sau nu?

Doi alergători Raiffesen Runners.  Gianina Badea (foto dreapta) și Vlad Marinescu (foto stînga). Firi deloc sportive, dar se decid să alerge prima lor cursă de semimaraton. Urmează patru luni de antrenamente. Trezit dimineața. Cu ochii cîrpiți de somn trebuie să te apuci să alergi. E greu la început. Tare greu. Dar strîngi din dinți. Apar primele momente de bucurie. Dar și problemele. Ce e durerea, devine -printre altele – o întrebare esențială. Întrebările sînt, oricum, mai multe.

Cine ești tu?

Gianina: Sunt unică pentru că sunt veselă dar și tristă, deșteaptă dar și nu prea, darnică dar și zgârcită, frumoasă dar și urâtă, slabă dar și grasă, bună dar și rea, timidă dar și îndrăzneață, nu pot dar mă chinui să pot. Nu știu, dar încerc să știu, mi-e frică de schimbare, dar fac schimbări radicale. Sunt, așadar, doar un simplu om.

Vlad: Sunt un IT-ist convins. Stau 8h/zi la calculator și prefer să rezolv probleme complexe la birou. Nu îmi place munca fizică și nici task-urile repetitive. Îmi plac călătorille și prefer să vizitez de fiecare dată altceva, cu cât mai deosebit, cu atât mai bine.

De ce te-ai apucat de alergare?

Gianina: Nu am făcut sport nici măcar la școală. Colegii de la Raiffeisen m-au încurajat să încerc alergarea.

Vlad: În ultimii 20 de ani ani nu am mai făcut nici un fel de sport. Anul trecut am alergat o distanță echivalentă cu o stație de autobuz și am fost terminat toată ziua. Atunci am decis că trebuie să fac ceva pentru a îmi îmbunătăți condiția fizică.

Ce ai învățat (de) la programul Raiffeisen Runners?

Gianina: Am învățat că niciodată nu e prea târziu, am învățat că trebuie să-ți provoci frica la o alergare, am învățat că în echipă imposibilul devine posibil.

Vlad: Am învățat că dacă vrei să îțo atingi limitele fizice trebuie să ți le depășești mai întâi pe cele psihice.

Ce ți-a trecut prin cap la cel mai lung antrenament?

Gianina: Până acum, am alergat cel mai mult 9km…. Și am înțeles că trebuie să fac mai mult.

Vlad: Cel mai mult am alergat 18km. În prima parte a cursei mă gândeam că nu o să reușesc să termin, după 10 km mă gândeam că aș putea alerga chiar și mai mult, iar în ultima parte doar că mai am puțin și trec linia de sosire.

Ce e durerea?

Gianina: Nu știu decât că durerea mă sperie.

Vlad: La cursele mai lungi durerea a ajuns să fie un companion de alergare, pe care trebuie să îl depășesc cumva.

E alergarea un sport individual sau de echipă?

Gianina: Sincer, fără echipă, eu nu as fi reușit să alerg.

Vlad: Pentru mine, alergarea este un sport individual, în care încerc să îmi depășesc propriile limite și nu încerc să mă întrec sau să mă compar cu ceilalți.

Ce ți se potrivește mai bine: o rochie elegantă sau un tricou de alergare ud de la efort?

Gianina: Acum am 100 de rochii și niciun tricou tehnic

Ce ți se potrivește mai bine: un costum elegant sau un tricou de alergare ud de la efort?

Vlad: În momentul de față mă simt mai în largul meu în costumul de corporatist decât în tricoul de alergare, dar cu timpul sper ca lucrurile să se inverseze.

Ce vei face după ce vei alerga 21km la Maratonul București?

Gianina: Vreau doar să mă bucur alături de cei dragi!

Vlad: După ce voi termina cursa cu brio, o să ies în oraș cu familia pentru a sărbători această realizare.

Comments

comments

Previous post

Cum am devenit erou la Mamaia

Next post

Șugaș Race. Cursa cu natura

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *