La un antrenament de 32 de km a înțeles că alergarea poate fi un sport de echipă. I-a plăcut lucrul acesta și de atunci încoace – după ce între timp a ”absolvit” cu brio programul ”Raiffeisen Runners – Primul Maraton” – aleargă de cel puțin două ori de săptămînă și participă la cît de multe concursuri poate. Perseverentă și ambițioasă, Esmeralda-Maria Bejan nu se va lăsa pînă cînd nu își va îndeplini și un vis: să alerge maratonul de la Roma.

Primii pași

În copilărie goneam cu bicicleta imaginându-mă că sunt la curse, făceam gimnastică cu prietenele și ne prefăceam că suntem Nadia Comăneci, zburdam in picioarele goale prin trifoi și spuneam că sunt un cal pur sânge arab, mă cățăram în copaci imitând vocea lui Tarzan…., cam așa. În rest, nu am făcut sport mai mult decât se făcea la școală. Alergarea am început să o descopăr în adolescență, în liceu. Mă descurcam destul de bine la probele de rezistență. Tot atunci am început să ies la alergat în parc, în Cișmigiu, împreună cu fratele meu. Nu parcurgeam mai mult de 3 km pe zi, dar mie mi se păreau foarte mulți atunci. Nu m-am gândit însă niciodată să fac sport de performanță, iar în timpul facultății am renunțat să mai alerg”.

De ce alergare? De ce maraton?

Îmi lipsea teribil mișcarea în aer liber, energia din copilărie se pierduse, simțeam că nu sunt în direcția bună… A fost nevoie de ceva ca să îmi revin. Recunosc că nu m-am gândit brusc să încep să alerg. Întâi a venit pe lume Maria, care ne-a făcut să mai trecem încă o dată prin copilărie alături de ea. Am devenit mai dinamici și așa mi-am amintit de alergat.

”Primul Maraton” a dat startul unui capitol frumos din viața mea. A fost școala unde am învățat cum se atinge imposibilul. Este foarte ușor dacă ai lângă tine niște oameni dedicați și foarte atenți cu tine. Mă refer aici la cei care ne-au coordonat, care mi-au dat mai presus de toate încrederea de care aveam nevoie dar și la colegii cu care am alergat și cu care am legat prietenii speciale. Antrenamentul nu înseamnă sa lucrezi numai pentru corpul tău. Programul ”Raiffeisen Runners” m-a învățat că mintea și corpul lucrează împreună, antrenamentul fiecărui prag a însemnat o conlucrare în armonie a celor două. Am crezut că este un antrenament individual, însă ”Primul Maraton” mi-a arătat cum se colaborează în alergare și că alergarea poate fi un sport în echipă: vorbești, glumești, îți deschizi sufletul, ești ca într-o familie.

Am avut multe momente speciale de-a lungul antrenamentelor, unul dintre ele a fost o alergare de 12 km, la 30 de grade. A fost o zi apăsătoare din cauza căldurii și umidității din atmosferă. Atunci, pentru prima dată, după numai 8 km de alergat mi-a venit să mă opresc. Aveam ceva amețeli și mi se instalase o oboseală de neînvins. Calculam unde să „leșin”, înainte sau după podul din Herăstrău, pod ce îmi dădea mereu probleme, mă scotea din ritm. În acele momente de cumpănă și tristețe, a apărut Oana Solomon și mi-a dat vraja de care aveam nevoie. E o vorbă aici în grupul nostru: „cu Oana nu te poți opri”. Am fost salvată cu tehnicile ei de a uita că ești obosit și că te dor picioarele, de a uita că e cald și nu mai poți. Îmi vorbea atât de mult de frigider și de gheață că am început să simt frig deși erau 30 de grade afară. Am terminat cu bine antrenamentul. Contează foarte mult ce îți induci mental…

Un alt moment a fost alergarea de 32 km, cel mai lung antrenament. Fiecare dintre coordonatori are ceva special, se completează unul pe celălalt. Atunci mi-a fost dat sa văd o coordonare extraordinară a lor, am văzut sufletul și munca lor ca un întreg.  Până atunci alergam punându-le mereu întrebări, să ne spună tot felul de lucruri tehnice, cum să respirăm, ce pantof de alergare să folosim, ce izotonice și energizante să luăm, cum e ”zidul” și când apare și ce poți face să treci de el etc. Însă în ziua aceea, toți am fost concentrați pe cei 32 de km, am arătat ce am învățat. Ne încurajam când ne întâlneam pe traseu, aveam grijă unii de alții ca să terminăm cu bine programul și obiectivul propus, a fost extraordinar. Atunci am văzut cum poate să fie alergarea un sport de echipă. Am reușit cu toții să terminăm cu bine cel mai lung antrenament, a fost ziua când m-am înscris oficial la proba de maraton, am știut că voi putea și că am răzbit lupta cu kilometri. Eram deja o câștigătoare.

Tot înainte

”Acum mă antrenez sistematic cam de două ori pe săptămână. Sâmbăta alerg 7 km și duminica 12 km, două zile din săptămână consecutiv, de obicei prin Herăstrău sau pădurea Băneasa. Această abordare mă ajută să fac față mai ușor alergărilor de semimaraton. Am făcut o pauză mai mare în iarna și primăvara acestui an din cauza unor probleme de sănătate, însă am reînceput să alerg.

După ”Primul Maraton” am alergat la diverse competiții pe asfalt în special la Bucharest Half Marathon, Bucharest Marathon, Gerar, Bucharest Night Run. Am încercat și alergări pe dealuri, la Plopeni, la Cozia, traseul Stânișoara. Am participat la majoritatea competițiilor de alergare care se țin în pădurea Băneasa sau Cernica. Îmi plac foarte mult alergările în pădure, deși te solicită un pic mai mult. Mi s-a întâmplat o dată chiar să abandonez la km 2 pentru că m-am accidentat. M-a durut sufletul pentru că nu m-am putut bucura de alergare până la capăt… În alergările de trail se mai cade, mai ales dacă uiți de niște principii și te ia valul…”

Lecțiile alergării

”Coordonarea minții cu trupul, dialogul dintre cele două voci trebuie coordonat într-o direcție pozitivă. Răbdarea, perseverența și încrederea în tine sunt foarte importante atunci când vrei să realizezi ceva”.

Cum se vede pe sine

”Calitățile mele: perseverența, hotărârea, calmul, încrederea în reușită.

Defectele: alerg de plăcere, deloc competitiv.”

Prieteni în alergare

”Existența unui grup de prieteni și colegi care au o preocupare comună pentru alergare este destul de importantă pentru mine, deoarece îmi doresc să interacționez, am nevoie de relaționare chiar și în alergare. Îmi place când ne împărtășim din experiență, când glumim și râdem. Da, cu certitudine, alergarea ne-a unit. Ne cunoaștem mai bine, ne respectăm, ne înțelegem și conlucrăm mult mai bine când avem o problemă de serviciu de rezolvat împreună. Am trecut printr-un maraton împreună, deci orice se poate rezolva…”

Corporatistul?!

”Un corporatist, ca persoană, acționează într-un standard specific unei corporații, susținut de așa numita guvernanță corporativă, standard ce impune un anume grad de profesionalizare pentru a atinge obiectivele companiei respective sau ale grupului din care face parte compania.

Îmi asum această identitate, lucrez de 15 ani pentru Raiffeisen Bank. Din punct de vedere al muncii desfășurate, personalul trebuie să fie bine pregătit, avem standarde specifice, obiective specifice, direcții specifice, ca orice corporație. Ce este mai deosebit poate este faptul că, din punct de vedere al satisfacției angajatului, avem diverse programe precum este și ”Raiffeisen Runners – Primul Maraton”, avem planuri de carieră, avem ”Raiffeisen University”, cursuri care sunt destul de apreciate. Se cer adesea feedback-uri de la angajați și de la clienți, colaboratori interni și sunt analizate destul de serios.

Dacă se poate promova mai ușor într-o corporație dacă esti și alergător? Nu cred. Promovezi pentru jobul pe care știi să îl faci, în primul rând. Alergarea te poate ajuta să te cunoști mai bine, să meditezi mai bine la ce ai de făcut, să te dedici și adunând toate acestea, într-o oarecare măsură, da, alergarea contribuie la jobul pe care îl faci și deci și la promovare”.

”Concurența” cu soțul

”Soțul meu aleargă crosuri mai ales, pe distanțe scurte, de maxim 10-12 km și o face mult mai bine ca mine, așa că nu prea poate exista concurență, m-am resemnat… Dar dacă unul dintre noi iese la alergat, vrea automat și celălalt sa o facă. Ne susținem și ne încurajăm unul pe celălalt. Cristi a fost de multe ori alături de mine la alergări, termina înainte cursele și adesea ma caută pe traseu pentru a verifica dacă totul e în regulă cu mine și pentru a mă încuraja. Avem mai multă înțelegere unii față de ceilalți, faptul că amândoi alergăm, o face și pe fetița noastră, pe Maria, să fie ca noi”.

Un vis

”Deși este o cursă pe asfalt, îmi doresc foarte mult să particip la Maratonul de la Roma, pentru că am auzit că este un maraton de suflet. Are un traseu foarte frumos, alergi de plăcere, te bucuri de tot ce vezi și ce ți se oferă. În plus, pentru mine Roma este orașul cel  mai frumos din lume, l-am revăzut anul acesta și îmi mențin părerea. Trebuie să alerg un maraton acolo”.

Din 2011 încoace, programul ”Raiffeisen Runners – Primul Maraton” încurajează angajații băncii să practice alergarea, să devină mai activi și să adopte un stil de viață sănătos. Început cu șase maratoniști, programul a contribuit la faptul că pînă acum 128 de angajați ai Raiffeisen Bank au terminat cu bine prima lor cursă mai lungă, de maraton sau semimaraton. În iunie, o nouă grupă de alergători a luat startul antrenamentelor pentru Maratonul București 2017.

Comments

comments

Previous post

Unii aleargă munți

Next post

Curse, curse

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *