vineri, martie 29 2024

Un week-end cu mai puține concursuri de alergare, însă toate competițiile au fost extreme. În Bucegi, Dolomiți, Alpi.

7500

– Vineri de dimineață, la ora 6, s-a dat startul în proba de 90 km (Elită) a celui mai dificil concurs de alergare montană din România: Marathon7500.  59 de echipe la start. După circa 19h:20 de minute, prima echipă care a reușit să treacă linia de sosire a fost Sponser Master Team (Pepi Tilea și Gică Blajiu). La feminin a câștigat și la această ediție Sis Adventure (Cornelia David și Silvia David), în timp ce în proba mixtă pe primul loc s-a situat echipa RockBird (Paula Dogaru și Marius Vasilache).
Cu o zi mai târziu, tot la ora 6 de dimineață, peste 120 de echipe au pornit în proba scurtă (Hobby, 45km) a aceluiași concurs. Câștigători detașați au fost băieții din echipa R&A (Radu Milea și Alin Tănase) care au stabilit un nou record al probei: 6h:32min. La mixt pe primul loc a fost ”Centrul de Zi Diaconia” (echipă formată din Callewaert Cindy și Ionel Maftei).
Mai multe detalii, în curând, pe site-ul organizatorilor, care au făcut o treabă excelentă.

– Duminică 21 iulie, la Canazei, Trento (Italia) au avut loc Campionatele europene de skyrunning. Competiția s-a bucurat la start de toate numele mari ale alergării montane. După un finiș entuziasmant, spaniolul Kilian Jornet a câștigat în 2h:00min:11sec, reușind să îl întreacă cu doar 3 secunde pe italianul Marco De Gasperi.  O comportare excelentă a avut-o Ionuț Zincă, ce a reușit să ajungă al patrulea, cu un timp de 2h:07min:26sec. Ceilalți alergători români participanți au fost Gyorgy Szabolcs (locul 20) și Florin Vlad (locul 41). La feminin, pe primul loc s-a clasat suedeza Emelie Forsberg, cu timpul de 2h:26min:52sec. Rezultatele complete sunt disponibile aici.

– Chiar dacă nu este vorba doar despre alergare, merită menționată și performanța lui Tomi Coconea, care tot în acest week-end a reușit să termine pe poziția a zecea în competiția de adventure Red Bull X-Alps. Pe scurt, Coconea a avut nevoie de 13 zile pentru a parcurge în total 2458 de kilometri (plecare din Salzburg, sosire la Monaco), dintre care 1678 de km au fost cu parapanta, iar restul de 780 în alergare sau mers. Tomi a dormit în medie doar 4 ore pe noapte și s-a aflat în aer pentru 55 ore, în timp ce a alergat cica 108 ore.

Foto: Silviu Bălan.

Comments

comments

Previous

Dacă nici așa nu vrei să slăbești...

Next

Semimaratonul Țării Făgărașului. Gata de start

1 comment

  1. Bravo Ionut! Uite așa ne putem mândri și noi în afară că suntem români.
    În Dolomiți, la un centru de informare turistică, am văzut o broșură despre competiții de alergare, inclusiv cea menționată mai sus. Pe aceeași pagină – Ionuț și Killian. Încă un bravo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also