joi, decembrie 12 2024
La Praga, kenyanca Joyciline Jepkosgei a devenit prima femeie din lume care coboară sub 1h:05min pe distanța semimaratonului.

La nici două luni de la stabilirea ultimului record mondial în proba de semimaraton, acesta este doborît din nou. Și nu oricum, ci într-o manieră entuziasmantă, coborîndu-se sub un prag nemaiatins pînă acum

Așadar… Sîmbătă 1 aprilie (și, nu, nu e păcăleală), kenyanca Joyciline Jepkosgei a alergat semimaratonul de la Praga într-un timp de 1h:04:min:52 sec, devenind astfel prima femeie care coboară sub pragul de 65 min pe această distanță.

Ea a stabilit totodată noi recorduri mondiale pe distanțele de 10Km (30min:05sec), 15km (45min:38sec) și 20km (61min:25sec)

Atleta, în vârstă de 23 de ani, a doborît cu 14 secunde precedentul record, stabilit de compatrioata sa Peres Jepchirchir, campioana mondială en titre în această probă, la Dubai pe 10 februarie.

Ea a primit peste 100.000 de euro pentru victoria de la Praga și pentru realizarea unui nou record mondial.

Revenind la cursa de la Praga, să mai spunem că Jepkosgei a trecut linia de sosire în fața compatrioatelor sale Violah Jepchumba, la 30 sec., și Fancy Chemutai, la peste 2 min.

La masculin, victoria a revenit etiopianului Tamirat Tola, cu timpul de 59min:37sec, urmat de kenyenii Josphat Kimutai Tanui și Geoffrey Yegon la peste 1 min.

Comments

comments

Previous

Alerg #34. Și restricționare de trafic în București

Next

Rezultate. Semimaraton Brașov și București 10k

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also