luni, octombrie 21 2024

De data aceasta, vom încerca să vedem care au fost principalele tendințe înregistrate, la nivelul curselor de maraton, în anul care abia s-a încheiat.

marat

Pe scurt, acestea ar fi:

– Un nou record mondial la masculin.

– Dominație absolută a sportivilor din Kenya și Etiopia.

– Și suspiciuni tot mai mari în ce privește folosirea substanțelor dopante în sportul de anduranță.

Dar să le luăm pe rând. Despre noua cea mai bună performanță mondială la maraton am scris destul de mult la vremea potrivită. Să reamintim doar că a fost realizată de către kenyanul Dennis Kimetto la Berlin, pe 28 septembrie, el devenind cu această ocazie primul sportiv care coboară sub bariera de 2h:03min.

Astfel, în vârstă de 30 de ani, Kimetto a reușit un timp de 2h:02min:57sec, fructificând avantajul traseului plat și al vremii potrivite pentru alergare (au fost doar 8 grade Celsius la start). Nu se știe cât va rezista recordul său, căci deja a început să se lucreze la proiectul ”maraton sub 2h”.

Până la atingerea acestui obiectiv, care acum pare ireal, să spunem doar că cel mai probabil (cu o marjă de eroare de sub 1%) viitorul record va fi realizat de către un sportiv est-african.Care, foarte posibil, va aparține unui anume trib.

Asta  pentru că, doar anul trecut, din cei mai buni 100 de timpi înregistrați în cursele de maraton, 95 au aparținut sportivilor din această zonă geografică (57 kenyeni și 38 de etiopieni).

De fapt, acestora li se pot adăuga și un sportiv din Bahrain (cu timpi de sub 2h:07min:15sec în două curse) și unul din Qatar, care abia recent au obținut cetățenia statelor respective, ei fiind de fapt născuți… nici nu mai trebuie să spunem unde.

Astfel, în cele din urmă, doar japonezul Kobei Matsamura (2h:08min:09sec) și britanicul Mo Farah (2h:08min:21sec, la primul său maraton) reușesc să intre în Top 100. Iar dacă ne gândim că de fapt Mo s-a născut în Somalia (țară ce are doar trei vecini: Marea Arabiei, Etiopia și Kenya) lucrurile devin și mai clare.

O altă tendință înregistrată în cursele de maraton, evidentă și în 2014, este îmbunătățirea continuă a timpilor realizați. Oricum, alergătorii est-africani par acum interesați mai mult de noi recorduri și de banii asociați acestora decât de gloria sportivă (vezi în acest sens mai slabele lor rezultate la competițiile atletice majore).

Statisticile sunt din nou elocvente. În 2014, un sportiv a coborât sub 2h:03min, doi au scos timpi sub 2h:04 minute și 8 au avut timpi sub 2h:05min. Spre comparație, în 2013 trei sportivi au avut timpi de mai puțin de 2h:04 min și 9 de sub 2h:05min. În 2012 nu existat timp sub 2h:04min, fiind însă 11 atleți cu timpi sub 2h:05min.

Dar să lăsăm pe moment bărbații în pace și să vedem cum stau lucrurile în ce privește rezultatele femeilor la maraton. Diferențe există. Și destul de mari. Întâi de toate, trebuie spus că și aici sportivele est-africane domină cursele, însă nu tot atât de autoritar.

În Top 100 ai celor mai buni timpi înregistrați în 2014 există 44 de performere din Etiopia, 27 din Kenya, 9 din Japonia, câte 4 din Statele Unite și Portugalia, câte două din Letonia și Ucraina, iar Rusia, Coreea de Nord, Peru, Germania, Bahrain, Italia, Belarus și Polonia au fiecare câte o reprezentantă.

La fete nu s-a înregistrat deloc o îmbunătățire a timpilor realizați. Astfel, anul trecut a fost o singură sportivă care a coborât sub 2h:19min (spre deosebire de două în 2012), alte două care au avut timpi sub 2h:20min (una în 2013 și șase în 2012) și 9 sub 2h:21min (trei în 2013 și 11 în 2012). Se poate constata, așadar, că la nivelul performanței, lucrurile au regresat din 2012 încoace. Mai merită amintit că recordul mondial este deținut în continuare de britanica Paula Radcliffe, care în 2003 a alergat cursa de la Londra în 2h:15min:25sec.

Întorcându-ne la performerele anului trecut, e de spus că cea mai bună maratonistă a fost de departe kenyanca Rita Jeptoo. Ea a câștigat clar cursele de la Boston (aici a realizat 2h:18min:57sec) și Chicago și a fost desemnată pe primul loc în circuitul World Major Series.

Numai că, în decembrie, festivitatea de premiere a fost amânată deoarece Jeptoo tocmai fusese depistată pozitiv la un control anti-doping. Atleta a fost suspendată temporar de către Federația de atletism din Kenya, iar un verdict final în ce privește cazul de dopaj urmează să fie dat în februarie 2015.

World Major Series include cele mai mari șase curse de maraton din lume (Londra, Berlin, Tokyo, Chicago, New York și Boston), iar atleții cu cele mai bune rezultate sunt premiați cu câte 500 de mii  de dolari, atât la feminin cât și la masculin.

Comments

comments

Previous

Revista Alerg #22

Next

Gerar 2015. Impresii și rezultate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also