Continuăm să trecem în revistă cele mai importante rezultate, cifre și evenimente ale anului trecut. De data aceasta, după ce am văzut cum au stat lucrurile în maraton la nivel mondial, ne oprim asupra alergării de pistă și șosea, plus cros atît la nivel de performanță (atît cît mai e în cazul României) cît și de amatori.

Atletism

Duse sunt vremurile de glorie ale atletismului românesc, așa că nu sunt vești prea bune de aici în anul abia încheiat. Dacă la Campionatele Mondiale de seniori desfășurate la Londra nu s-a reușit obținerea niciunei medalii (iar prezențe în finale au fost doar în probele fără tururi preliminare), cei puțin tinerii atleți au avut unele rezultate bune.
Astfel, dacă e să ne oprim doar la probele de alergare, Dorin Andrei Rusu a cucerit medalia de aur în proba de 10.000 m, la Campionatele Europene de atletism Under-20 de la Grosseto (Italia). La aceeași competiție, Andreea Miklos a obținut argint în proba de 400m.

Sfîrșitul de an a consemnat, în fine, o performanță, în proba de cros de data aceasta. La Campionatele Europene desfășurate în decembrie la Samorin (Slovacia), fetele au obținut medalia de argint. De adăugat că, în 2016, România obținea bronzul. Revenind la competiția din Slovacia, să spunem că cea mai bună clasare, locul 4 respectiv, a avut-o Roxana Bârcă. Revenită în 2015, după o suspendare de doi ani pentru dopaj, tînăra în vîrstă de 29 de ani, a reușit cea mai bună performanță a carierei sale. La Europene ea a înregistrat un timp de 27min:21sec, pe o distanță de circa 8 km. Din echipa tricoloră au mai făcut parte Ancuța Bobocel, care s-a clasat pe locul 11, Cristina Simion (locul 16), Andreea Pîșcu (locul 45), Claudia Prisecaru (locul 68), Paula Todoran (locul 70). În competiția seniorilor, singurul reprezentant al României, Nicolae Soare, a terminat pe locul 46, în timp ce la categoria Tineret (U23) Nicolae Coman a încheiat competiția pe locul 62.

Dacă e să consemnăm cele mai bune performanțe individuale, acestea ar putea fi (și aici am folosit datele de pe 4run.ro, Sorin Ion meritînd toate laudele pentru munca sa neobosită de a pune cap la cap numeroase informații), cea mai bună atletă în 2017 a fost Claudia Bobocea, care a avut trei participări în Diamond League, la una din ele terminând cursa de 1 milă pe locul trei. A luat parte la Europenele de Sală, dar și la Campionatul Mondial, iar la Campionatul European pe echipe a avut cea mai bună prestație din delegația României. La băieți, Nicolae Soare a fost campion național la toate probele de fond din aer liber (fără obstacole), el terminând primul atât la 5.000 de metri, 10.000 de metri, semimaraton cât și la cros. În plus, la Universiadă, la 10.000 de metri, a luat medalie de argint.

Alergare

Este destul de greu de spus exact cîte competiții de alergare s-au organizat anul trecut în România. Asta deoarece pe lîngă concursurile organizate după tipic, pe distanțe clasice sau aproape (de la crosuri de cîțiva kilometri la maratoane) s-au pus la cale alte întreceri în care factorul competitiv nu a fost chiar pe primul loc (curse cu obstacole, fun run, antrenamente competitive, crosuri umanitare etc).
Estimăm, sperînd să nu greșim prea mult, că în 2017 au fost aproape 150 de competiții de alergare, organizate în sală, parc sau pe șosea. Cifra nu este foarte mare, însă e într-o creștere relativă față de anul 2016. În schimb, interesul față de alergare al românilor pare mai curînd să stagneze.

Acum să consemnăm cîteva cifre relevante:

17.000 – Cel mai mare număr de participanți la un singur eveniment, respectiv la Maratonul București (În această cifră sunt incluși participanții la cursele copiilor, crosurile populare și probele competitive)
1065 – Cel mai mare număr de finișeri într-o probă de maraton. Record înregistrat tot la Maratonul București. E pentru prima dată cînd la noi se trece de 1000 de finișeri într-o probă de maraton. Anul trecut, la București au fost 927. Spre comparație, la a doua mare cursă, Maratonul Cluj, în 2017 au terminat proba de maraton 406 alergători (au fost 414 cu un an înainte).
2951 – Cel mai mare număr de finișeri într-o probă de semimaraton. Rezultat consemnat la ediția de vară a Semimaratonului București. Cifra e în scădere față de 2016, cînd au fost 3179 finișeri. Să mai spunem că în octombrie, la MIB proba de semimaraton a fost terminată de 2802 alergători (2780 în 2016), iar la Cluj au terminat 1108 persoane (950 în 2016).
201 – Este numărul de maratoane alergate în cariera sa, pînă la sfîrșitul anului trecut, de către Ilie Roșu. El devine al doilea maratonist român care depășește borna 200, după Ilie Victor (acesta are 249).
10 – Cel mai mic număr număr de finișeri într-o probă de maraton, înregistrat pe 30 noiembrie, cu ocazia Maratonului Reîntregirii Neamului Românesc, la Alba Iulia. Anul trecut, același concurs a fost terminat de 12 alergători.

Desigur, ar mai fi și alte lucruri (probabil) importante de consemnat, însă vă invit să le adăugați la comentarii.

Comments

comments

Previous post

”Pasiunile mele sunt familia și alergarea”

Next post

Cît de mult pot costa pantofii de alergare

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *