În pădure la Pustnicu. A doua etapă a Forest Run Grand Prix.

forest
Deși aflată la prima ediție și într-un format care presupune mult efort din partea organizatorilor, Forest Run Grand Prix este deja o competiție bine conturată, bine organizată și extrem de plăcută.

Are câteva caracteristici speciale. Întâi de toate, se desfășoară în cadru natural, prin pădurile din jurul Bucureștiului. Mai ales în această perioadă a anului, când și vremea o permite, este o plăcere să descoperi în alergare locuri noi, poteci (cu noroiul aferent, dar deloc mult), cu teren accidentat, pâlcuri de copaci și, da, aer mai curat. E o bucurie să lași deoparte asfaltul sau tartanul și să redescoperi pământul reavăn.

Apoi, stă sub semnul moderației. Distanța nu este una care chiar să îi mulțumească pe talibanii alergării, dar inclusiv pentru aceștia o alergare de circa 10 km, într-un ritm alert, e un antrenament foarte bun. Pentru cei mai puțin pretențioși, distanța e numai bună pentru a bifa un long-run de început de sezon. Tot moderate sunt și taxa de înscriere, dar și kit-ul de participare, premiile sau facilitățile de concurs (nu există cronometrare electronică, spre exemplu).

Prietenia e altă marcă a Forest Run. Numărul de participanți este mediu (în jur de 250), atmosfera e plăcută și marcată de conviavilitate. Alergarea se termină cu o masă oferită de organizatori.

Duminică 12 ianuarie a avut loc a doua etapă din cadrul Forest Run Grand Prix, desfășurată în pădurea Pustnicu. Traseul a fost destul de dificil (alunecos pe alocuri, porțiuni accidentate, o urcare care pe a doua tură se simțea serios în picioare), însă vremea a fost perfectă, caldă pentru această perioadă a anului, fără vânt. Mult entuziasm și veselie, în rest.

Câștigători au fost:
– Ciprian Bălănescu – 37min:24 sec
și
– Florentina Buga – 44min:48 sec.

Rezultatele complete sunt disponibile aici.

Merită remarcată prezența campionului național de triatlon, Ciprian Bălănescu, care deși a bifat cursa ca pe un antrenament, a trebuit totuși să se întrebuințeze serios pe ultimii metri pentru a câștiga.

Mai multe detalii despre modul de organizare a concursului aveți pe site-ul competiției. Următoarea etapă se va desfășura pe 8 sau 9 februarie, cel mai probabil în pădurea Cernica.

O relatare de la prima etapă a Forest Run e disponibilă aici.

A doua etapă a competiţiei Forest Run Grand Prix  a fost organizată de SC IME România, cu sprijinul Primăriei Pantelimon şi cu contribuţia sponsorilor Prisum International, Isostar, Preda Publishing, Running Shop, Akimbo Gym, alergare-ro.ro şi Escapes Café&Pub.

Foto: Bogdan Popa

Comments

comments

Previous post

Lung, lung și iarăși lung. Recorduri

Next post

Bucurându-mă de ce-i în jur

Alerg.ro

Alerg.ro

1 Comment

  1. ianuarie 20, 2014 at 5:20 am

    […] Run, Forest. Run nr. 2 » alerg, deci exist! în Run, Forest. Run nr. 1 […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *