Credeați că România nu e în rând cu suratele sale mai importante într-ale alergării? Și noi avem bandiții noștri.

bandit
Nu există date statistice privind fenomenul banditismului în alergare în România. Însă, orice organizator de curse îți poate spune că la mai fiecare concurs există mereu un număr, mai mare sau mai mic, de alergători care nu plătesc taxa de participare însă care sunt prezenți pe traseu. Deloc nevinovat.

Pentru a trage un semnal de alarmă, astăzi a fost lansat ”Runners’ Hall of Shame”, un spațiu virtual în care vor fi prezentați acești așa numiți ”bandit runners”.

”Nu ne propunem să lezăm imaginea nimănui, ci doar să atragem atenţia asupra fenomenului banditismului în alergare”, spune Mădălina Amza (aka ”Gazela de la pagina 5”) care a avut inițiativa acestui proiect.

Și pentru ca lucrurile să fie clare trebuie înțeles că un bandit alergător este o persoană care ia parte la o competiţie de alergare, profitând de facilităţile asigurate de organizatori (traseu marcat, puncte de hidratare, medalie, fotografii, asistenţă medicală, masă etc), însă fără a fi înscris şi/sau fără a plăti taxa de participare.

Un bandit alergător NU este cineva care aleargă întâmplător pe traseul de concurs, mai ales dacă respectiva competiţie se desfăşoară pe un traseu care nu este închis publicului (ex.: un parc) sau cineva care se delimitează clar de restul concurenţilor (ex.: aleargă în sens opus acestora, nu se opreşte la punctele de hidratare, nu trece linia de finiș, nu pretinde să primească medalie sau alte facilităţi pentru care nu a plătit)”, se spune pe blogul ”Bandiților Alergători”.

Imaginile cu ”bandiți” sunt de la primele două etape ale Forest Run Grand Prix.

  • Un articol pe aceeași temă, a bandiților alergători, puteți citi și în revista Alerg #15, care apare săptămîna viitoare.

Ilustrație: runnerseden.com

Comments

comments

Previous post

Alergări impure și parcuri care nu există

Next post

Batoane de casă

Alerg.ro

Alerg.ro

17 Comments

  1. zidaru costel
    ianuarie 22, 2014 at 6:52 am

    Nu este corect din partea lor ca participa fara sa plateasca , dar cred ca un pic de exigenta din partea organizatorilor , acolo unde nu exista bun simt ,nu ar strica .

  2. Daniel Lixandru
    ianuarie 22, 2014 at 7:25 am

    Este tare chestia asta. Nu mai ai voie să alergi în România decât oficial. Eu organizez Maratonul Regal. Nu mă deranjează dacă în ziua concursului mai aleargă și alți oameni pe traseu. Nu văd cu ce ar deranja. Unde este problema atâta timp cât nu consumă din apă, nu mușcă din asfalt, nu distrug copacii, nu primesc tricou, nu primesc medalie și nu apelează la salvare? S-au trezit câțiva „mari organizatori” să facă mare tam tam pe această temă. La toate maratoanele mari (Paris, Berlin, Roma etc..) la care am alergat am văzut oameni care alergau în afara concursului. Mâine vom avea și procurori ai traseelor. Îi cunosc pe cei mai vehemenți „procurori ai curselor” și mă mir că alergarea nu le-a atenuat din această înverșunare fără sens. Poate că ocupându-se de organizare nu mai au timp de alergare. Mie nu-mi este rușine să alerg în afara concursului. Nu știu cine și-a permis să pună pozele unor oameni pe un site denigrator? [COMENTARIU MODERAT. A FOST SCOASA REFERIREA LA PERSOANA]

  3. Gazela
    ianuarie 22, 2014 at 10:28 am

    FYI, la competiţiile mari există şi bandit catchers, care îi scot de pe traseu cu forţa, dacă trebuie. Uite mai jos un exemplu:

    In legatura cu restul „argumentelor”, ma abtin de la comentarii. E mai bine asa 🙂

  4. Hadrian
    ianuarie 22, 2014 at 10:28 am

    Trebuie avuta mare grija cu acest proiect. Asa cum este prezentat proiectul pe blog, exista riscul ca o persoana care alearga pe traseu fara numar sa nu fie bandit runnner, conform criteriilor enuntate, dar sa apara totusi pe lista neagra, daca situatiile nu sunt verificate cu atentie inainte de publicarea pozelor. Cata vreme detaliile (si implicit dovezile) privind comportamentul potentialului bandit runner sunt optionale (conform instructiunilor de pe site referitoare la transmiterea pozelor), nu cred ca o simpla poza facuta de cineva pe traseu sau preluata din diverse surse poate demonstra cu certitudine ca este vorba despre un bandit runner.
    Initiatorii proiectului se expun unor consecinte de natura juridica, daca persoana cu pricina isi considera imaginea lezata, iar ei nu pot demonstra dauna produsa organizatorilor competitiei respective, ceea ce este greu de realizat, daca accesul pe traseu nu este restrictionat pe durata competitiei (cum este cazul la multe competitii organizate pe poteci turistice sau in parcuri), iar potentialul bandit runner nu consuma resursele organizatorilor.

  5. kfk
    ianuarie 22, 2014 at 10:38 am

    Daniel Lixandru, iti explic eu:

    Daniel Lixandru: „Unde este problema atâta timp cât nu consumă din apă, nu mușcă din asfalt, nu distrug copacii, nu primesc tricou, nu primesc medalie și nu apelează la salvare?”

    Pai scrie si pe blogul Runners Hall of Shame: „Un bandit alergător NU este cineva care aleargă întâmplător pe traseul de concurs, mai ales dacă respectiva competiţie se desfăşoară pe un traseu care nu este închis publicului (ex.: un parc) sau cineva care se delimitează clar de restul concurenţilor (ex.: aleargă în sens opus acestora, nu se opreşte la punctele de hidratare, nu trece linia de finiș, nu pretinde să primească medalie sau alte facilităţi pentru care nu a plătit)”

    Eu vad ca esti de acord cu ei. De ce te superi?

  6. adrian
    ianuarie 22, 2014 at 11:29 pm

    Cred ca pozele lor trebuiesc sterse de pe saitul concursului.
    Ei nu exista. Au un moral beton, tupeu si toate justificarile gestului lor. Ce, ba, v-ati cumparat padure? V-ati cumparat parc? Ce ba, ce v-am furat?
    De ce nu se joaca la scara lor, de ce se baga in seama, de ce vin in afara Bucurestiului in loc sa alerge pe langa casa? Incearca sa provoace, sa ciupeasca. Provocare si tupeu.
    Nu sunt mari banditi, sunt din aia mici. Mici-mici. Si maro.
    Poate ciupesc o medalie, medalia unui alergator care a sosit dupa ei si care o merita si a platit pentru ea. Poate ocupa un loc la masa, stam de vorba, socializam, in timp ce altii, care au platit, au alergat, stau in picioare si isi asteapta randul la masa.
    Dar asta, nu-i asa, e vina organizatorilor, mici sau „mari”, ca nu au luat masuri de eliminare a micilor pungasi. Pai ce ba, nu sunteti in stare sa va organizati cursa.
    E, ce sa spun. Nu exista.

  7. Daniel Lixandru
    ianuarie 23, 2014 at 9:25 am

    La Maratonul Regal au alergat oameni în afară concursului. Unii nu s-au înscris în timp util, unii nu au avut bani. Au alergat, au băut apă de pe traseu, dar nu au primit tricou, medalie. Cu ce au deranjat? Cum aș fi putut să-i numesc bandiți? Cu ce drept? Mi-au luat ceva din buzunar?
    Să alergi la o cursă organizată și să profiți (puncte de alimentare, medalie, tricou, mâncare) este de condamnat, iar asta se poate regla din organizare. Nu ai număr atunci nu primești medalie, tricou, medalie etc. Să alergi într-o zonă publică pe traseul unei curse nu cred că afectează pe nimeni, nici măcar pe organizator.

    AICI AM INTERVENIT SI AM STERS RINDURI CARE NU AVEAU LEGATURA CU DISCUTIA PE SUBIECTUL ‘BANDIT RUNNERS’ (N.E)

    Hadrian are dreptate cu consecințele juridice. Este posibil ca cei care pun pozele pe site să plătească.
    Cred că cei mai vehemenți în povestea acestă sunt cei care au un interes financiar. „Oamenii trebuie neapărat să plătească.” spun ei. Cred că asta îi deranjează, că nu intră banul. Când nu ai contribuit cu mare lucru la promovarea alergării și aștepți să câștigi este posibil să te transformi în milițian al alergării. Nu-mi explic de unde atâta energie negativă.

  8. ianuarie 23, 2014 at 10:03 am

    Pentru a accesa Runners’ Hall of Shame mi se cere o parola. 🙂 Deci s-a rezolvat si problema cu denigrarea publica.

    Eu nu as face asta sau cel putin nu as face asta in mod voit. Dar stau sa ma gandesc ca la Trans am alergat si la proba de 21 (nu intreg traseul) pentru sustinere. Oare am fost bandit?

    Din cate stiu eu, bandit catchers sunt chiar inainte de linia de sosire pentru a evita sa dea mai multe medalii. Iar la competitii mai mici ar trebui sa fie destul de simplu. Nu ai numar – nu primesti, tricou, medalie, masa etc.

    Dar nu este pana la urma rolul organizatorilor sa promoveze alergarea in masa? Ma indoiesc ca sunt organizatori (exceptand poate cei de la MIB) care fac asta pentru profit.
    Inteleg ca nici nu trebuie sa iasa in pierdere, poate de aceea ar trebui sa ofere si optiuni de inscriere fara tricou si/sau fara medalie. Atunci taxa ar fi mult mai mica si daca nici pe aia nu o platesc …

    Dar asa cum ei au alergat „intamplator”, tot intamplator organizatorii pot sa faca poze si sa le puna la sectiunea „Au alergat in mod neoficial” :). Doar e o poza facuta intr-un loc public, am voie sa o public pe site.

    Poate organizeaza si banditii o cursa a lor in care sa nu aiba voie sa participe decat banditii. Hmm, dar cum te mai poti inscrie atunci?

  9. Daniel Lixandru
    ianuarie 23, 2014 at 11:03 am

    [MODERAT]
    Cel mai tare maraton, la care am văzut o promovare adevărată a alergării, a fost la Santiago de Chile. Au avut 25.000 de participanți înscriși oficial (limita a fost de 25.000) și peste 5.000 de participanți fără număr de concurs. Chiar se lăudau cu asta și nu-i numea bandiți, ci tot participanți. La final au primit medalie doar cei care aveau număr. A fost simplu. În 5 ani au ajuns de la 5.000 de participanți la 25.000. Dacă un om este atras de o cursă poate se va înscrie și oficial.
    Sunt curios dacă a vorbit cineva cu acei participanți fără număr de concurs. De ce nu s-au înscris oficial? Este greu să vorbești față în față? Mai bine faci tam tam pe tot felul de site-uri?
    Mă duc să alerg puțin.
    Pe 1 ianuarie am alergat 28 km prin toate sectoarele o cursă neoficială (1RUN), fără numere, fără organizare, fiecare pe pielea lui. Au fost 28 de participanți, nu au fost comentarii negative, ne-am simțit bine. Noroc că nu am întâlnit miliția alergătorilor pe traseu.

  10. Bogdan IONITA
    ianuarie 24, 2014 at 12:16 am

    Conform prezentarilor Dvs, sunt BANDITUL #01. In prezent nu pot accesa pozele, dar am fost sunat de prieteni sa-mi anunte aparitia in acest top. Demersul inceput este in regula, insa cand ati inceput sa faceti etichetari de persoane, asociindu-le imaginea cu aspectele defaimatoare ar fi trebuit sa faceti ceva verificari.

    Am 45 ani si in 2013 am participat (platind bineinteles taxa) la 45 de concursuri de mtb, triatlon, inot si alergare. Sunt membru al Asociatiei Sportul Pentru Tine ce organizeaza doua competitii de mtb si a sponsorizat cu 10.000 ron o alta competitie sportiva aflata la inceputuri. Chiar si asa, ati decis sa deschideti lista cu persoana mea!

    Consider ca mi-a fost afectata negativ imaginea si va notific pe aceasta cale (o notificare oficala voi trimite si cu posta recomandata) ca in termen de 24 ore sa publicati o dezmintire impreuna cu scuze si poza mea.

  11. ianuarie 24, 2014 at 1:57 am

    Buna dimineata domnule Ionita. Pe Alerg.ro a fost prezentata o initiativa prin care se semnala existenta fenomenului de „bandit runners” si in Romania. Au fost folosite unele imagini de la cursele Forest Run, in care apareau oameni ce au alergat in afara concursului (fara numar de concurs, mai exact). As vrea sa accentuez: era semnalata existenta unui fenomen, nu era cineva anume incriminat, nu se emiteau judecati morale. Cred insa ca sunteti de acord cu mine ca acest fenomen trebuie combatut. Cel putin ca o forma de respect mutual, pe care trebuie sa ne-o aratam cu totii (alergatorii fata de organizatori si invers). Sunt convins ca intelegeti acest lucru, tinind cont de activitatea dvs sportiva si ca organizator de competitii. Acum, in ceea ce priveste prezenta dvs intr-o imagine ce semnala fenomenul „bandit runners”, nu eu sunt in masura sa va pot spune cum stau lucrurile (poate ati fost doar surprins alaturi de un alergator fara numar, poate nr dvs de concurs nu era vizibil etc). Oricum, pina la lamurirea acestor lucruri va asigur de consideratia mea. Marian Chiriac

  12. Daniel Lixandru
    ianuarie 24, 2014 at 2:54 am

    Mă bucur să aflu persoanele incriminate ca bandiți. Poate așa voi cunoaște oameni cu care putem face ceva pentru popularizarea sportului. Mă aflam și eu într-o poză de bandit, la cursa din Mogoșoaia. Oricum n-am mâncat și n-am băut nimic de la organizatori. Poate le-am furat aerul. Este zona în care locuiesc și poate m-a trimis primarul să văd cum este organizată cursa?!
    [COMENTARIU MODERAT. INFORMATII FARA IMPORTANTA PENTRU SUBIECTUL IN DISCUTIE]

    Credeam că site-ul și revista Alerg promovează oameni și idei constructive. Văd că subiectele ca acest împing revista spre manelizare. Poate nu mai sunt subiecte pozitive. Îi recomand lui Marian Chiriac să scrie și despre oameni care chiar merită. Poate că ar merita să scrie despre copiii antrenați de Ioan Moisa, copii cu nevoie speciale (deficiențe de auz). Unul dintre ei este Marian Mociorniță, câșigător al probei de semi-maraton la Maratonul Regal, câștigător al locului III cu echipa la campionatul național de semi-maraton în 2013. Mai sunt doi copii, Roșu Mădălin și Prunaru Alexandru cu dificultăți de auz, locul doi la concursul de semi-maraton echipe de la Oradea. Oare ei de ce nu apar în revistă? Nu sunt de la o organizație care sponsorizează? Nu sunt activi pe site-uri? Nu sunt din gașcă? Poate nu sunt subiecte pozitive?

  13. valeriu
    ianuarie 24, 2014 at 3:29 am

    Eu cred ca cine acuza in istoria asta se scuza.
    Celor care nu şi-au putut reţine in cadrul acestui dialog afirmaţii apasate de genul: AM ORGANIZAT…, AM SPONSORIZAT…, AM ALERGAT LA…, AM INITIAT…, – mai lipseşte doar AM CONSTRUIT BISERICA ALRGATORULUI!- eu aş dori sa le spun ca modestia este sora alergatorului de cursa lunga. Le-aş recomanda sa se transfere in lumea alergatorilor de sprint. Din constatarile mele acolo dragostea de podium este la ea acasa. Sigur ca mai ramane sa rezolve problema culoarului…

  14. Daniel Lixandru
    ianuarie 24, 2014 at 4:00 am

    [Aici ar fi trebuit să fie un comentariu scris de dl Daniel Lixandru. Domnia sa continuă însă să facă referiri colaterale subiectului, fiind interesat doar de persoanele care îl contrazic sau care nu îi cunosc meritele de organizator de curse, și nu se referă la subiectul în discuție: este acceptabilă sau nu prezența alergătorilor blatiști la cursele din România? Din aceste motive am moderat întru totul comentariul domniei sale]

  15. Grizon
    ianuarie 25, 2014 at 2:41 am

    As dori sa definim puțin termenii, ca sa nu se mai creeze confuzii regretabile.
    Si am sa dau un exemplu:
    Daca un om aleargă, sa zicem printr-o padure, fara număr pe el, dar depune mari eforturi, se straduieste in mod deosebit, în efortul lui la limita puterilor depașește chiar câțiva alergatori care participa la un concurs cu numere și tot tacâmul, iar in urma lui, la oarecare distanță, apar, alergand la fel de hotărâți, doi polițiști tot fara numar pe uniforma… atunci alergatorul este ”alergator bandit” sau ”bandit alergator”, iar politistii sunt ”miliția alergatorilor”, ”bandit catchers” sau ”polițisti bandiți alergatori”? Si de unde știți cine fugea prin Padurea Pustnicu dupa alergatorii fara numar pe ei, la Forest Run?
    Va mulțumesc anticipat pentru raspunsurile la aceste intrebari care nu ma lasa sa dorm noaptea de cand a inceput discuția asta.

  16. vlad_christian
    ianuarie 31, 2014 at 11:18 pm

    E simplu: in ce consta infractiunea ? In a beneficia de facilitati oferite de organizatori pentru platitori. Atunci puneti poze cu ei in actul acestui beneficiu fraudulos: la puncte de hidratare, cu medalii, tricou, diplome etc.
    In rest sa fie sanatosi ! Lasati vinatoarea de vrajitoare. Faptul incriminatoriu e proba suficienta si intr-o instanta. Prezenta in zona nu e suficienta.

  17. valeriu
    februarie 2, 2014 at 3:55 pm

    “Credeați că România nu e în rând cu suratele sale mai importante într-ale alergării?”

    Din fericire încă nu întrutotul.

    La Eco-maratonul din 2013 am fost plăcut surprins să mă reîntâlnesc cu un alergător sârb pe care îl ştiam de la concursurile balcanice ale atleţilor veterani. I-am spus că poate în viitor ne vom întâlni şi la vreo alergare montană în Serbia. Mi-a răspuns că organizarea alergărilor în Serbia era pentru moment în impas pentru că la semi-maratonul de la Niš echipele de prim ajutor nu mai putuseră face nimic pentru unul din participanţi. Căzuseră cu toţii pe gânduri cum să facă să preîntâmpine repetarea situaţiei şi nu mai organizau nimic.

    În ianuarie acum câţiva ani m-am urcat în avion pentru a participa la un semi-maraton devenit clasic în Olanda. An de an, de patruzeci şi… de ediţii, se ocupă toate cele zece mii de locuri planificate de organizatori. La ridicarea kit-ului de concurs, în preziua cursei, stupoare: aflăm cu toţii că semi-maratonul a fost anulat. Motivul: cei cinci centimetri de zăpada creau riscuri considerate inacceptabile pentru siguranţa alergătorilor. Eu făcusem în Bucureşti pregătire pe zăpada de treizeci de centimetri şi ger zdravăn cum a fost şi zilele astea.

    Dezamăgire de nedescris, inclusiv pentru organizatorii locali! Sigur că mai şi declarasem pe formularul de înscriere tip că daca evenimentul se anulează, indiferent de motiv, nu pretindeam despăgubiri. Cănd i-am relatat istoria asta unui cunoscut din lumea alergării care trăieşte de mulţi ani in Olanda mi-a explicat că la altă alergare, cu câteva luni înainte, murise un participant şi nu ştiu ce for care dă aprobări acolo era hotărât să arate opiniei publice că ei lucrează…

    Mi-aş dori să nu intrăm în rând cu suratele mai importante şi la capitolul fatalităţi. Dacă însă nu avem încotro ar trebui măcar să ne asigurăm cum putem că tot omul care aleargă în cadrul unui eveniment organizat a semnat o declaraţie prin care îşi asumă întreaga răspundere pentru ce face. Riscul e zero doar dacă nu mai alergăm. Să nu uităm că la maratoanele Bucureştiului numărul celor care au avut nevoie de asistenţă medicală pe traseu a mers din record in record odata cu cresterea numarului de participanti.

    Nu porţi număr la un concurs organizat, proliferezi voit sau nu un exemplu că se poate şi aşa! Încarci organizatorii de azi şi de mâine cu un risc pe care nu îl merită. Nu numai că nu e fair-play dar e potenţial dăunător pentru cauza alergarii. Găsesc iniţierea “Runners Hall of Shame” un pas rezonabil în direcţia promovării alergării responsabile.

    Întreaga vină pentru această postare sumbră o poartă cunoscutul meu coleg de echipă a cărui intervenţie voit umoristică împinge subiectul, secundar cum pare, într-un derizoriu malign. Rog să i se adreseze toate nemulţumirile.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *