Duminica trecută, pentru a doua oară în aceeași săptămână, am mușcat țărâna din Herăstrău, iar Soarele s-a distrat văzând culoarea roșie a sângelui meu, dovada originii mele plebee, fără nicio picătură de sânge albastru.

Eram prin dreptul restaurantelor, cu lacul în stânga mea, pe o alee ocupată pe jumătate de un șir de vreo cincizeci de scaune scoase probabil din local să mai respire și ele aer curat.

de Viorel Ghiță-Grizon

Dar Destinul Nemilos nu s-a mulțumit doar să scoată scaunele, ci a organizat și o trupă de chelneri grăsani care se tot foiau pe lângă ele, ocupând și puținul spațiu de trecere rămas.

Alergam destul de tare împreună cu un prieten, pentru că eram odihniți, la prima tură. Când am trecut în fața lui, ca să ne putem strecura prin mulțime, am observat două doamne care alergau spre noi, din sens opus, și ele foarte grăbite. Doamnele s-au angajat cu curaj în înghesuială, fără să încetinească deloc, și au văzut în aceeași clipă cu noi o haită de câini care se deplasa în mod dezorganizat printre chelneri.

Deci, pe o alee de doi metri lățime se găseau cincizeci de scaune aliniate, câțiva chelneri voluminoși, doi alergători care venem tare dintr-o parte, două doamne grăbite din partea cealaltă, iar între noi, chiar la picioarele noastre, șase câini mari apăruți din neant. În aceste condiții vitrege cum să nu se prezinte rapid și Nenorocirea?

Una dintre doamne, văzând că e aproape să alerge pe spinări de câini, a tras un țipăt și a făcut un neinspirat salt în lateral spre mine. Ea fiind mai scundă, iar eu fiind în plină alergare, am primit șocul în plexul solar, cam de jos în sus și pentru a doua oară în câteva zile, am pornit spre cer. Pentru mine toată chestiunea s-a redus la un șoc în piept însoțit de un plescăit puternic, plus un “hâc” din fundul plămânilor goliți brusc de aer, după care stătem azvârlit într-un gard de plasă, înconjurat din toate părțile de un brădet de gard viu.

Din declarațiile martorilor ocular, toată acțiunea a prezentat o anvergură mult mai mare. Se pare că am primit umărul doamnei într-un moment în care nu aveam un contact prea bun cu solul, m-am ridicat în aer răsucindu-mă într-un triplu axel pe care l-ar fi invidiat orice patinator, am aterizat cam pe burtă și pe coate dar am continuat rostogolirea până am dispărut ca prin farmec în gardul viu. Un fel de uite-l, nu e.

Au fost unii care au auzit un țipăt și o bufnitură groaznică, dar când s-au întors nu se vedea nimic. Doar o voce supărată răzbătea de undeva de la poalele brăduților: “Da’ uită-te femeie pe unde mergi!”.

Când am reușit să mă extrag din decor aveam pe mine un echipament complet de camuflaj, modelul acela al americanilor care își înfig crenguțe peste tot ca să nu poată fi văzuți din avion. Eu nu puteam fi văzut nici de la trei pași, și a trebuit să mă scutur repede ca să nu înceapă câinii ăia să ridice piciorul la baza construcției, pe adidașii mei.

Și iar am trecut la inventarul daunelor. Un deget tăiat, probabil într-un ciob, niște zgârieturi pe picioare și pe brațe și cotul stâng roșu-vânăt ornat cu picături de sânge pe o suprafață de vreo 20 cm pătrați. Acasă, când am întrebat cum o să arăt eu prin oraș cu cotul ăla julit tocmai acum când nu poți să porți decât mânecă scurtă, mi s-a răspuns că o să arăt ca un sportiv. Mă cam îndoiesc. În România numărul sportivilor accidentați este infinit mai mic decât numărul bețivilor care prezintă exact aceleași semne exterioare.

În mod sigur am să fiu întrebat de mulți prieteni lângă care cârciumă am găsit șantul ăla adânc în care am căzut după ce m-au azvârlit pe ușă afară la miezul nopții căci se închidea localul. Nu de alta, dar să fie și ei atenți pe unde calcă dacă ajung să fie dați afară noaptea din aceeași locantă.

M-am bucurat că duminica este ultima zi a unei săptămâni foarte ghinioniste și am stat întins în pat, cu cotul bandajat, fără să mai risc nimic, tot restul zilei.

Comments

comments

Previous post

De ce a inventat Dumnezeu rotula!

Next post

Revista ALERG #8

Alerg.ro

Alerg.ro

1 Comment

  1. Valeriu
    august 29, 2012 at 4:13 am

    Viorele,

    Eu cred ca degeaba ti-ai irosit timpul primei tinereti sportive cu artele martiale daca te dovedesti totusi asa de vulnerabil la agresiuni fizice. Sa ajungi sa dai vina in scris -public- pe doamnele alergatoare!? Sau poate sa fi fost deocheat fatal de admiratorii alergarii pe varfuri?

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *