Dragă alergare,
Îți scriu această scrisoare ca declarație de dragoste și ca mulțumire pentru toate lucrurile minunate pe care le-ai adus în viața mea în ultimii doi ani, de când ne cunoaștem.

Știu că pe vremuri nu ți-am dat nicio șansă și că m-am ferit de tine cât am putut. Probabil te-am supărat când, copil fiind, m-am învoit de la orele de sport pentru a evita proba de rezistență sau de fiecare dată când am preferat să zac în fața calculatorului /televizorului în loc să fac mișcare. Însă acum lucrul ăsta s-a schimbat. Uite, acum ne întâlnim aproape zilnic, anul trecut am alergat primul maraton, iar pentru anul ăsta am planuri și mai mari. Îmi ești atât de dragă încât sper din tot sufletul să îmbătrânim împreună.

Pentru mine ai fost și ești în continuare un profesor de la care am de învățat zi de zi. Poate cea mai importantă  lecție a fost că atunci când îndrăznești să ieși din propria zonă de confort se întâmplă lucruri magice. Depășirea limitelor îți dă curajul de a face lucruri la care până atunci doar visai: să renunți la un job care nu te mai mulțumește, să te apropii de oamenii pe care până atunci îi admirai de la distanță, să pui în aplicare idei nebunești și câte și mai câte. De asemenea, datorită ție am avut ocazia să cunosc oameni frumoși, care mă inspiră și mă fac să-mi doresc să fiu un om mai bun.

Obișnuiesc să vorbesc foarte mult despre tine oricui vrea să mă asculte, lucru știut de cam toți oamenii care mă cunosc. De aceea, când mi s-a propus să fiu un soi devoce feminină a Alerg.ro am acceptat fără să stau pe gânduri, iar astfel s-a născut rubrica “Gazela de la pagina 5”.

Știu, știu, este un titlu care stârnește zâmbete, dar de ce ar fi ăsta un lucru rău? Mi-aș dori ca prin intermediul acestei rubrici să transmit și celorlalți măcar o parte din pasiunea pe care o am pentru tine. Dragostea pe care ți-o port nu este una posesivă: cred sincer că dacă mai mulți oameni te-ar cunoaște, lumea ar fi un loc mai bun.

Închei aici această misivă, cu promisiunea că ne vom revedea foarte curând. Abia aștept
Cu drag,
Mădălina Amza

Revederea are loc de fapt chiar acum. Și vă invit să vedeți Cum am petrecut de 1 aprilie

Încă de la început mi-a fost clar că este un eveniment organizat de vreun PR plictisit care vrea să mai bifeze o acțiune ca să poată să-și justifice salariul. Cineva care ar fi avut o minimă tangență cu alergarea nu ar fi anunțat că este “primul cros al anului 2012”, în condițiile în care acesta a fost, după cum se știe, crosul Gerar. Nici nu ar fi pus pe afiș o poză cu Dean Karnazes, dând prilejul la tot felul de glumițe pe tema asta. Însă așteptările mele, deși foarte scăzute, s-au dovedit mult prea mari în raport cu realitatea de pe teren.

În primul rând, deși bucureștenii erau încurajați să participe în număr cât mai mare, se pare că organizatorii au fost luați prin surprindere de numărul de participanți mai ceva decât autoritățile de venirea iernii. A nu se înțelege că piața Charles de Gaulle a fost invadată de hoarde de alergători, ci doar de vreo 300 de persoane dornice să alerge într-o dimineață ploioasă de duminică. Numai o parte dintre aceștia au fost suficient de norocoși să primească un număr de concurs tipărit pe hârtie autocolantă, spre deosebire de cei mai ghinioniști, care au primit doar niște hârtiuțe pe care cineva mâzgălise un număr cu pixul.

În al doilea rând, te-ai aștepta ca la un cros care se numește “Apă și sport pentru sănătatea ta” și are ca sponsor principal Apa Nova, apa să nu fie o problemă. Din nou, surpriză. Organizatorii nu s-au lăsat înduplecați de rugămințile mele de a-mi da o sticlă de apă, nici măcar când m-am oferit să o plătesc, oferindu-mi în schimb consolarea că “se aleargă decât 3 kilometri (!)”. Așa îmi trebuie, dacă mi-a trebuit încălzire înainte.

Startul a fost luat cu întârziere, de pe carosabil, după ce în prealabil am fost atenționați de Poliția Română să nu intrăm pe carosabil. Cei mai suspicioși dintre noi s-au temut că acțiunea este doar o manevră menită să ne facă să încălcăm legea, pentru a putea fi amendați ulterior. Din fericire nimeni nu a fost pedepsit și s-a dovedit a fi doar (încă) o gafă organizatorică.

În fine, nu o să mai intru în detalii legate de traseu, sunt doar recunoscătoare că am reușit să nu mă împiedic de niciunul dintre stâlpișorii răspândiți din loc în loc pe trotuar, nici să calc în vreo groapă. Nu știu pe ce loc am ieșit, deoarece la finish se strânsese un grup de domnișoare care așteptau să primească bilețele cu numere de ordine, iar persoana care le înmâna a fost depășită de situație și a început să le ofere alandala.

Am așteptat și eu politicos să ia toată lumea și m-am trezit în mână cu bilețelul cu numărul 35, care teoretic mi-ar fi dat dreptul să primesc un tricou de bumbac cu poza lui Karnazes pe el, premiu rezervat numai primilor 100 de aleși. Nu l-am primit, că n-am mai avut chef să stau la încă o coadă. Și n-am reușit nici să pun mâna pe vreo sticlă de apă, supraviețuind doar datorită bunăvoinței prietenilor.

Partea bună este că în ciuda tuturor acestor neplăceri, chiar m-am simțit bine la cros. Principalul motiv pentru care îmi place să particip la competiții de alergare, indiferent de distanță sau de calitate a organizării, este atmosfera de bună dispoziție și camaraderia dintre alergători. A fost o ocazie să mă întâlnesc cu mulți cunoscuți, dar și să cunosc alți oameni remarcabili, cum ar fi cei doi alergători care, neavând babysitter, au alergat fiecare împingând un cărucior. În plus, alergătorii sunt oameni cu un simț sănătos al umorului, așa că am făcut haz de necaz și am trecut cu toții finish-ul cu zâmbetul pe buze.

Foto cros: Alexandru Iuteș

Comments

comments

Previous post

Transmaraton. O altfel de cursă

Next post

Noutăți despre semi-maratonul București

Madalina Amza

Madalina Amza

5 Comments

  1. aprilie 3, 2012 at 3:10 pm

    De fapt,
    primul Cros al anului, asa cum se anunta chiar pe acest Blog a fost Crosul de Anul Nou.

  2. aprilie 4, 2012 at 6:31 am

    Salut Simon. Factual, da, ai dreptate. Insa, Madalina cred ca se referea la primul cros important al anului :)))

  3. aprilie 6, 2012 at 7:53 am

    Marian Chiriac: este neostoit! Bravos!!
    … dupa Grizonul de la pagina 4 si respectiv Gazela de la pagina 5 pe cand si…
    Antilopa de pag. 6, Ghepardul de la pagina 10 si respectiv
    The Coyote si Road Runner, de la paginile 11-12??

    E clar: ori ai frunzarit cu sarg, in copilarie, Atlasul zoologic… ori ai jucat, la fel de mult, ca mine, ”Animale din continente” …
    :))

  4. aprilie 6, 2012 at 8:18 am

    Constantin, ai uitat de Stamatinul de la pagina 6….

    ideea este ca Alerg.ro ramane un proiect deschis oricarui pasionat de alergare care intruneste un minim de calitati. Cinste si gramatica (apud Caragiale) intai de toate, apoi consecventa si dorinta de a impartasi din propriile experiente.
    Asadar, lista atlasului zoologic ramine deschisa.

  5. februarie 20, 2013 at 2:43 pm

    […] Pentru ca toată lumea să aibă posibilitatea să se înscrie la o competiție, ar trebui ca participarea să fie gratuită. Oricât de mică ar fi taxa de participare, tot se vor găsi niște oameni pentru care aceasta va fi prea mare. Hai să vedem ce înseamnă un astfel de eveniment sportiv. Primul exemplu care îmi vine în minte este Crosul Loteria Română, care strânge anual peste 3000 de participanți. Am luat parte la această competiție o singură dată și mi-a fost de ajuns: ruperi de ritm din cauză că mereu trebuie să ocolești persoanele care se opresc pe traseu, îmbrânceală maximă (copii și persoane cu dizabilități călcate în picioare de alergătorii zeloși în goana nebună după premii), haos la împărțirea biletelor la finish etc.  Al doilea exemplu ilustru este Crosul Apa Nova, despre care am scris aici. […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *