A fost o zi caldă și frumoasă în București. Peste 12.000 de oameni, din peste 50 de ţări, au participat sâmbătă 16 mai şi duminică 17 mai, la cea de a patra ediţie a OMV Petrom Bucharest Half Marathon, competiţie organizată de Asociaţia Bucharest Running Club (ABRC). Sâmbătă, cu același entuziasm ca de obicei, au alergat copiii. A doua zi au fost cursele competitive.

ss

Rezultatele

Învingătorul semimaratonului a fost kenyanul Emase Peter, cronometrat cu un timp de 1h:02min:05sec, urmat de către conaţionalul său, Maru David Kwemoi şi etiopianul Shumie Gadisha Birhanu, ambii cu același timp (tot  1h:02min:05sec), departajarea făcându-se la zecimi de secundă.

La femei, finlandeza Hyrylainen Anne-Mari a câştigat primul loc, terminând cursa în 1h:15min:06sec. Pe poziţiile următoare au sosit româncele Liliana Danci (1h:18min:27sec) și Ionela Ecaterina Dincă (1h:19min:17sec).

Pentru a stimula sportivii români, organizatorii i-au premiat și pe cei mai buni dintre aceștia.  Astfel, la masculin podiumul românesc al cursei l-a avut pe primul loc pe Ștefan Daniel Lupulescu (CS Pandurii Târgu Jiu) – 1h:11min:47 sec, al doilea a fost Andrei Onofrei (CS Știinta Bacău) -1h:12min:03sec, iar al treilea a sosit Constantin Mîneran (CSU Timișoara) – 1h:15min:44sec.

La feminin, podiumul a cuprins pe Danci (CSM Reșița)  și Dincă (Liceul Sportiv Galați), ai căror timpi au fost amintiți mai sus, urmate de Ana Rodean (CS Unirea Alba Iulia) – 1h:22min:05sec.

La cursa de 10,5 km, câştigători au fost românii Ionuț Florin Enache, cu timpul de 34min:04sec  şi Elena Moagă cu timpul de 36min:55sec. Proba de ștafetă a fost câştigată de echipa Sporterrun din Republica Moldova, cu timpul de 1h:04min:06sec.

Rezultatele complete sunt disponibile aici.

Noutăţile competiţiei au fost: creşterea cu peste 50% a numărului de alergatori față de ediția anterioară, transmisie live streaming pe site-ul www.bucuresti21km.ro, și pe Facebook – www.facebook.com/bucharest21km .

Au fost oferite 50 de premii în bani, în valoare totală de 20.000 de euro precum şi sute de premii în produse oferite de sponsorii şi partenerii evenimentului. La cele 22 puncte de hidratare și împrospătare s-au consumat 38.500 de litri de apă, 4.800 de litri de băutură energizantă şi 4 tone de fructe.

Comments

comments

Previous post

Semimaratonul București. Noutățile

Next post

Arogant, Doamne, am fost prea arogant!

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *