miercuri, aprilie 17 2024

Am pus ghilimele la “eşec” pentru că de fapt nu ştiu dacă trebuie să accept termenul în sensul său propriu sau nu.
Despre ce e vorba, de fapt? Pe scurt, la ultima cursă la care am participat, Maraton Bucegi 7500, am decis să mă opresc după ce am trecut de prima treime a traseului, respectiv cam după 35 de km.

Am simţit o oboseală mare, era oricum o cursă dură, însă cel mai mult în decizia mea a contat faptul că nu am avut tăria psihică de a continua. Pur şi simplu, mintea mea nu mai vroia sa impulsioneze muşchii, să îi pună în mişcare. Nu aveam voinţă, nu simţeam niciun impuls să continuu, refuzam să îmi asum suferinţa inerentă efortului.

Foarte probabil că traversez o perioadă în care oboseala fizică acumulată îşi spune cuvîntul. Însă, mult mai serios îmi pare faptul că la toate cursele de anul acesta am simţit acelaşi blocaj psihic ce m-a împiedicat nu doar să alerg la maximum de potenţial (sau, mă rog, ceea ce cred eu că e potenţialul meu) cît mai ales să mă bucur în continuare de alergare.

Sunt convins că e o stare trecătoare, fie şi pentru faptul că am mai simţit ceva asemănător, chiar dacă la intensitate mult mai mică. Sper să ştiu cum să o depăşesc cît mai curînd.

PS – În fotografie este prietenul Daniel Muşat, alături de care am format echipa Acvilinii (da, da, amîndoi avem nasuri acviline:-) şi care, după abandonul meu, a avut forţa să termine cursa în circa 30 de ore.

Foto: Adi Bostan

Comments

comments

Previous

Imagini cu fete în acţiune

Next

Clătește, nu e nevoie să înghiți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also