vineri, iulie 26 2024

Pe șosea, pe teren accidentat, pe munte. Cros, semimaraton, maraton, ultra-. Un sfârșit de săptămână cu de toate.

Plopeni

Profesioniști. Cel mai titrat alergător montan din România, Ionuț Zincă, a încheiat sezonul competițional de skyrunning, clasându-se pe locul 30 în cadrul Limone Extreme SkyRace, ultima etapă din cadrul Cupei Mondiale. Timpul său, 3h:18min:22sec ca și clasarea modestă se datorează unei accidentări pe care nu a reușit să o recupereze și care l-a afectat vizibil în ultima vreme. Astfel se explică și ratarea, anul acesta, a podiumului Cupei Mondiale de Skyrunning, unde în ultimii doi ani s-a clasat pe locul secund.

Trecând la cursele pe șosea, să spunem că maratonistul Marius Ionescu, calificat la JO de anul viitor, a a terminat sâmbătă pe poziția a șasea în cadrul semimaratonului Morrison’s Great Birmingham, Anglia. Timpul său – 1h:05min:29sec. Pe de altă parte, tot sâmbătă, la Apatin (Serbia) a avut loc Campionatul Balcanic de Semimaraton, unde Adela Bălțoi s-a clasat pe locul trei, iar Alexandru Staicu a venit pe locul cinci, relatează 4run.ro.

Ultramaraton. 17 octombrie. La cei 54 de ani ai săi, ciucanul Csomortáni Attila rămâne unul dintre cei mai activi și valoroși ultramaratoniști români. Sâmbătă, el a avut din nou o comportare bună, terminând cursa de 100 km a ultramaratonului OptiVita (Ungaria) într-un timp de 10h:10min:01sec. În final, s-a clasat pe locul 24 din 118 finișeri ai concursului, pe locul 19 la masculin. Rezultatele complete sunt disponibile aici.

Maraton. 17 octombrie. A patra ediție a Maratonului Sulina, competiție ce a mai inclus probe de semimaraton, cros 15 km și ștafetă copii. Doar 48 de participanți la cursele competitive. Câștigători la maraton au fost Dănuț Cernat (3h:32min:20sec) și Hiroko Ogawa (4h:01min:10sec), iar la semimaraton George Bulgaru (1h:20min:13sec) și Nicoleta Ciortan (1h:29min:20sec). Rezultatele complete se găsesc aici. Concursul a adus și un omagiu alergătorilor Mariana Bazavan și Gheorghe Moșion, amândoi decedați în acest an.

Maraton. 18 octombrie. Cea mai longevivă competiție de maraton din România, Maratonul Timișoara, a ajuns la ediția cu numărul 15, dar din păcate nu reușește să iasă dintr-un cvasi-anonimat, rămânând doar o competiție locală. Proba de maraton (care a avut de fapt circa 41.6km) a fost câștigată de către Alexandru-Cristian Matei – 2h:42min:42sec (au fost 17 alergători) și la feminin de către Ioana Reghiș – 3h:36min:59sec (singura participantă). La semimaraton au fost 64 de participanți la băieți și 28 la fete, cei mai rapizi fiind Arnold-Dekani Engelman – 1h:21min:26sec și respectiv Iulia Ghinga – 1h:28min:18sec. Mai multe detalii pe pagina de FB a evenimentului.

Semimaraton. 18 octombrie. Prima ediție a Semimaratonului Plopeni, competiție ce a inclus o alergare pe distanța de 10 km și alta pe 21 km. Teren accidentat, prin pădure, însă cu un traseu continuu alergabil. 128 participanți la proba scurtă, câștigată de Ionuț Marius Dumitru – 39min:39sec și de Daniela Petrescu – 48min:11sec. La semimaraton au fost 118 finișeri, iar pe primele locuri s-au clasat Radu Milea – 1h:23min:45sec și respectiv Iuliana Chiriac – 1h:34min:27sec. Rezultatele complete sunt disponibile aici. Vremea perfectă de alergare, traseul plăcut și tratația finală au fost parțial umbrite de mai multe sincope în organizare.

Triatlon. Andreea Bălan s-a clasat pe locul 8 în cadrul Cupei Europene de Triatlon pentru Juniori, desfășurată la Alanya (Turcia). Cea mai bună junioară română a momentului, Bălan are o clasare în top 50 mondial. Ea a terminat proba într-un timp de 1h:09min:42sec (22min:49sec la proba de alergare). La băieți, cea mai bună clasare a avut-o Andrei Balica, ce a reușit să termine pe locul 27 (timp: 1h:00min:30sec). Alți doi juniori participanți au abandonat după proba de înot.

Foto: Radu Preda. Imagine din cadrul Semimaratonului Plopeni.

Comments

comments

Previous

Recomandări. Trei și toate trei

Next

Îmi imaginez

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also