Alergătorii români participanți la Campionatele europene de alergare montană pentru atleți masters au cîștigat trei medalii de argint. În schimb, la europenele de duatlon prestația sportivilor români a fost decentă.

Foto: montescatano.cat

Alergare montană

Doar întîmplător, de Spania se leagă două dintre evenimentele sportive ale acestui sfîrșit de săptămînă. Mai întîi să spunem, pe 30 aprilie, la Montcada, lîngă Barcelona, cei opt membri ai echipei României participanți la Campionatul European de Alergare Montană pentru atleți masters (peste 35 de ani) au reușit să obțină trei medalii de argint în probele în care au concurat.

Astfel, Marcel Laza (CSM Cluj) a reușit să obțină locul 2 la categoria +45 de ani, la doar o secundă în spatele căștigătorului. Rezultate bune au obținut și Ovidiu-Mugurel Mutiu, locul 4, ca și Artur Miklos (Sportul Feroviar), ce s-a clasat pe locul 9. Aceste rezultate au permis echipei naționale să se claseze tot pe locul 2, la general.

Și echipa României de la categoria +60 ani a reușit să obțină tot medalia de argint, componența sa fiind Valeriu Rosetnic, Martin Benchea-Joca (CS Arena 2011 Bacau) și Augustin Covaciu (CSM Sf. Gheorghe).

S-a alergat pe două distanțe: 13,4km, respectiv 21,7km. Alte detalii despre a șasea ediție a Campionatului European se găsesc la adresa www.montescatano.cat, clasamentele oficiale nefiind încă publicate la ora redactării știrii.

Duatlon

Cu o zi mai devreme, dar tot în Spania, la Soria de data aceasta, a avut loc Campionatul European de Duatlon (alergare 10km, bicicletă 40km și din nou alergare 5 km).

Sportivii români prezenți au avut o comportare onorabilă, cel mai bine clasîndu-se Robert Budai (locul 28 din 44 de concurenți la categoria Elite). Timpul său a fost de 1h:52min:48sec. A urmat Ciprian Bălănescu, locul 31, cu un timp de 1h:56min:53sec. La categoria U23, Attila Daniel a fost descalificat, fiind prins din urmă la proba de bicicletă. La juniori, Erick Rogoz Lorincz s-a clasat pe ultimul loc (18). La categoria Paratrathlon, Robert Tămîrjan a obţinut medalia de bronz la categoria PTS4, la general el venind pe locul 9 din 30 de concurenți.

Rezultatele complete se găsesc aici.

Comments

comments

Previous post

Transilvania, turism pentru alergători

Next post

Știri pe scurt. Cursele

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *