Info general

Știri pe scurt. Fierbinți, fierbinți….

De fapt, fierbinte a fost atmosfera în care s-au desfășurat concursurile din acest week-end, căci indiferent dacă au fost competiții montane sau triatloane, rezultatele acestora au fost influențate de căldură.
Banda

Curse în România

–    Singura competiție de alergare pe teren plat și în oraș a avut loc sâmbătă 27 iulie, la Sf. Gheorghe. Ajuns la a XI-a ediție, tradiționalul Semimaraton din acest oraș a inclus mai multe probe: alergare pe 21 km, ștafetă semimaraton (3 membri în echipă), semimaraton role, micromaraton (210 m și 420 m, pentru școlari) și role copii (660m). Peste 150 de concurenți au participat la proba de semimaraton, câștigători fiind Alexandru Acs (Petroșani) și respectiv Ioana Mica (Cluj).

–    A doua ediție a competiției Cheile Râșnoavei Adventure a inclus mai multe probe: maraton, semimaraton și duatlon (27 km bicicletă și 21 km alergare). Participarea nu a fost extreme de numeroasă și, la fel ca anul trecut, destul de mulți competitor s-au plâns de organizarea insuficientă, mai ales marcarea deficitară a traseului de concurs.

Curse externe

–    Abia revenit după o accidentare mai lungă, Ionuț Zincă a reușit să câștige duminică cursa de alergare montană Giir de Mont, desfășurată în masivul Legnone din Alpi. Zincă a parcurs cei 32 de km ai competiției într-un timp de 3h:20min:03sec, cu 24 de secunde mai bine decât al doilea clasat, Tofol Castanier Bernat, care este câștigător al maratonului Mont Blanc . La concurs au participat peste 800 de alergători.

–    Etapa de ultramaraton a Campionatului European de Skyrunning, desfășurată sâmbătă la Trans D’Havet (Italia) a prilejuit o cursă formidabilă în care Kilian Jornet a mers aproape tot timpul cap la cap cu compatriotul său Luis Alberto Hernando, Kilian câștigând la finiș cu un avans de doar secunde. Kilian a parcurs cei 80 de km ai cursei (5500 metri diferență de nivel) în 8h:59min:47sec. La feminin a câștigat suedeza Emelie Forsberg cu un timp de 10h:21min:32sec.  Au fost doar doi alergători români la această cursă: Florin Vlad, care a reușit să se claseze pe un excelent loc 12 (la circa o oră și jumătate față de primul loc) și Radu Milea, care a avut ceva probleme de sănătate.

–    România s-a întors cu 20 de medalii de la Campionatul Balcanic de Atletism desfășurat la Stara Zagora, în Bulgaria. Din probele de alergare, menționăm: ștafeta feminină formată din Camelia Gal, Sanda Belgyan, Adelina Pastor şi Adelina Panainte a câștigat proba de 4×400 de metri, cu 3min:29.13sec, îndeplinind baremul pentru participarea la campionatele mondiale de la Moscova, de luna viitoare. Roxana Bîrcă a terminat prima în proba de 5000 metri, cu un timp de 15min:40.61sec. Aur au mai obținut ştafeta masculină de 4×100 m, Adelina Pastor (400 m), Dorina Korozi (800 m). Atilla Nagy (400 m garduri), Cristian Voronvenci (800 m) și Beatrice Puiu (100 m garduri) au adus medalii de bronz.

Triatlon

Prima ediție a Triatlonului Metropolitan Brașov a strâns la start peste 350 de participanți la probele olimpică (1500m înto, 44 km bicicletă și 10km alergare) , sprint și ștafetă. Concursul a avut și o cursă de cros. Proba olimpică a fost câștigată de către Balogh Bence (Ungaria) cu un timp de 2h:11min:31sec, în timp ce la feminin pe primul loc s-a clasat Fruszina Szabolcsi, cu un timp de 2h:43min:06sec.

Comments

comments

>
Previous post

După 16 km

Next post

Ionuț Zincă

Alerg.ro

Alerg.ro

2 Comments

  1. iulie 29, 2013 at 11:35 am

    […] și emoționante de la cursa de alergare montană de 32 de km Giir de Mont (Italia). După cum am relatat deja, competiția a fost câștigată de către Ionuț […]

  2. iulie 29, 2013 at 4:50 pm

    Din păcate, cei de la Cheile Râșnoavei Adventure iar au dat kix cu marcajele. Eu nu înțeleg la unii organizatori care intră pe piață, de ce nu caută ajutor concret fie la cei mai buni organizatori, fie la cei mai vechi și critici participanți. Că există, din fericire, mulți organizatori deja care știu ce fac, cărora le-au ieșit concursurile Zeiss chiar de la prima lor ediție și mă îndoiesc foarte tare că ar refuza să dedice timp și consultanță și mai noilor veniți, mai ales că cei care organizează CRA nu sunt chiar niște ilustri necunoscuți…. Păcat.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *