miercuri, noiembrie 6 2024

Puține competiții de alergare în week-endul care abia s-a încheiat. De aceea, ca să aveți ce să citiți mai consistent, o să prezentăm și cîteva din evenimentele mai importante desfășurate în lume.

Wintertriathton

O disciplină sportivă intrată mai recent în calendarul competițional de la noi, dar care are o creștere foarte rapidă, ținînd cont că România a reușit să găzduiască chiar un concurs cu participare internațională. Așadar, între 21-22 ianuarie, la Cheile Grădiștei s-a desfășurat o etapă din Cupa Europeană ETU, plus Campionatul național de wintertriathlon. Au fost probe de alergare pe distanța de 4 km, plus MTB și schi fond.
Etapa de Cupă Europeană a fost cîștigată de italianul Giuseppe Lamastra (48min:10sec), în timp ce cel mai bine clasat sportiv român a fost Viorel Pălici (locul 5, cu un timp de 50min:47sec). La fete a cîștigat slovaca Kristina Lapinova, în timp ce sportiva noastră Monika Koncz a prins ultima poziție a podiumului.
Pălici și Koncz au devenit și campioni naționali. Rezultatele complete se găsesc aici. Concursul a avut și o probă de winterduathlon (alergare, MTB) pentru amatori, cîștigată de Ciprian Bălănescu.

00

Alergare

  • Pe 21 ianuarie, la Ștefești-Slănic (Prahova), a avut loc prima etapă din Ultra Penta 6H, un eveniment inedit (jumătate competiție – căci există taxă de participare și premii, jumătate antrenament competitiv), care mai include etape în februarie și martie. Participanții(în număr de zece) au alergat timp de maximum șase ore pe un circuit de 600 metri, teren accidentat. Cel mai mult a alergat Cristian Niga – cca 54 km.  Mai multe detalii doar pe pagina FB a evenimentului.
  • Să mai spunem că tot în ultimul week-end s-a desfășurat, în sala Lia Manoilu din București, Cupa Romanian Masters Athletics, care a inclus și probe scurte de alergare, între 60 și 800 metri. Rezultatele complete se găsesc aici.

Internațional

  • Două sunt evenimentele despre care am vrea să vorbim. Mai întîi e vorba de Maratonul Dubai, ce a avut loc pe 20 ianuarie. Cursa aceasta deschide sezonul competițional la maraton, fiind un concurs unde premiile sunt extrem de mari și cu o participare tot mai numeroasă și competitivă. Ediția de anul acesta a fost așteptată și cu mai mare interes deoarece aici urma ca etiopianul Kenenisa Bekele să încerce doborîrea recordului mondial actualul este deținut de kenyanul Denis Kimetto, 2h:02min:57sec, Berlin, 2014). Numai că Bekele – triplu campion olimpic, deținător al recordurilor lumii la 5.000 metri și 10.000 metri – s-a împiedicat la start, a pierdut contactul cu plutonul și ulterior a abandonat. S-a alergat foarte tare la Dubai, la borna celor 21 de km timpul plutonului fruntaș fiind semnificativ sub cel necesar pentru un nou record, însă ulterior ritmul a scăzut, cursa fiind în cele din urmă cîștigată de etiopianul Tamirat Tola, în 2h:04min:11sec (nou record al traseului).

01

  • Anul 2017 e unul în care mai multă lume pare decisă să doboare recordul mondial la maraton. Pe lîngă Bekele, care vrea să își ia revanșa la Maratonul de la Londra, să reamintim proiectul Nike, Breaking2, ce își propune ca anul acesta un atlet susținut de companie să coboare sub 2h la maraton. Pentru asta au fost selectați trei alergători de top: kenyanul Eliud Kipchoge (indiscutabil, cel mai puternic maratonist al momentului, cu un PB de 2h:03min:05sec), etiopianul Lelisa Desisa (de două ori cîștigător la Boston, PB – 2h:04min:45sec) și eritreanul Zersenay Tadese (deținător al recordului mondial la semimaraton, 58min:23sec) care vor fi susținuți pentru a realiza acest lucru. Proiectul are și părți criticabile, fiind văzut în primul rînd ca un instrument de marketing, asta în condițiile în care Nike nu a oferit multe detalii și în care coborîrea sub 2h se poate face pe un traseu neomologat IAAF (spre exemplu cu o înclinație mai mare decît cea permisă), fără control anti-doping sau prin folosirea excesivă a unor ”iepuri” de cursă.
  • Revenind la evenimentele acestor zile, să spunem că a început ”2017 World Marathon Challenge”, o provocare sportivă care presupune alergarea a șapte maratoane, în șapte zile, pe șapte continente. Prima cursă a avut loc pe 22 ianuarie, tocmai în Antarctica (pe Union Glacier), iar ultima va fi pe 29 ianuarie, la Sydney, în Australia. Între aceste zile se mai aleargă la Punta Arenas (Chile), Miami (SUA), Madrid, Marrakesh (Maroc) și Dubai. Treizecișitrei de alergători s-au înscris, printre ei numărîndu-se și doi sportivi bine cunoscuți: Ryan Hill, americanul cu cel mai bun rezultate pe distanța de maraton, și ultramaratonistul Michael Wardian. Dacă pentru Hill – care s-a retras din activitate anul trecut – participarea la ”2017 World Marathon Challenge” este doar o formă de a rămîne aproape de sportul pe care îl iubește, pentru Wardian obiectivele sunt competitive: el vrea să stabilească un nou record al ”competiției”. Actualul record – care cumulează toți timpii înregistrați în cele șapte curse – este de 24h:46min:56sec (cu o medie pe maraton de 3h:32min:25sec). Wardian, care este optimist că va alerga fiecare dintre curse sub 3h, a obținut cei 38.000 dolari necesari pentru participarea la ”2017 World Marathon Challenge” din sponsorizări corporatiste. Ultima oră: în Antarctica (la o temperatură ce a ajuns și la -20C), Wardian a cîștigat prima cursă cu un timp de 2h:54min, iar Hill a terminat pe 5, cu 3h:26min.

Foto: Radu Cristi – Wintertriathlon și Nike

Comments

comments

Previous

SOS: Nu mai avem sportivi

Next

Jos, jos, jos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also