marți, decembrie 3 2024

Cum despre cel mai important eveniment de alergare al week-endului 24-25 septembrie am relatat deja pe larg, nu ne rămâne decît să trecem în revistă restul curselor.

Maraton montan

Prima ediție a Cucuieții Maraton, o cursă care și-a propus, printre altele, atragerea atenției asupra exploatărilor forestiere din România. Concursul, care s-a desfășurat în zona Pietrei Craiului (cu start de la Plaiu Foii) a avut trei probe: maraton, semimaraton și cros 9 km, plus o cursă pentru copii. În proba cea mai lungă, cîștigător a fost Cristian Moșoiu (4h:29min:18sec), în timp ce la feminin nu a fost nicio participantă. Semimaraton: Viorel Pălici – 2h:17min:48sec și respectiv Diana Popa – 3h:13min:07sec. Rezultatele complete se găsesc aici.

c

Semimaraton

–    Semimaratonul Plopeni. A doua ediție. Alergare pe teren variat pe distanța de 21 km și cros de 10 km. Cei mai rapizi în proba de semimaraton au fost Ionuț Dumitru – 1h:18min:40sec și respectiv Daniela Petrescu – 1h:52min:50sec. Toate rezultatele sunt disponibile aici.
–    Semimaraton Bacău. A treia ediție. Alergare pe șosea. Cîștigători au fost Mihai Cochior – 1h:14min:21sec și respectiv Otilia Dantiș – 1h:40min:13sec. Rezultatele complete se găsesc aici.
–    Semimaraton Porțile Deltei, desfășurat la Tulcea. Tot a treia ediție. Cîștigători au fost Ghenadie Țimbalist (Moldova) – 1h:12min:09sec și Maria Magdalena Luca – 1h:27min:20sec. Rezultatele au fost luate de pe pagina de Facebook a evenimentului.
–    Timișoara Marathon. Tristă soartă a avut această competiție. Începută imediat după 1990, este una dintre cele mai longevive curse de la noi din țară, dar din diferite cauze (proastă organizare, orgolii, nepricepere în promovare) și-a schimbat des formatul, nu a reușit să crească odată cu explozia interesului față de alergare. Anul acesta a fost un semimaraton (plus un cros) cu doar 28 de participanți. Cîștigători au fost Silviu Burueană – 1h:25min:47sec și respectiv Alina Ciupav – 1h:36min:01sec. Toate rezultatele sunt aici.

Alte evenimente de alergare: Crosul internațional Free Spirit Run Ruse-Giurgiu (alergare pe distanța de 15km, o relatare aici), Crosul Casiopeea (a 8-a ediție), Crosul Companiilor B2Run Cluj (circa 1200 participanți, rezultatele aici) și Crosul Castanelor, la Baia Mare (o altă competiție longevivă).

Foto: Cucuieții Maraton / Florin Precup

Comments

comments

Previous

Maratonul București. Premiu pentru costumație

Next

Utile. Pentru alergători

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also