marți, decembrie 10 2024

…ultramaratoane, semimaraton, desigur și maratoane. Triatlon, probabil cel mai mare. Plus un campionat mondial și o cursă de urmărit, cu români. Cam asta e oferta primului week-end din septembrie.

fagaras

–    Frumusețe sălbatică. Cele mai înalte vârfuri din România. O provocare fizică și mentală. Cam asta se poate spune despre munții Făgăraș, ce devin o atracție tot mai mare pentru alergătorii români. Vineri 6 septembrie s-a dat startul la a doua ediție a UltraTrail Făgăraș, o competiție de anduranță ce include un cros în orașul Avrig (distanța de 7 km), urmat apoi de parcurgerea în alergare, timp de două zile, a uneia din cele mai dificile zone din Carpați. Traseul de creastă are o lungime cumulată de circa 75 km, iar diferența de nivel cumulată este de peste 9000 de metri. Se aleargă în echipă de două persoane, atât la feminin, masculin, mixt cât și master (vârsta coechipierilor să fie de peste 80 de ani). Au fost vreo 41 de echipe la proba lungă a UTF și 6 la proba scurtă. Cursa a fost câștigată de Sponser Team, echipă formată din Silviu Manea și Ionuț Galițeanu. Rezultatele complete urmează să fie afișate  pe site-ul competiției.

–    Frumusețe sălbatică, deși oarecum îmblânzită de om. Creste înalte, străbătute de drumuri asfaltate. Tot o provocare fizică și mentală. Și tot în Făgăraș. A doua ediție a Transmaraton, competiție ce a presupus alergarea pe Transfăgărășan a unui semimaraton, maraton și respectiv a unui ultramaraton (84km) a strâns la start peste 125 de alergători (dintre care 21 la proba de ultra-). Câștigători au fost: Florin Năstase (7h:50min) și Floricica Neacșu (10h:10min) în proba de ultramaraton, respectiv Alexandru Itu (3h:47min:31sec) și Alexandra Andreea Crivoi (4h:55min:41sec) în cea de maraton. Și mai merită spus că în urma campaniilor umanitare desfășurate sub egida Transmaraton au fost strânși peste 140 de mii de lei. Mai multe aici.

–    Sportivii români au avut o comportare onorabilă la Campionatele mondiale de alergare montană desfășurate pe 8 septembrie la Krynica Zdrój, în Polonia. Cel mai bun rezultat a fost obținut de junoara Alina Piscu, care s-a clasa pe locul 9 (23min:58 sec, pe o distanță de 4.65km, cu +286metri diferență de nivel). La juniori, cel mai bine clasat a fost Andrei Leancă, locul 13 (41min:09sec, cursă de 9.08km, +561metri). În proba senioarelor, Liliana Danci a terminat pe locul 23 (46min:24sec, 9.08km, +561metri), iar Denisa Ionela, pe locul 35. La masculin, competiția a fost dominată de către sportivi ugandezi, iar la feminin de către italience. Rezultatele complete sunt disponibile aici.

–    Ultima competiție de triatlon a anului a strâns la Mamaia aproape 1000 de participanți la a cincea ediție a Trichallenge Triathlon. A fost o competiție foarte bine organizată, cu numeroase și consistente premii, câștigată clar de către cel mai bun sportiv român al momentului: Ciprian Bălănescu. Mai multe detalii pe site-ul competiției.

–    Și pentru cine este interesat… Doi alergători români, Șerban Chiurlea și Corin Zinz participă în premieră la competiția de ultramaraton Tor des Geants, care se desfășoară în Valle d’Aosta (Italia). Sunt 330 km de parcurs, cu +24.000 metri diferență de nivel. Cursa se termină pe 15 septembrie. Amănunte aici.

– Mai merită spus că în week-end au avut loc în București două crosuri umanitare: Cros Invers și tradiționalul Cros Terry Fox (aflat la a 13-a ediție în România).

Foto: Mihai Benea

Comments

comments

Previous

Raiffeisen Runners- 28 km

Next

Revista ALERG #13

2 comments

  1. O mica erata pentru Transmaraton 🙂 castigatoarea probei de maraton este Andreea Crivoi 🙂 Iar sa dam Cezarului ce-i al Cezarului: proba de semimaraton a fost castigata in mod absolut de catre Victor Vlad cu un incredibil timp pentru profilul traseului (1:33:17 timpul sau – un nou record al competitiei), iar la feminin (semimaraton) s-a impus Mihaela Dumitru (02:30:05).

  2. Multumesc Oana pentru erata.
    Sa zicem ca imi asum vina, desi daca nu ma insel, asa am receptionat informatia de la o sursa de prima mina (nu dam nume, persoana importanta).
    In rest, da, sa ii dam Cezarului ce e al dinsului…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also