Și a mai fost o săptămână cu de toate: crosuri, alergări montane, triatloane, plus o competiție balcanică de atletism.

a
Atletism

1-2 august. Pitești. A 74-a ediție a Campionatelor balcanice de atletism pentru seniori. România a cucerit 5 medalii de aur, 10 de argint și 11 de bronz, clasându-se pe primul loc în tradiționalul clasament general pe națiuni, atât la feminin, cât și la masculin. În clasamentul feminin, România a totalizat 138 puncte, în timp ce, la masculin, reprezentanții țării noastre au adunat 129 puncte.

Medaliații români, inclusiv în probele de alergare:
– Aur: Bianca Răzor (400 m), Florina Pierdevară (800 m), Florentina Marincu (lungime), 4×400 m feminin (Sanda Belgyan, Florina Pierdevară, Anamaria Ioniță și Bianca Răzor), Andrei Gag (greutate)
-Argint: Cătălin Câmpeanu (100 m), Attila Nagy (400 m garduri), Ioan Zăizan (1.500 m), Angela Moroșanu (400 m garduri), Cristina Bujin (triplusalt), Alexandru Firfirică (disc), 4×100 m feminin, 4×100 m masculin, Cătălin Câmpeanu (200 m), Ancuța Bobocel (5.000 m)
– Bronz: Lavinia Bulov (prăjină), Sanda Belgyan (400 m garduri), Elena Panaet (3.000 m obstacole), Mihaela Nunu (800 m), Elena Panțuroiu (triplusalt), Valentin Toboc (lungime), Florina Pierdevară (1.500 m), Cristian Vorovenci (800 m), Nicoleta Anghelescu (suliță), 4×400 m masculin, Răzvan Deliu (prăjină).

La întrecerile desfășurate în Complexul piteștean „Nicolae Dobrin” au participat 378 de atleți și atlete (171 la feminin și 207 la masculin.

Alergări montane & șosea

1 august. A cincea ediție a Maratonului Retezat, o competiție de alergare pe cărările turistice ale Parcului Național Retezat. Trei probe:  maraton (aprox. 44.2 km), semimaraton (aprox 21 km) și cross (aprox 14 km). Peste 260 de alergători la start. Câștigător în proba cea mai lungă a fost Constantin Busuioc – 6h:10min. Restul rezultatelor ar trebui să se publice pe site-ul competiției.

2 august. Miercurea Ciuc. Maratonul Secuiesc. O nouă competiție de tradiție, ajunsă la a XIV –a  ediție. Distanța clasică a maratonului, pe traseul Miecurea Ciuc – Tușnad și retur, competiția fiind deschisă participanților individuali sau pe echipe. Din păcate, informațiile despre participanți și rezultate lipsesc cu desăvârșire.

Crosuri

31 iulie. Full Moon Run. Un cros desfășurat în zona Băneasa Mall, de la marginea Bucureștiului. Aproape 400 de participanți, inclusiv sportivi profesioniști, la cele două probe: 10 km și 5 km. Rezultatele sunt disponibile aici.

1 august. Tot o competiție desfășurată seara, pentru a mai scăpa astfel de căldura de peste zi. Cros Nocturn la Timișoara, ediția a patra. Distanța – 3,8 km, 110 participanți. Rezultatele se găsesc aici.

În schimb, la Mamaia a avut loc o nouă ediție a crosului din seria ColorRun.

Triatlon

1 august. La Târgu Mureș s-a desfășurat Campionatul Naţional de Triatlon, desemnându-se campionii naţionali la triatlon pentru următoarele categorii (masculin şi feminin): seniori open, juniori: 16–19 ani, cadeţi: 13–15 ani, amatori (Age Group), ștafetă mixtă (2 băieți și 2 fete). Campioni naționali absoluți au devenit Antoanela Manac – 1h:11min:47sec și respectiv Ciprian Bălănescu – 1h:02min:02sec. Rezultatele complete sunt disponibile aici.

Pe 2 august a avut loc a Betfair Triathlon Challenge – Triathlon Cluj, organizat în acest an la coada lacului Tarnița, jud. Cluj. Probele au fost 1500 m înot, 30 km MTB cu 690 m diferență de nivel și 9 km alergare. La start s-au aliniat 47 de atleți la individual și 23 de ștafete. Mai multe detalii pe site-ul oficial.

Comments

comments

Previous post

Scandal de dopaj în atletism

Next post

Adrian x 2 = 7500

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *