
Etiopianul Kitata cîștigă la Londra
Nu a mai fost cursa anului, așa cum se anticipa, însă sînt multe lucruri de povestit și de la actuala ediție a Maratonului de la Londra Retragerea de ultim moment, chiar cu o zi înainte de concurs, a etiopianului Kenenisa Bekele, care a acuzat o recidivă a unei accidentări, a …

Sezonul maratoanelor de toamnă rămîne incert
Astăzi ar fi trebuit să aibă loc Maratonul de la Londra, una dintre cele mai importante curse de acest gen din lume. Viitorul competiției, cel puțin pentru acest an, nu este clar, existînd o reprogramare pentru 4 octombrie dar și posibilitatea ca la start să fie doar alergători de elită. …

Experiment la Londra
Cel mai mare experiment pentru reducerea consumului de plastic în timpul unei curse de alergare va avea loc pe 28 aprilie, la Maratonul de la Londra Totul a început de fapt anul trecut. Pentru prima dată la un astfel de nivel – în condițiile în care Maratonul de la Londra …