Coltul Consumatorului

Tofu’i baza, dar la alții

Le-am încercat pe toate și de data asta: și să mă lovesc cu pluta unde-l doare pe voinic, și să aflu cine a descoperit America înotînd bras și cum să ratezi senzația de lotus într-un bazin. Și de ar fi numai atît… Dar peste tofu nu am putut trece. Jurnal de activități fizice și senzații noi, săptămâna 21-27 noiembrie 2016.

[Adrian Mila]

Luni

Panta aia de la Polivalentă, făcută cu bicla la ora 5.50 mă enervează. O atac plin de entuziasm tineresc şi apoi mă tuflesc invariabil, ca un profiterol uitat la soare. Sus ajung pe un pinion indecent de mare, cu o viteză în jur de 13 km/oră. Îmi aduc aminte că erau ierni în care făceam cu furie bucăţi în alergare pe panta asta, parcă a trecut un secol.

Cam asta este încălzirea înainte de bazin. Mi se pare o idee bună să înot liniştit craul, până când îmi vine o idee şi mai bună. Văd o plută uitată într-un colţ şi mi se pare că am găsit o mare oportunitate, destinul vrea să îmi comunice că tocmai este timpul să şlefuiesc diamante, adică stilul meu strălucitor de înot.

Pescuiesc pluta plin de încredere, am deja 7 luni de înot, acum totul va merge strună. Hai să reglez bătaia aia din picioare. Iau pluta de sus şi mă întind profi pe apă, dând alene din picioarele întinse, hotărât să mă întorc la rădăcini, la primul exerciţiu încercat. Sufletu’…

Picioarele parcă mă trag înapoi, apăs pluta cu disperare, nasul abia iese din apă, sunt rigid ca o scândură şi plutesc precum un bolovan. Dau juma din bazin din picioare, parcă nu se mai termină, gâfâi şi stau pe loc. Eu ştiu o parte din cauze, care ţin de cervicală şi de umeri, dar aveam senzaţia falsă că am depăşit momentul.

Sătul de înotul misionarului mă gândesc să adaug încă un pic de condiment vieţii mele nautice. Picanteria fusese recomandată de doi observatori şi constă în luarea plutei între picioare, care ar urma să stea imobilă la suprafaţă, în timp ce eu dau voiniceşte din mâini.

Zis şi făcut. Încerc să iau pluta între genunchi, dar este cam mare, nu o prind bine, se ridică cu viteză şi îmi administrează o lovitură directă acolo unde-i este greu voinicului, de rămân cu vocea piţigăiată.

Apuc mai hotărât pluta, o încalec nervos şi mă lansez în noua experienţă.

Bine că erau aprinse doar două reflectoare şi nu era lume prea multă. Viziunea mea despre exerciţiul ăsta a fost complet diferită faţă de ce îmi imaginam. Fundul se ridică obscen la suprafaţă şi dă în stânga, dă în dreapta, mă zbat ca un soi de Quasimodo nautic, arătare ciudată şi roşie la faţă, mai mult de ruşine decât de efort.

Arunc naibii şi plin de ciudă pluta şi termin apoi cele 100 de bazine propuse.

Marţi

Lângă mine se înoată perfect un bras extrem de eficient. Şi de simplu. Inspiră, trage cu mâinile, bagă capul în apă şi expiră, scoate capul şamd. Nimic mai simplu. Mă uit odată, mă uit a două oară. E clar, e momentul unui mimetism nautic, acum voi înota bras, nu trebuie decât să copiez mişcările.

Nu este stil mai simplu de înot, orice fată poate să înoate bras. Milioane de kilometri pot să înoate, toate fetele înoată bras pe distanţe enorme, fără să obosească. În teorie Columb a ajuns primul în America, în practică primii europeni ajunşi pe Coasta de est au fost nişte femei care plecaseră să înoate bras şi stând de vorbă s-au trezit că au traversat Atlanticul.

Inspir, dau din mâini-picioare, mă scufund, expir pe nas, scot capul, inspir, trag cu mâinile-picioarele, submersie, inspir… Ptiu, ptiu, ptiu, nu în apă trebuia să inspir, se pare că am greşit un pic numărătoarea şi cadenţa. Mai fac o încercare, merge fix trei braţe şi o las baltă înainte să mă înec sau să mă fac definitiv de râs.

Craulul e de bază, 102 bazine.

swMiercuri

Fără alte noi experimente, 110 bazine

Joi

Alene, life is good. Plutesc relaxat pe culoarul meu, calm, toată lumea şi culoarul sunt ale mele. Dacă aş fi amerindian, numele meu ar fi “Luna reflectată în lacul nemişcat”. Sunt un nufăr, dacă aş fi japonez numele ar fi “Floare de lotus cu periscopul în sus”. Momentul este minunat, este imponderabilitate, sunt una cu cosmosul, cu apa, cu aerul, e plutire sau e zbor?

Apoi se aude muzica aia ca un scârţâit de ac pe discul de vinil. Iese un înotător, vin trei. Mai iese unul, mai vin doi. Apa începe să fiarbă, nufărul se ofileşte, am coleg pe culoar, dar tot bazinul s-a umplut.

Este de bază stilul Tarzan stroke. Dacă ar fi pământ în loc de apă, unde loveşte palma nu ar mai creşte iarbă. Greuceanu loveşte cu pumnul în piatră de ţâşneşte apă, parcă ar vrea să omoare rechinii, oare se luptă cu ţânţarii sau cu piranha? Terorizat mă retrag într-o margine, iau o scatoalcă de la vecin, mă lovesc şi pe culoarul meu, apoi dau cu unghiile în nenorocirile alea de inele de la delimitatoare. Unghia se decortichează, ufff, doare, arde, ustură.

Cu 50 bazine mă retrag bombănind la bicicleta eliptică, din fericire am un şort la mine şi mai fac vreo 4.5 km de bălăngăneală eliptică.

Mă băgasem pe cardio, pulsul de control ar fi vreo 140 bpm. Măresc viteza, de obicei sunt pe 13 km/oră, acum urc la 16, că eram nerezolvat de la înot. Apoi zic să bag viteză, pe la 23 km/oră începe să fileze aparatul. Nu am reuşit să depăşesc 25.5 km/h, că se descentra de tot şi filau toate becurile. Am mai făcut două încercări, aşa, de distracţie, dar urcase şi pulsul peste 150 şi maşinăria stătea să decoleze, că nu mai ştia ce să facă. Rezistenţa nu mai putea să o reducă, viteza nu mai putea să o crească, hai acasă, mă rog, la serviciu.

Vineri

Deja sunt mai devreme la bazin, fac 110 bazine şi hai la muncă.

Apare o ofertă de înscriere la un triatlon în bazin, rest de black friday, eu nu rezist la oferte. Întâi eram gata să mă înscriu la individual, apoi mă gândesc că nu prea le am cu apa adâncă, ce mult îmi displace să iau palme în apă, câte poveşti sinistre am auzit cu băgat la fund, “a trecut peste mine”, capace luate repetat etc.

Nu am nici un chef de aşa ceva, nu înţeleg de ce ar trebui să suport genul acesta de tratament şi să plătesc pentru asta, aşa că, fiind un gentleman, cedez înotul unei domnişoare, cu o intenţie de ştafetă. După o matură gândire de două minute renunţăm la înscriere. Tot nu am înţeles de ce în apă este acest gen de luptă şi de ce ar trebui să încasez nişte pălituri. Dacă eram la o alergare montană mă aruncau în hău?

aa

Sâmbătă

Hai la o scurtă alergare, fac doar vreo 3 km, dar mănânc probabil o duzină de mici, că mi se făcuse tare foame. Aveţi foto explicativ, totuşi a făcut şi Piedone o treabă rezonabilă cu zona de grătare în sectorul nostru. Ca idee, tofu nu a fost marea lovitură a zilei, deşi mereu îmi zic să beau o ceaşcă de zeamă din-aia cu bulbuci, că la cât de rău arată trebuie să fie tare sănătoasă.

Duminică

Îmi propusesem o plimbare cu bicla de vreo 50 km, după ce am mâncat mă uit pe geam şi văd că a început să plouă. Aşa că mai mănânc ceva, compulsiv, pendulez între stau-plec şi până la urmă merg la Daimon, să nu ies în pierdere, că nu suport ideea.

Bazinul era plin, hai la nişte bandă, hai nişte eliptică, vreo oră de transpiraţie. Dau să ies la vestiar, ia uite, culoar liber, mă schimb rapid, bag un duş, mă arunc cu prosopul spre piscină, în uşă pun frână. Too late, iar se umpluse, ţeapă.

Săptămâna strânge 123 km cu bicicleta prin oraşul ostil, am reuşit să merg în fiecare zi la serviciu cu bicicleta şi mi-a plăcut, 9.44 km înotaţi şi foarte puţină alergare.

Comments

comments

>
Previous post

Pentru protecția articulațiilor și oaselor

Next post

Știri pe scurt. Mai mult viitor

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *