sâmbătă, septembrie 18 2021

Am făcut trei alergări în Palermo, din centru, spre rezervații naturale în munți și pe malul mării

[Adrian Dohotaru]

Am văzut mai multe orașe, un Ferentari milenar, cu piața Ballaro, cea mai frumoasă din lume, cu vânzători strigându-și peștele, fructele și piadinele în auzul a mii de oameni, cu grătare improvizate după-amiază din care mâncam la terase în care veneau aceiași oameni seară de seară, cu lume pestriță și gunoaie pe jos. 

Mai e un Palermo de hipsteri, unde m-am întâlnit cu Nicolae Bălcescu, în cea mai frumoasă grădină din lume, pus pe bust la loc de cinste lângă Garibaldi. 

Mai e Palermo de mare, la Mondello, unde nu am ajuns că era prea turistic, ba, mai bine, să ajungem la Sferracavallo, că e mai sălbatic și cu munții alături

Și așa ajungem la Palermo preferat, cu trei munți arii naturale urbane pe care i-am alergat din oraș, pe unii i-am uitat ca nume, dar nu pot să uit mirosul mâinilor mele în timp ce mă cățăram pe ei, că erau așa de abrupți că nu puteam să alerg. Puneam mâinile pe stâncă și ierburi și pielea puțea a savană mediteraneană. Pielea puțea așa tare a plantă că eram nedemn de dea. Pielea puțea așa tare de iarbă că eram regn vegetal și nu mai eram transpirație, nu mai eram efort. 

Pielea puțea așa tare că eram regn vegetal și nu mai eram transpirație, nu mai eram efort

Am mers ca prostu fără apă pe ditamai vârful că mi-a cășunat când alergam spontan prin oraș că trebuie să ajung pe vârf și îmi era sete, așa că la întoarcere, după ce am simțit efortul, am mâncat mandarine acre ca lămâia. Și pielea era de coajă de mandarine, plus ierburi, puțeam de îmi era mie rușine de pomădat ce eram, ca un țăran trezit în haine de nobil în evul mediu și mă parfumam așa tare de mirosuri și impresii, că ziceam că vine instant unu’, îmi dă o scatoalcă, să văd numai gri pios/ploios de Cluj și București. 

Dar nu mi-a dat nimeni o scatoalcă și io tot puțeam, că nu pot să zic că miroseam, că apoi mi-ar fi zis unii că sunt o mironosiță. Alergam, vedeam marea, muntele, ierburile și tot ce îmi trecea prin cap e „Doamne, ce țăran sunt!”. Să-mi dea unu’ un șut în cur să mă car înapoi la muncă, la bloc… ce să vezi, niciunu’ nu dădea șut, eram doar eu cu mania persecuției.

Și așa alergam de mâncam pământul, de frică să nu vină vreunul să mă prindă și să mă ducă și să zică: „Bă, pulane, te simți tu bine? Ia vino tu încoa’ !”. Și nu m-a prins nimeni, am prins eu apa, vântul, sarea, să ling aerul cald de amiază Capo Galo, să ling pe faleză soarele blând de răsărit ca o înghețată, să-mi ling sarea ca rana de pe corp, să-mi ling apoi din palmele parfumate și să-mi fie transpirația limonadă, ochii mare, pula floră și eu s-adorm în mine și-n tot ce e în jur.  

Am văzut mii de oameni la alergare, cu bița (…) sub un munte de pelerinaj creștin și ecologic

PS: Și, după ce am adormit și m-am trezit cu simțul datoriei activiste, să nu uit de Palermo cu parcul său de renume Giardino Vincenzo Florio, de la final de secol XVIII, denumit și Parco della Favorita, de 400 de hectare, cu o mică parte arie naturală urbană, cu vedere spre și legat de Monte Pellegrino, rezervație naturală de peste 1.000 de hectare. Au scos dalele de beton și au lăsat pământ, pietriș și alte materiale permeabile. Am văzut mii de oameni la alergare, cu bița, la sporturi de echipă, la yoga și stretching, la plimbare, sub un munte de pelerinaj creștin și ecologic. Am văzut cărări prin parc care ar fi de munte la noi, nu de parc urban. Venit din Cluj, cu cel mai mare parc de 12 hectare, într-un oraș de două ori mai mic decât Palermo, e șocant! De aceea, și insist pentru parcuri mai mari, dar concepute parțial și ca arii naturale urbane, ca parcurile să nu mai fie doar parcuri.

Comments

comments

Previous

Pe scurt. Cum s-a alergat

Next

Europene de atletism la Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also