Povestile maratonului

Ultramaratonistele. Câteva portrete (V)

În România sunt mai multe femei pentru care alergarea pe distanțe lungi este o pasiune constantă. Partea a cincea a unei suite de interviuri realizate de Ana Baran și Adina Savu.

00

Roxana Ghilț, 35 de ani

Care este cea mai lungă distanţa parcursă de tine până acum?

90 km, la Bucegi 7500, tura lungă.

De când ai început să alergi şi cum ai făcut trecerea la distanţe lungi?

Alerg de când eram mică, c-o pauză de patru ani în timpul liceului. Turele pe distan01ţe lungi sunt o provocare pentru mine, pentru că pot să-mi testez limitele, atât fizice, cât și pe cele psihice. Consider că parcurgerea unei distanţe de ultramaraton presupune o foarte mare voinţă, iar psihicul este cel care contează, în proporţie de 75%, față de pregătirea fizică prin intermediul turelor de antrenament.

Cum te antrenezi şi care este motto-ul tău în viaţa sportivă?

Încerc să mă antrenez o dată la două zile, cu ture de alergare variind între 7-13 km, iar în celelalte zile pedalând. Cea mai bună motivaţie pentru antrenament o constituie ideea că sunt deja înscrisă într-un concurs la care trebuie să obţin rezultate cât mai bune. Îmi place să combin antrenamentul intens cu turele de relaxare, tocmai de aceea antrenamentul meu variază.

Ce cursă ai planificată pe viitor?

Următoarele curse planificate sunt Băneasa Trail Race, proba de semimaraton şi Gerar, tot semimaraton, dar pe echipe. Iar planul de evoluţie pentru viitor este să scot sub 5 min/km la un semimaraton. (Foto: arhiva personală)

Cristina Handrea, 30 de ani

Care este cea mai lungă distanţa parcursă de tine până acum?

0250 km.

De când ai început să alergi şi cum ai făcut trecerea la distanţe lungi?

Din 2011, distanţe între 4-21 km în primul an, maraton şi ultra- în următorul an.

Cum te antrenezi şi care este motto-ul tău în viaţa sportivă?

Nu am un antrenament specific, încerc cât pot de mult să fac alergări la munte, pentru că acest gen de curse mă interesează în mod special, iar în rest,  aşa cum îmi permite timpul fac alergări în parc pe plat sau de tip pante, dar fără a respecta un anumit tempo, în funcţie de forma în care mă găsesc.

Alternez zilele de alergare cu alte activităţi: înot, bicicletă, exerciţii de tonifiere musculară.

Motto: “Winners în life don’t always win; they just don’t give up.

Ce cursă ai planificată pe viitor?

În 2015, cursa OCC (50km) din cadrul UTMB, Franţa. (Foto: Fisheye.ro)

 

Rose-Marie Itu, 27 ani

Care este cea mai lungă distanţa parcursă de tine până acum?

Cea mai lungă distanţă a fost de 55 km (Matraberg Trail 2014, Ungaria). Pentru mine a fost o nebunie… aşa o consider şi acum ca şi atunci… o nebunie. Nu m-aş fi gândit că pot să parcurg distanţa asta într-un concurs, mai ales că nu alerg de foarte mult timp. Pur şi simplu am luat totul ca pe o aventură pe care doream s-o trăiesc. Vroiam să cunosc oameni şi locuri noi, peisaje. Eram mânată de o curiozitate nebună, aşa că am dat frâu liber imaginaţiei şi am pornit în aventură.

De când ai început să alergi şi cum ai făcut trecerea la distanţe lungi?

Am început să alerg în 2012, după ce am asistat la primul start a lui Alex la Maratonul Piatra Craiului în 2011. Aveam nişte emoţii foarte mari la start, simţeam cum adrenalina îmi pompează prin vene. Parcă eu mă aflam acolo. Mi-am promis că anul următor chiar aşa se va întâmpla.

Primul meu concurs a fost totuși Ecomarathon, proba de cros, în 2012. Deosebită curs03ă. Nu am s-o uit vreodată. Aveam o satisfacţie extraordinară pe traseu. Admiram din toată ființa peisajele minunate şi parcă nu mă mai săturam. Sosirea la finiș mi-a confirmat, încă o dată, că dacă am o voință de fier şi nu renunţ oricât de greu mi-ar fi, totul este posibil.

Trecerea la probe lungi am făcut-o tot în acelaşi an, Cindrel În Alergare fiind primul maraton la care am participat. În fond, totul era o “pregătire” pentru Maratonul Piatra Craiului din 2012. Îmi doream tare mult să ajung să alerg MPC, mai ales că am copilărit lângă Piatra Craiului, iar amintirile şi poveştile care mă leagă de acest munte sunt cu adevărat deosebite.

Cum te antrenezi şi care este motto-ul tău în viaţa sportivă?

Nu am un antrenament specific pe care-l urmez. Alerg când simt nevoia să fac lucrul ăsta. Alerg pentru că-mi face plăcere, pentru că-mi oferă un moment de libertate şi este un bun prilej pentru a mă elibera de tensiunile acumulate pe parcursul unei zile. Nu am o “viaţă sportivă” în adevăratul sens al cuvântului, ci încerc să mă bucur cât se poate de mult de alergare în sine şi de experienţele pe care mi le oferă.

Nu am un motto după care mă ghidez, singură sintagmă care îmi vine acum în minte este “It never gets easier, but you get better”- mă motivează uneori în momentele dificile. Cred că fiecare cursă este unică şi are povestea ei. Eu, cel mai mult mă bucur că am cunoscut oameni deosebiţi, de la care am avut ce să învăţ, iar experienţele prin care am trecut m-au ajutat să mă cunosc şi să mă descopăr că om.

Ce cursă ai planificată pe viitor?

Nu am planificat nimic pentru viitor. Vreau să descopăr munţii alături de prieteni…sau poate că am ceva planuri, dar le las să se mai “coacă”, vedem ce iese. (Foto: arhiva personală)

Comments

comments

>
Previous post

Concurs. Semimaratonul Brașov

Next post

Ultramaratonistele. Câteva portrete (VI)

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *