Un traseu ce a traversat orașul, printre vagoane de tramvai și oameni ieșiți să își plimbe animalele de companie. Alergători ce au căzut atît de rău încât au riscat să moară, alții ce au tras un pui de somn sau au fost alergați de câini vagabonzi. Plus unul care s-a dopat în direct. Pare de necrezut, însă acestea sunt doar câteva din întâmplările maratonului olimpic din 1904. A fost, probabil, cea mai stranie cursă din istorie.

St. Louis. Este prima ediție a Jocurilor Olimpice defășurată pe teritoriul Statelor Unite. Acest eveniment – asociat în acel an cu Expoziția Universală – s-a dorit nu doar o celebrare a sportului și valorilor asociate acestuia ci și o afirmare a puterii economice, politice și militare, tot mai mari, ale SUA.

Deși au fost destule momente de triumf sportiv pentru americani – și merită amintite aici cele șase medalii, dintre care trei de aur, cucerite de gimnastul George Eyser, care a concurat cu un picior din lemn – JO de la St. Louis au fost mai mereu eclipsate de Expoziție.

În plus, maratonul a fost încă de la început un spectacol ciudat, care părea mai degrabă desprins dintr-o atmosferă de carnaval, iar finalul s-a dovedit a fi atât de scandalos, încât cursa s-a aflat doar la un pas de a fi desființată definitiv.

01

Câțiva dintre atleți erau alergători cunoscuți, care câștigaseră Maratonul de la Boston sau participaseră anterior la curse din cadrul Jocurilor Olimpice, dar majoritatea era compusă din alergători mediocri, unii dintre ei chiar ciudați. Americanii Sam Mellor, A.L. Newton, John Lordon, Michael Spring și Thomas Hicks, toți maratoniști cu experiență, erau printre favoriți.

La start se aflau și alergători precum americanul Fred Lorz, care se antrena exclusiv în timpul nopții, ziua lucrând ca zidar, și care își câștigase calificarea la Jocurile Olimpice participând la o cursă „specială” de opt kilometri, sponsorizată de Uniunea Atleților Amatori.

În categoria ciudaților se mai aflau 10 greci care nu mai alergaseră niciodată un maraton, doi membri ai unui trib din Africa de Sud, care se prezentaseră desculți la linia de start și un fost poștaș din Cuba, pe nume Félix Carbajal, care strânsese bani pentru a veni în State după ce își demonstrase abilitățile de alergător în țara natală, traversând pe jos toată insula. Banii i-a pierdut însă la jocuri de noroc de îndată ce a ajuns în New Orleans, astfel că s-a văzut nevoit să meargă pe jos sau cu autostopul până în St. Louis.

Omul era o apariție cel puțin interesantă și la linia de start, purtând o bluză albă cu mânecă lungă, pantaloni negri lungi, o bască și o pereche de pantofi de stradă. Unui alt olimpic i s-a făcut milă de el, așa că a căutat o foarfecă și i-a tăiat pantalonii până la genunchi.

02

Pe 30 august, la 03:03 p.m., s-a dat startul. Căldura și umiditatea învăluiau cele șapte dealuri pe care concurenții le aveau de parcurs, , unele dintre ele cu urcări brutale și lungi. Drumul era în multe locuri presărat cu pietre, ceea ce îl făcea și periculos, deoarece concurenții erau nevoiți să fie mai atenți la traficul din oraș, la vagoane de marfă, trenuri de cale ferată sau persoane care își scoseseră câinii la plimbare.

Existau doar două puncte de alimentare, un turn de apă aproape de kilometrul 10, iar cel de-al doilea era pe marginea drumului, la kilometrul 20. James Sullivan, organizatorul cursei, își propusese astfel să testeze limitele corpului uman în ceea ce privește deshidratarea.

Sursă: smithsonianmag.com. Articol publicat inițial în revista Alerg #32

Comments

comments

Previous post

Lampă de iluminat. De la Kalenji

Next post

Un maraton cel puțin... straniu (II)

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *