duminică, august 1 2021

Dorinţa de a învinge, de a fi cel mai bun este ceea ce l-a împins mereu de la spate pe Johann Kastenberger. Numai că el, un austriac oarecare, şi-a canalizat energia în mod contradictoriu: atît spre cîştigarea curselor de maraton (unde a fost competitiv, câştigînd mai multe competiţii naţionale) cît şi spre… jefuirea băncilor.

În acest din urmă domeniu chiar a excelat. Kastenberger, cunoscut sub numele de “Pumpgun Ronnie” a avut în anii 80 momentele sale de notorietate pentru cele circa 10 jafuri la care se pare că este autor. Presa a relatat pe larg despre el, a devenit şi erou de roman pentru ca recent, la Berlin, să aibă loc premiera mondială a filmului “Spărgătorul”, care pleacă de la întîmplări reale din viaţa sa.

Ce îi atrage însă pe oameni la astfel de personaje? Mi s-au părut inspirate, în acest context, cîteva din declaraţiile regizorului filmului, Benjamin Heisenberg care spune, printre altele: “Sportul implică o anumită doză de auto-torturare dar şi o bucurie specială. Victoria este desigur importantă dar cred că aceasta nu e satisfacţia supremă. Cred că cel mai important e chiar faptul de a alerga, de a merge înainte. Maratoanele reprezintă o modalitate de a acoperi distanţe lungi exclusiv prin forţe proprii. Regularitatea şi cadenţa alergării sunt fascinante, în acest caz.

Pe de altă parte, jefuirea unei bănci este tot o formă de a merge pînă la capăt, de a depăşi limitele, cele stabilite de societate în acest caz. Solitudinea spărgătorilor – care este specifică şi maratoniştilor – presupune atît eliberare cît şi o formă de exil”.

Kastenberger a căutat situaţiile limită. “În tot ce a făcut el a dat dovadă de o linişte şi o meticulozitate specifică budiştilor. Combinaţia aceasta este pozitivă şi fascinantă, dar în acelaşi timp auto-distructivă.”, mai spune regizorul. În viaţa reală“Pumpgun Ronnie” s-a sinucis în momentul în care este încercuit de poliţie. În film, sfîrşitul său este altul.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oLeOeh_dtQ8]

Comments

comments

Previous

Piatra Mare. Sentimentul de porcuşor al fiinţei

Next

Japonia, pămînt românesc (sic!)

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also