Arta fugiiInfo general

Despre noua paradigmă a performanței

Un român a terminat primul o cursă de anduranță desfășurată în condiții arctice. Evident, știrea este grozavă pentru mica comunitate de ultramaratoniști și pasionați de alergare din România, dar – și mai interesant – spune multe despre noi și lumea în care trăim.

Desigur, la ora la care citiți aceste rînduri, știți deja că bistrițeanul Tiberiu (Tibi) Ușeriu a terminat primul 6633 Ultra Arctic, o cursă ce a presupus parcurgerea a 566 de kilometri în condiții extreme: frig, zăpadă și gheață,  deprivare de somn, vînt puternic.

t1

Alături de alte 12 persoane, printre care și alți doi români, Tibi Ușeriu a plecat la drum pe 11 martie, pentru a ajunge la zona de finiș după exact o săptămînă. El a condus tot timpul, pe alocuri autoritar, și a reușit să termine cu un avans de 56 de minute în fața singaporezului Poh Jou Too. Apoi, după mai bine de patru ore, a sosit compact un grup de cinci participanți, printre care și Vlad Tănase și Andrei Roșu. Cinci persoane au abandonat cursa, iar una s-a oprit într-un punct intermediar. Rezultatele neoficiale se găsesc aici.

Cam așa ar suna, acum, informația despre cele întîmplate. Desigur, sunt multe de povestit despre cursă, despre dificultăți, despre trăirile protagoniștilor, dar de acest lucru ne vom ocupa pe viitor.

Pe moment, nu ne rămîne să facem decît două lucruri. Întîi de toate, să îi felicităm sincer pe Tibi Ușeriu, Vlad Tănase și Andrei Roșu pentru efortul depus, pentru bravura de care au dat dovadă în condiții deloc ușoare.

Apoi, o să facem o ceva mai lungă digresiune pe tema modificării paradigmei în sportul de astăzi. O schimbare în care vom vedea cum se schimbă ideea de performanță și cum new media, pe lîngă interesele de imagine sau cele ale sponsorilor, influențează (se poate citi și alterează) mesajul public și ideea de sport.

Să plecăm de la o constatare. Niciodată presa din România nu a consemnat atît de mult, în cvasi-totalitatea sa, un eveniment de anduranță, așa cum s-a întîmplat în cazul rezultatului lui Tibi Ușeriu. Televiziunile, toate cotidianele, nu doar cele de sport, portaluri online, posturi de radio de nișă, plus mii și mii de mesaje în social media, toate au amintit despre acest lucru.

Ba chiar și președintele Klaus Iohannis a ținut să transmită un mesaj pe Facebook: ”Îl felicit pe Tiberiu Ușeriu pentru reușita deosebită obținută în cadrul Maratonului Arctic. El a dus steagul și numele României pe primul loc în această competiție. Un astfel de rezultat, obținut în condiții extreme datorită perseverenței și ambiției cu care s-a pregătit, este demn de aprecierea și respectul nostru. Felicitări campionului nostru!”.

Toate acestea vorbesc despre atenția și emoția – de înțeles, de altfel -, asociate cursei.

Din păcate, toate acestea au fost însoțite de o ”zgură informațională” care, zic eu, merită îndepărtată puțin pentru a pune lucrurile în perspectivă, fără a altera însă meritele cuiva.

Întîi de toate, s-a tot spus că 6633 Ultra Arctic este cel mai dificil ultramaraton din lume. Dacă am fi să fim extrem de scrupuloși, am spune că un ultramaraton e de fapt o cursă unde se aleargă cel mai mult, în timp ce 6633 a fost una de anduranță, în care s-a mers în ritm alert, iar de alergat, mai puțin. Dar asta chiar are o importanță secundară.

Riscantă e însă afirmația cu ”cel mai dificil”. Nu există așa ceva, nu există o ”cea mai grea competiție din lume”, deoarece varietatea curselor, a condițiilor în care ele se desfășoară e foarte mare. Pentru doritori, aveți aici o listă cu cîteva curse realmente dificile (da, 6633 e printre ele).

Apoi, s-a tot spus că competiția se desfășoară la -50/-60 de grade și în condiții de vînt de peste 200 km la oră. O altă exagerare de care nimeni nu avea nevoie. Toate acestea sunt valorile extreme înregistrate la un moment  dat în zonă, nimic mai mult. Condițiile reale au fost dificile, dar mai blînde decît cifrele de mai sus.

Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu vreau să știrbesc din meritele celor care au participat la 6633 în condiții realmente grele, cred însă că trebuie să renunțăm la exagerări nefolositoare. Valorile de mai sus au fost prezentate inițial de unul dintre participanții români ca și de echipa de susținere din spatele său, fiind apoi preluate mecanic de mass media și în mediul virtual.

O altă exagerare, de fapt o gugumănie, este prezentarea acestui eveniment ca desfășurîndu-se la Polul Nord. Sunt extrem de numeroase relatările de presă ce citează acest lucru. În realitate, cursa s-a desfășurat în zona Cercului Polar, adică la mai bine de 2500 de km de pol.

Menționînd toate acestea, ajungem acum la ”miezul” digresiunii noastre. Și vedem că o competiție de anduranță, ca și rezultatul unui sportiv amator român, au ajuns să fie în centrul atenției nu pentru performanța sportivă în sine, ci pentru ”elementele de decor” adiacente (frig, zăpadă, cea mai dificilă… etc).

Pînă acum, performanța sportivă era în general asociată profesioniștilor care se întreceau cu cei mai buni din acel domeniu. (Apropo, chiar în ziua în care se termina 6633, un atlet român, Andrei Gag, devenea vicecampion mondial în sală la aruncarea greutății. Presa a consemnat marginal, iar în mediul online reacțiile au fost zero). La astfel de competiții, destinate de fapt amatorilor, nu se poate vorbi de o întrecere între cei mai buni, ci este mai curînd o competiție cu tine însuți. 

Și acum ajungem la concluzia finală: sportul a început să se transforme, mînat de la spate de o industrie a spectacolului care are interesul să te emoționeze, să te informeze repede-repede, chiar dacă incomplet, care să te facă să participi virtual la eveniment și care să îți creeze comportamente profitabile pentru ea.

t2

E o industrie care nu te mai vrea spectator în arenă, ci te vrea spectator-participant în mediul virtual, unde să trăiești intens (Acum, cîteva exemple despre cum s-a comentat pe FB despre românii de la 6633: ”Un trio de titani”, ”Supraoameni”, ”Supereroi”, ”Toată România simte că e puțin mai puternică datorită vouă”). Totul, completat de o nevoie a oamenilor de a evada dintr-o realitate văzută captivă.

Desigur, veți zice, dar nici Tibi Ușeriu, nici Tănase sau Roșu nu au avut în spate susținători majori din business-ul sportiv. Ei au plătit din buzunarul lor (Au avut totuși sponsori – adăugare ulterioară) ca să participe la 6633 (și nu au fost deloc bani puțini) și nici nu au primit vreo recompensă materială pentru asta. Da, așa e, însă faptul că nici cei trei, nici alt ultramaratonist român nu este susținut la modul serios de vreun sponsor arată doar că la noi acest fenomen e la început.

Un fenomen evident în modul în care a fost prezentată participarea românilor la 6633. Impactul mediatic și emoțional, dar mai ales ”zgura informatică” despre care am menționat mai sus au fost create și susținute de interesele de promovare ale unora dintre ei (lucru vizibil și recurent mai ales în cazul lui Andrei Roșu, care de ceva vreme a devenit un atlet profesionist al spectacolului) și al ”industriei” cauzei umanitare asociate.

E ceva rău sau greșit în toate acestea? Nu, nici pe departe. E doar o constatare.

Am vrut, așadar, doar să consemnăm despre semnele vremurilor noi care ne așteaptă la nivelul fenomenului sportiv. Un fenomen în care nu mai avem nevoie de performeri, ci de eroi, unul în care nu vor mai fi preponderent spectatori, ci spectatori-practicanți amatori, unul în care ”performanța” se va măsura și în numărul de fani, și în care ideea de competiție fair-play va fi adesea secundară ținînd cont de interesele (economice, de imagine) puse în joc.

Vom trăi și vom vedea.

P.S. – Acest text a generat reacții numeroase. Pentru a face lucrurile mai clare am modificat ulterior titlul (renunțînd la menționarea dlui Tibi Ușeriu, prin care îmi propusesem doar o introducere în subiect, dar care nu e neapărat necesară) și am adăugat două scurte fraze și alte cîteva cuvinte (toate marcate italic, cu roșu). Sper ca acum punctul de vedere exprimat să fie mai clar.

Comments

comments

>
Previous post

Kids Races Runfest. Veste bună pentru copii

Next post

Știri pe scurt. Ce săptămînă!

Alerg.ro

Alerg.ro

9 Comments

  1. martie 20, 2016 at 10:53 am

    🙂 trist ca te uiți la TV și ca ai frustrările acestea. Pentru mine a fost o bucurie sa aflu rezultatele și atat! În fond de la căldurica e ușor sa îți dai cu părerea :D. Numai bine, îmi place site-ul vostru, sunt abonat dar chiar nu ma așteptăm la un asemena articol, eventual un interviu cu câștigătorul!

  2. Aris
    martie 20, 2016 at 11:10 am

    Bravo Marian! Corect articol, chiar înțelept!

  3. martie 20, 2016 at 12:23 pm

    Cu certitudine vom avea un interviu cu Tibi Ușeriu. Numai bine.

  4. Ciprian
    martie 20, 2016 at 1:44 pm

    Un articol foarte interesant, din pacate multi citesc putin inteleg care este mesajul ;). Aici ar mai fi si despre cultul personalitatii, foarte dezvoltat la multi dintre alergatori amatori. Multi tind sa fie inspirationali sau filantropi. Pana la urma alergarea e un sport individual. Felicitari Marian !

  5. Adrian
    martie 20, 2016 at 11:34 pm

    Foarte interesant articolul, în care nu mi s-a părut niciodată ca subiectul ar fi Tibi. Interesante și comentariile, m-am simțit ca la ora de romana, „ia spuneți copii, la ce se gândea Eminescu atunci când a scris Luceafărul”.
    Eu m-am gândit ca citesc un articol care face niște precizări, necesare în echilibrul situației. Probabil nici un om nu poate sta în exterior la vânt de 200 km/ora, nici dacă ar fi in Polinesia. Dar asa a fost repetat de către echipa de susținere, asa a fost preluat de media și de susținători. Articolul a fost o tuse în biserica, a supărat multa lume, dar cred ca era necesar.
    În același timp, dacă aceasta publicitate va face câteva persoane sa iasă din casa și sa înceapă sa alerge, va fi un lucru minunat. Sper sa nu înceapă prin dormitul pe balcon, în fata camerelor de luat vederi. În rest, campionul ia tot, pentru ca avut mentalitatea de campion și fizicul necesar, deși a fost mai puțin popularizat. Așteptăm cu interes interviul cu Tibi.

  6. MV
    martie 21, 2016 at 3:29 am

    Un articol care mai aduce lumina in acest noian de dilettantism. Un baiat care a mers cu carutu in spate pe un drum dezapezit ca in palma aproape, a ajuns sa fie considerat erou national. Cata lume stie care sunt ultimii romani cu medalie olimpica?. Treziti-va si puneti mana si informati-va ca e netu plin si sunt carti destule, sa vedeti cam care este nivelul sportului mondial.
    Aici nu e vb decat de cineva care si a depasit conditia si a obtinut o performanta f buna la amatori…personalaaaa!! nimic mai mult!!!
    Sanatate!!

  7. Hadrian
    martie 21, 2016 at 3:31 am

    Din pacate, pentru cititorul de presa sportiva devine din ce in ce mai greu de filtrat balastul acesta de stiri care abunda in titluri si epitete senzationale. In general informatiile pe teme sportive sunt foarte tabloidizate. Performanta sportiva in sine sau, mai rau, lipsa ei este prezentata intr-un pachet strident, in goana dupa clicuri aducatoare de publicitate sau vizibilitate (care este si ea asociata de regula cu anumite interese, fie ele si cauze umanitare). In aceste conditii sunt binevenite site-uri de nisa, cum este alerg.ro sau treizecizero.ro sau recentul proiect jurnalist pe teme sport generaliste lead.ro, unde informatia este mult mai bine cantarita, inainte de a fi prezentata publicului.
    Pe de alta parte, observ ca astfel de reusite, precum reusita lui Tiberiu, sunt asociate frecvent cu un soi de patriotism si mandrie nationala, unde performanta in sine capata valente superioare prin faptul ca este realizata de un roman. Pe mine m-a suprins fiica mea de 4 ani cu o intrebare inocenta, care ridica un semn de intrebare asupra patriotismului in sport. In timp ce urmaream aseara meciul de handbal dintre nationalele Romaniei si Muntenegrului, fata m-a intrebat, nedumerita: Tati, de ce vrei sa castige Romania si nu cealalta echipa? In naivitatea ei, fetita a pus punctul pe i. In calitate de suporteri canalizam fel si fel de energii, le asociem cu simtiri patriotice, cand de fapt avem in fata un eveniment sportiv, nu o inclestare la Rovine sau Podul Inalt. Iar cand Serena Williams trimite peste fileu lovitura castigatoare dupa lovitura castigatoare, iar Simona Halep pierde punctele, ar trebui sa aplaudam frumusetea jocului, pentru ca, in fond, de aceea privim evenimente sportive, pentru sportul in sine, nu pentru sportiv.
    Tiberiu Useriu merita felicitari pentru determinarea si puterea fizica de care a facut dovada pe parcursul acestei intreceri in conditii deosebite. Este o reusita frumoasa, ca de altfel si performanta fizica a tuturor celor care au trecut linia de finish la aceasta competitie, nu doar a romanilor, dar aceasta nu ii face titani, supraoameni, supereroi. Pentru ca aceasta competitie nu este o olimpiada unde se prezinta cei mai buni dintre cei mai buni, ci este un eveniment care atrage un numar restrans de participanti, nu in ultimul rand din cauza costurilor mari pe care le implica.

  8. Mihai
    martie 21, 2016 at 4:13 am

    Pana la urma care sunt recordurile nationale la distante peste 42.2 km? (100 km, 100 mile, 24 de ore, 48 de ore)?

  9. martie 21, 2016 at 6:29 am

    Singura proba cu record national este cea de maraton, unde Catalin Andreica a alergat acum 28 de ani 2h:12min:30sec. In rest, nu avem recorduri nationale in celelalte probe deoarece nu se organizeaza campionate nationale in Romania. Exista mai multi alergatori care au participat la diferite concursuri pe aceste distante sau care au alergat pe cont propriu 24h sau 48h.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *