luni, decembrie 2 2024

Există documente care arată că încă acum 90 de ani s-au organizat concursuri de alergare montană la noi în țară. Am mai scris despre asta. Numai că aceste competiții au fost sporadice, cu participare restrînsă.

În 2006, însă, pe 14 octombrie, se organiza prima ediție a Maratonului Piatra Craiului. La start vor fi doar 45 de alergători, dintre care 85 la sută bărbați. Cursa este încheiată de doar 37 de sportivi, alți șapte încheind la Plaiul Foii și înregistrîndu-se un abandon.

Maratonul Piatra Craiului a fost să fie concursul care a deschis un drum nou, care a creat un model, care a impus niște valori, urmate apoi de tot mai mulți pasionați de munte, fie ei alergători, organizatori, voluntari, spectatori.

De acum, în lunile care urmează, vom încerca să prezentăm un ciclu de articole care să marcheze cei zece ani de alergare montană în România. Vor fi reportaje, interviuri, portrete. Facem asta pentru a încerca să nu uităm lucruri importante, pentru a ne cunoaște mai bine valorile și pentru a respecta și impune o tradiție.

Pentru început, o poveste a apariției MPC, spusă chiar de cel care a pus-o la cale: Lucian Clinciu.

”Un maraton ca o primă iubire”

Care este începutul Maratonului Piatra Craiului? Cum v-a venit ideea, pentru ce ați ales Piatra Craiului (în afară de faptul că, trăind la Zărnești, sunteți atât de legat de acest masiv)?

Lucian Clinciu: După 1989 ceva în atitudinea românilor s-a schimbat! Valul cel nou de abundență, emancipare și schimbare a reușit să îndepărteze tot mai multe persoane de lucrurile simple, de natură și implicit de petrecerea timpului liber în mijlocul ei. Natura, acest nesecat izvor de liniște, lumină, frumusețe! Dacă altădată românii își găseau alinarea, echilibrul și chiar puținele clipe de fericire în a-și petrece timpul liber pe munte, iată că schimbarea a adus schimbare… însă nu toți au renunțat!

Ne-am dorit cumva să aducem din nou oamenii la munte, să-i scoatem din confortul căminelor lor, acum dotate cu televizoare color și utilate modern. Am avut convingerea că, va fi posibil să facem toate acestea, dacă vom organiza o serie de evenimente sportive diferite: schi-alpinism, alergare montană, bicicletă, alergare nocturnă, dar cu același scop: competiție, depășirea limitelor proprii și redescoperirea naturii, a respectului față de mediul înconjurător!

Așadar în 2004 a fost ideea, ea s-a numit CarpathianMan. Prima competiție din această serie s-a născut în 2006: Maratonul Piatra Craiului zis MPC, aici, la noi acasă, pentru că era locul nostru de joacă, deci foarte cunoscut; era Crăiasa, muntele nostru de suflet și bijuteria Carpaților noștri și, pentru că, înconjurând bijuteria kilometru după kilometru rezulta distanța unui maraton.

01

Am ales cel mai accesibil cu putință traseu din Crai, pentru bucuria tuturor alergătorilor; am conceput trei puncte de sosire intermediare – Casa Folea, Șaua Funduri și Plaiul Foii, pentru acei sportivi mai puțin pregătiți și familiarizați cu muntele, ca să le oferim prilejul de a gusta puțin din satisfacția împlinirii unei dorințe; am muncit la traseu și am echipat cu corzi coborârea tehnică de pe valea Urzicii, pentru a ne îngriji de siguranța alergătorilor. Prezența celor două echipe Salvamontk Câmpulung Muscel și Zărnești, a ambulanțelor de pe traseu și a elicopterului aferent, întregește tabloul siguranță!

Care este mesajul acestui maraton, dincolo de simbolistica lui antică?
Lucian Clinciu: Pe cât de frumoasă și impunătoare este Piatra Craiului tot atât de simplu este și mesajul. Este imposibil să nu rămâi impresionat o dată ce ai parcurs traseul acestui maraton! Dacă încă există undeva în om o fărâmă de sensibilitate este imposibil ca ea să nu vibreze la vederea orizontului din Șaua Funduri, sau pe Valea Urzicii și nu se poate să rămâi indiferent când traversezi Poiana Frumoasă în pas de alergare!

Cum spuneam, mesajul este unul simplu: îndreaptă-ți privirea către natură, munți, creste, păduri, vei redescoperi frumuseți, energii, culori și emoții! Vei îndrepta privirea chiar și în interiorul tău și te vei descoperi! Cu siguranță vei dori să revii, să-i determini pe ceilalți să vină să vadă, vei vrea să protejezi ceea ce vezi, vei dori să ajuți, să încurajezi, să-ți aduci copiii să vadă și să simtă la fel! Treptat, te vei întoarce către ceea ce ai fost și ai pierdut cu mult timp în urmă! (…)

02

MPC nu-i doar un simplu maraton. Este o stare de spirit, un show, o ceremonie încântătoare, o frumoasă ilustrare a adaugiului latin „mens sana in corpore sano”.
Lucian Clinciu: MPC nu a fost gândit ca un simplu maraton montan, el este – ca și Garofița Pietrei Craiului -, o specie endemică a maratoanelor din România, nu se poate compara cu nimic și nici nu trebuie comparat! El este începutul, prima iubire, fratele mai mare! Maratonul Pietrei Craiului va rămâne piatra de temelie a alergării montane din draga noastră țară și așa cum nu avem voie să uităm de unde am plecat, tot așa atât noi – echipa de organizare cât și sportivii care iau parte la eveniment, trebuie să-l cinstim prin exemplul personal.

(…) Mi-ar plăcea ca fiecare alergător să dea o mai mare importanță timpului de după alergarea propriu-zisă, să fie interesat mai mult de cel lângă care a alergat, să aplaude, să vină la festivitatea de premiere și să se bucure pentru fiecare concurent în parte! Atunci am știi și noi – organizatorii, voluntarii, fotografii -, că munca noastră nu a fost în zadar! Ar fi mult mai multă bucurie!

Ați creat, pentru România, o veritabilă „marcă”. Este un „produs” care a prins rădăcini sănătoase, efectul cel mai firesc constând în multiplicarea lui. Cu ce sentiment urmăriți această evoluție?
Lucian Clinciu: Desigur că ceea ce era de așteptat s-a produs! După MPC, au răsărit noi muguri… Bucegi 7500, întâiul ultra din România, HerculesMarathon, EcoMarathon, CiucașTR, apoi mai tinerii Bate Toaca(Ceahlău), Cindrel în Alergare, Cozia, HarghitaTR, Hit the Top(Bucegi), Retezat Marathon, Retezat TR, AzugaTR, 2X2(Făgăraș)… multe și diverse curse!

03

S-au format talente, nume, caractere, recorduri, au luat naștere motivații, cariere, speranțe! Lumea alergării  s-a animat! Există o emulație, o horă în care se joacă continuu, tot mai repede, tot mai bine, tot mai mulți!

Suntem tot mai mulți și asta spune multe! Important este să ne păstrăm standardele, și nu mă refer numai la cele din organizare, ci și la felul în care ne purtăm! Să fim civilizați, să ne pese, să îndreptăm, să corectăm, să iertăm, să oferim o a doua șansă! Numai reacționând ca membri unei familii vom reuși să continuăm cu succes ceea ce facem!

Să nu pierdem din vedere calitatea relațiilor umane!

Per ansamblu, evoluția este una bună și intenția este de a aduce laolaltă concursuri care au ceva de spus și sunt frumoase, sub aceeași aripă, așa cum îi stă bine unei familii! O familie cu care să sărbătorim!

Foto: arhiva MPC

Textul de mai sus reprezintă fragmente dintr-un interviu realizat de Mihai Ogrinji, publicat inițial în revista România Pitorească (nr 4/2014) și preluat apoi în revista Alerg (nr. 27 / 2015)

Comments

comments

Previous

Utile. Pentru alergători

Next

Sharky. Pentru neprieteni, domnu’ Sharky

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also