miercuri, decembrie 4 2024

Există competiții de alergare care încep într-un an și se termină în următorul

pedestrian

Cursele pedestre de șase zile au fost extrem de populare în anii 1800. Pe atunci, în Statele Unite, sute de oameni se luau la întrecere în arene precum Madison Square Guarden în timp ce alte câteva zeci de mii îi priveau, îi aclamau sau îi suduiau, iar pariurile făcute pe posibilul viitor câștigător stârneau interes și puneau în joc mari sume de bani.

Acest gen de eveniment a revenit la modă în anii 1980, numai că de data aceasta s-a renunțat la pariuri și la mulțimile de oameni. Acum se aleargă în parcuri naționale sau în incinte sportive, bani nu sunt aproape deloc în joc, spectatori puțini iar competițiile sunt rezervate unor sportivi ”nebuni”, ce se mulțumesc cu gloria pasageră a unui nou record sau a depășirii încă unui prag interior.

Una dintre cele mai cunoscute competiții de acest gen este ”Across the Years”, o cursă multi-day ce se desfășoară la Camelback Ranch, în Phoenix, Arizona.

Aici, între 28 decembrie 2013, ora 9 am și 3 ianuarie 2014, aceeași oră, s-a desfășurat o cursă de alergare de șase zile la care a participat și unul dintre cei mai mari ultramaratoniști ai tuturor timpurilor: grecul Yannis Kouros.

Desigur, e greu de făcut clasament în acest domeniu, însă  cu siguranță Kouros este unul din monștrii sacri ai alergării ultra, cel puțin doar pentru faptul că deține recordurile mondiale la alergările de 100 și 1000 de mile, ca și în probe de 6, 12, 24, 48 ore și șase zile. Câteva amănunte despre cel supranumit ”Zeul Alergării” aici dar mai ales în următorul număr al revistei Alerg.

Să revenim însă la ”Across the Years”. A fost o cursă palpitantă, în care Kouros – deși are aproape 58 de ani – își propusese un nou record mondial. După spusele sale, a avut însă parte de mai multe ghinioane:  și-a pierdut bagajele la sosirea în Statele Unite, vremea a fost nepotrivită, cu diferențe prea mari de temperatură între zi și noapte, unul dintre asistenți i-a greșit combinația uneia din băuturile de hidratare etc. Pentru cine e interesat și are cont de Facebook poate afla de aici mai multe amănunte , unde Kouros vorbește cu ciudă și o doză consistentă de egoism despre toate acestea.

În cele din urmă, în ciuda eforturilor intense ale lui Yannis Kouros, cursa avea să fie câștigată de către americanul Joe Fejes, 48 de ani, care a parcurs 893,75 km în cele șase zile ale concursului. Pe locul doi s-a clasat Yannis Kouros, cu 885,3 km. Grecul rămâne însă deținătorul recordului mondial, cu 1028,37 km parcurși.

Rezultatele complete de la ”Across the Years”, competiție aflată la a 30-a ediție și care include probe și de 24, 48 și 72 ore sunt disponibile aici.

Și până veți citi mai multe despre Kouros în revista Alerg, aveți mai jos un film interesant despre viața sa .

Foto: http://gistofthegrist.wordpress.com/2012/11/21/

Comments

comments

Previous

Pariuri. Stanleybet de zece ani în România (P)

Next

Ocazie. Semimaratonul Intersport Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also