vineri, martie 29 2024

Cros, maraton, succese, obstacole, rateuri, bucurie. Ce mai, s-a alergat bine și în acest ultim week-end din octombrie.

a1
Naționalele de Cros
Să sperăm că nu peste mult timp nume precum Doroftei, Ifteni, Rusu, Dumitru sau Chiș vor însemna ceva în alergarea românească. Pe moment, ei sunt cei mai buni dintre cei 184 de juniori (64 fete, număr deloc mic) ce au luat startul la ediția din acest an a Campionatului Național de Cros, desfășurată la Craiova. Așadar, la juniori fete (alergare pe 4 km) a câștigat Gabriela Doroftei, în timp ce la băieți (distanța 6 km) pe primul loc a terminat Dorin Rusu. La tineret (21 participanți, 9 fete) cei mai rapizi au fost Elena Panaet și respectiv Cătălin Atănăsoaiei. Cea mai așteptată probă, cea a seniorilor (50 participanți, 21 de fete), nu a adus surprize majore, pe primele locuri clasându-se favoriții Ancuța Bobocel și respectiv Marius Ionescu. Rezultatele complete, inclusiv pe echipe, sunt disponibile aici.

Balcaniada de Maraton
Ediția din acest an a Maratonului de la Podgorica (Muntenegru) a inclus și Campionatul Balcanic de Maraton, unde România s-a prezentat cu doi sportivi. Paula Todoran a reușit să se claseze pe locul 6 la general și pe 4 la Balcaniadă, cu un timp de 2h:59min:56sec. La băieți, Sorin Mîneran a fost nevoit să abandoneze pe la km 40 al cursei, fiind oprit de către arbitri deoarece se simțea rău, acuzând o stare de deshidratare. Rezultatele de la Podgorica se regăsesc aici.

Barem JO neîndeplinit
Doi alergători români au încercat la Maratonul de la Frankfurt să îndeplinească baremul de calificare la Jocurile Olimpice de anul viitor, însă din păcate amândoi au ratat obiectivul, relatează 4run.ro. La fete, Liliana Danci a început curajos cursa, dar după circa 30 de km a trebuit să abandoneze. Tot impetuos a pornit și Nicolae Soare, care a reușit să mențină un ritm dorit tot până pe la km 30, după care a terminat resursele, încheind totuși cursa în 2h:25min:13sec. Baremurile olimpice sunt de sub 2h:17min la băieți și sub 2h:42min, la fete.

Ultramaraton
O comportare meritorie au avut cei doi alergători români care au participat la Cappadocia Ultra Trail, o cursă de 110 km desfășurată în Turcia. Radu Milea s-a clasat pe locul 5 la general, cu un timp de 13h:21min, iar Ștefan Dan pe locul 8, cu un timp de 14h:05min (de fapt clasarea lui ar fi putut fi ceva mai bună, dar a fost politicos și a lăsat să treacă înainte pe primele două clasate la feminin, care au avut același timp). Rezultatele ultramaratonului se pot consulta aici.

Curse interne

Prima ediție a Maratonului Montan Rafael, desfășurat la Codlea. Probe de semimaraton, maraton și curse de 10 și 5 km, plus cros pentru copii. Au fost 32 de participanți în proba de maraton, primii terminând Simon Botond – 3h:52min:42sec și respectiv Christine Thellman – 5h:10min:52sec, la feminin. La semimaraton au fost 77 de finișeri, pe primele locuri clasându-se Liviu Purcea – 1h:40min:07sec și respectiv Dana Marin – 1h:54min:41sec. Rezultatele complete se găsesc aici.

Făget Tour, desfășurată la Cluj, a avut probă de cros și de semimaraton. Proba cea mai lungă a fost câștigată la masculin (184 finișeri) de către Nicolae Bălan – 1h:31min și la feminin (49 participante) de Ana Maria Szabo – 1h:56min:21sec. Rezultatele pot fi găsite aici.

Pentru ineditul ei, să amintim și prima ediție a Trail Run Petrovaselo, cursă de alergare de 13 și 26 km prin dealurile Banatului și viile de la Petrovaselo. Evenimentul a fost non-profit și a încurajat alergarea de plăcere. Detalii aici.

În încheiere să mai consemnăm și trei curse cu obstacole (da, e record, niciodată nu au mai fost atât de multe astfel de curse într-un singur week-end) organizate în trei zone diferite: Asaltul Lupilor, pe aerodromul Strejnic de lângă Ploiești, Ultimate Mudness la Cluj și Zărnești Challenge, desfășurată pe un traseu de motocros de lângă Zărnești.

De la această ultimă cursă am preluat și imaginea ce însoțește articolul de față. Foto: Dan Străuți.

Comments

comments

Previous

Vigariu. Triatlon

Next

Autumn Challenge. O provocare pentru toți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also