joi, martie 28 2024

Substanțele interzise, care te ajută să îți îmbunătățești randamentul (în engleză denumite generic Performance-Enhance Drugs, PED) nu sunt deloc străine nici lumii ultramaratonului. Încă din 1991, britanicul Erik Seedhouse a fost descalificat de la Campionatele Mondiale pe distanța de 100 km după ce a fost depistat pozitiv.

În anii care au fost au fost și alte cazuri de acest fel, destul de numeroase (aveți aici o listă completă a cazurilor în care sportivii au încălcat regulile sportive, de la cazuri de dopaj pînă la folosirea unor scurtături pe traseul curselor).

Lumea ultramaratonului montan părea ferită de acest gen de probleme. Asta pentru că e o lume în care banii sunt mult mai puțini (implicit și tentațiile) și în care valorile sale se bazează pe libertatea spiritului, fair play și respect pentru natură și pentru ceilalți competitori. În plus, controalele anti-doping sunt extrem de rare, cu excepția campionatelor mondiale, a Ultra Trail du Mont Blanc (UTMB) și a evenimentelor organizate de către Federația Internațională de Skyrunning. Ocazional, mai sunt curse unde se fac controale.

Dar, de la începutul acestei săptămîni, și ultramaratonul montan a intrat pe această listă a rușinii, a cazurilor de dopaj, după ce alergătorul columbian Gonzalo Calisto a fost depistat că a folosit eritropoietină (EPO) în 2015, cînd a participat la UTMB, unde s-a clasat pe locul 5 la general.

sk

EPO este o proteină hormonală produsă de rinichi. După ce este eliberată în sânge această proteină stimulează producţia de celule roșii. Dacă în medicină EPO este folosită pentru a trata anumite forme de anemie, mai ales în cazul problemelor renale, în sportul de anduranță duce la creşterea capacității de oxigenare a organismului, lucru care face ca rezistenţa unui sportiv la efort să crească semnificativ.

Columbianului i s-a retras deja clasarea în cadrul UTMB și va trebui să returneze trofeul primit cu această ocazie (primii zece clasați la UTMB primesc doar un trofeu creat special, nu și bani). În plus, el a fost suspendat de către Federația Internațională de Atletism, IAAF, pentru doi ani, avînd interdicția de a mai participa la orice cursă organizată sub egida unei federații internaționale.

Cazul Calisto ridică însă mai multe semne de întrebare, dintre care întîrzierea cu care sunt anunțate astfel de situații (IAAF a avut nevoie de mai bine un an), faptul că în astfel de situații organizatorii nu sunt anunțați în mod special etc. Pentru o listă completă a problemelor ridicate în acest caz, vă recomand site-ul lui Ian Corless, un fotojurnalist care cunoaște foarte bine ultramaratonul montan.

Și mai este un lucru important legat de cazul Calisto. Acesta ar trebui să pună în discuție dopajul în alergarea montană (fenomen mai mult bănuit, decît dovedit) ca și faptul dacă în acest sport – ale cărui valori de bază sunt camaraderia și spiritul de fair-play – ar mai trebui acceptați cei dovediți ca ”trișori”.

Reamintim că despre această din urmă situație s-a mai discutat recent. (pentru detalii vezi aici), cînd anul trecut, în ultimul moment, pe lista de alergători de elită a The North Face Endurance Challenge 50 Mile (TNF 50) a apărut numele italiencei Elisa Desco. În 2009, Desco a cîștigat locul 1 la Campionatele mondiale de alergare montană, dar a fost deposedată de titlu după ce s-a dovedit că s-a dopat cu EPO. A fost suspendată din activitatea competițională între 2010-2012, dar după aceea s-a reîntors la alergare, obținînd mai multe rezultate notabile: locul 3 la mondialele de alergare montană (2013), același loc și în 2014 și 2015 în circuitul Skyrunning “Sky” world series.

Însă, prezența sa la cursa din SUA a fost întîmpinată cu ostilitate de alergătorii americani, nu pentru faptul că Desco ar fi reprezentat neapărat un pericol pentru premiul cel mare, de 10.000 de dolari, pus în joc cât mai ales pe considerente morale. În cele din urmă, cum nu i s-a putut interzice formal, Desco a luat startul, dar a abandonat cursa.

Rămîne de văzut ce măsuri se vor lua pentru a se păstra integritatea ultramaratonului montan, unul din ultimele sporturi ce păreau neatinse de flagelul dopajului.

O decizie privind Rusia

Cu doar trei săptămîni înainte de Jocurile Olimpice de la Rio, încă nu se știe dacă Rusia va putea să participe la acest eveniment sportiv. Miercuri, Comitetul Internațional Olimpic, CIO, a anunțat că va lua o decizie în această privință ”în următoarele șapte zile”.

Anunțul CIO a venit la scurt timp după publicarea raportului McLaren, care demonstrează existența unui dopaj de stat în Rusia.

”Laboratoarele antidoping din Moscova și Soci au protejat sportivii ruși dopați, în cadrul unui sistem de dopaj de stat securizat”, ”condus, controlat și supervizat” de ministerul rus al Sporturilor, ”cu ajutorul activ al FSB, serviciile secrete ruse”, se spune în raport, citat de Agerpres.

”Personalul laboratorului din Moscova nu a avut de ales cu privire la implicarea sa în acest sistem (…) care a permis sportivilor ruși să participe la competiții în ciuda faptului că utilizau produse dopante”, se poate citi în concluziile raportului. Evocând foarte precis cazul Jocurilor Olimpice de la Soci, ancheta independentă condusă de juristul canadian Richard McLaren arată că între 10 septembrie și 10 decembrie 2013, adică în perioada dinaintea Jocurilor, când sunt efectuate controale țintă, eșantioanele stocate în laboratorul din Moscova au fost schimbate.

Potrivit raportului, ministrul Sporturilor, Vitali Mutko, controla aceste operațiuni cu ajutorul serviciilor secrete ruse. Acest ”sistem de schimbare a eșantioanelor pozitive” ar fi fost instaurat încă din 2011 de Rusia și ar fi durat până în 2015, în beneficiul sportivilor ruși din numeroase sporturilor olimpice de vară și de iarnă cu ocazia competițiilor internaționale organizate în Rusia.

În ce privește atletismul, eșantioanele de la controalele antidoping de la Mondialele din 2013 de la Moscova au fost și ele schimbate, înainte ca IAAF să le poată recupera pentru a le analiza, mai indică raportul.

Foto: www.skyrunning.com

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. Rezultatele

Next

Andrei Nana. Și mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also