Știam de mai mult timp de drama lui Cristian Ungureanu, însă am ezitat mereu să scriu despre asta. În vremuri în care se exhibă cu atîta ușurință sentimente, gînduri banale sau dramolete de doi bani, am crezut că e mai bine să păstrez o tăcere decentă despre suferința demnă a unui bărbat. Și doar să îi trimit mesaje private, de încurajare.
Poate însă nu am procedat bine… Un comentariu recent al lui Cristi m-a făcut să realizez că, în situații precum cea în care se află el acum, orice gest de solidaritate, orice gînd bun contează enorm. De aceea am decis să scriu despre drama lui Cristi. Pentru a-i arăta că nu e singur.
XXXXX
Cristian Ungureanu este un ieșean de 40 de ani care pînă acum, în viața lui, a avut parte de două momente de cumpănă. Acum șapte ani a ajuns la doctor din cauza unor dureri puternice în zona pieptului. Avea 140 de kilograme și un mod de viață dezastruos, marcat de multă muncă la birou, de agitație și stres, de fast food, prăjeli și băuturi energizante.
După investigații amănunțite, doctorii nu i-au putut spune decît că este atît de obosit, încît organismul lui trebuie să dea „reset, asemeni unui calculator care nu mai face faţă la multitudinea de programe pe care le rulează”. E nevoit să renunțe pentru o vreme la muncă dar mai ales să își schimbe modul de viață. Slăbește 60 de kilograme și, treptat-treptat, organismul își revine.
Acum se produce un declic. Într-o dimineață, brusc, fără să se gîndească prea mult, decide să alerge. Va parcurge cu greu cîțiva kilometri și apoi, timp de trei zile, nu va mai fi om din cauza febrei musculare.
Dar va continua, va deveni dependent de starea de bine indusă de efortul fizic. Alergarea devine o expiere personală. După circa un an de zile începe să alerge curse de maraton, cel mai mult plăcîndu-i maratoanele montane deoarece se simțea foarte bine în mijlocul naturii.
În iunie 2010 este protagonistul unei situații emoționante, cînd la doar 400 de metri de linia de finiș a semi-maratonului Tușnad un bărbat se simte rău din cauza deshidratării și a efortului. Altruist, Cristi îl ajută să își revină, apoi într-un gest pe care doar sportivii îl pot înțelege, îl ajută – sprijinindu-l, aproape ducîndu-l în spate – să treacă linia de sosire.
Doar un an mai tîrziu, Cristi ar fi urmat să participe la maratonul de la Moieciu. Era o cursă care îi plăcea enorm, se antrenase mult ca să fie în formă. Într-o dimineață de aprilie decide să facă un antrenament mai lung, pe străzile din Iași. Iese la alergat. Însă… pe o trecere de pietoni, încetinește ritmul, o mașină se oprește ca să îl lase să treacă. De pe banda doi apare o altă mașină, condusă de un inconștient. Lovitură în plin. Zboară în aer vreo 15 metri. Este al doilea moment de cumpănă al vieții.
Se trezește abia la spital. Unul dintre picioare îi este sfărîmat și avea să îi fie reconstruit cu plăci şi şuruburi. În zona capului e însă mai grav: fractură cu înfundare de os în zona occipitală dreaptă şi hematoame pe creier. În urma mai multor operații, Cristi rămîne practic fără un sfert din cap. Stă în spital 54 de zile. Suferă cumplit, e optimist, dar îi și foarte frică. Acum este mai bine, dar mai are încă de așteptat pînă va reuși să își îndeplinească cîteva din vise: să alerge pe traseul original al maratonului (în Grecia) și pe cele de la New York și Chicago.
Știu însă sigur că va reuși. Nu doar pentru că e puternic, nu doar pentru că știe să înfrunte suferința și destinul potrivnic. Ci și pentru faptul că nu e singur.
PS – Rîndurile de mai sus au fost determinate de textul pe care Cristian Ungureanu mi l-a semnalat, din cotidianul Lumina. Un text despre drama lui, scris cu echilibru și emoție. Un alt articol a apărut și în cotidianul Adevărul.
Romanian
English
Cristi este un om care merita toata admiratia noastra si toate gandurile noastre bune. Sper sa se simta bine si sa revina la sportul care-i place. A fost un XXXL si a devenit un maratonist si asa trebuie sa continue.
Oricine a alergat macar o cursa de dragul miscarii stie ce simti! Suntem cu tine! Esti puternic!
Cristi, da-i tot ce ai. O sa treci peste toate si o sa-ti dai seama ca sunt niste lucruri marunte pe langa puterea ta.
Putere si optimism!
Curaj, Cristi! Sunt convinsa ca vei trece peste toate si ne vom vedea dupa finish-ul din Grecia… (la New York si Chicago inca nu mi-am propus sa particip, dar… cine stie? poate ne vedem si-acolo!).
Mult, mult succes! Nu lasa viata sa te opreasca aici.
Multumesc Mult din Tot Sufletul, Tuturor, pentru mesajele de incurajare transmise,
Toate Acestea, bineinteles alaturi de acest reportaj daruit mie,
Pun Cate O Caramida In Refacerea ZIDULUI INCREDERII…
Multumesc Mult, Cu Consideratie,
Cristi .
Multa sanatate si optimism, Cristi!
Sper sa ne mai intalnim pe traseul unui maraton montan sau pe sosea, cum am facut la Moieciu in 2010.
Toate bune 🙂
Draga Cristi,
nu te cunosc personal dar te-am vazut trecand linia de sosire la Tusnad impreuna cu acel om deshidratat si am realizat in acel moment ca ai un suflet mare…
Iti doresc sa te refaci complet, sa poti alerga toate cursele pe care ti le doresti si sa ne saluti iarasi cu bratul drept ridicat…
Numai bine si multa sanatate!
… Multumesc Mult Dragii Mei pentru cele simtite si transmise mie , ma Ajuta ENORM !
Cu Consideratie ,
cristi
… Multumesc Mult Dragul Meu pentru cele simtite si transmise mie , ma Ajuta ENORM !
Cu Consideratie ,
cristi