vineri, decembrie 13 2024

Un etiopian, cu un handicap sever la picioare, a devenit recordman la „alergatul” în mâini, pe cârje.

Hands
La naștere s-a spus despre el că stă sub semnul diavolului, din cauza picioarelor deformate. A fost abandonat de mama sa și crescut ulterior de către biserică. A făcut mai multe operații, dar mai ales a petrecut nenumărate ore ca să învețe să meargă în mâini, cu ajutorul unor cârje.

Acum, etiopianul Tameru Zegeye, este capabil să meargă zeci de metri sau chiar să coboare 50 de trepte. În mâini, pe cârje. Nu e nici posedat de diavol, nici un saltimbanc, doar un om care încearcă să parcurgă altfel distanțele.

Săptămâna aceasta, în orașul Furth din Germania, Tameru Zegeye, 32 de ani, a stabilit un record de viteză pe distanța de 100 de metri.

„Visele mele din această viaţă s-au realizat unul cîte unul, iar personal sînt mulţumit pentru că am cîştigat multe lupte. Acum, mi-am dorit un record mondial şi am reuşit să arăt lumii că indiferent dacă sînt o persoană cu handicap, pot face lucruri uimitoare. Sînt talentat ca şi eroul meu, Usain Bolt, chiar dacă el poate alerga mai repede decît mine! Mi-ar plăcea ca el să vadă ce am făcut eu şi să fie bucuros”, a spus etiopianul în vârstă de 32 de ani, conform Gazeta Sporturilor.

Tameru Zegeye deține și un record de cea mai lungă distanță parcursă de o persoană cu handicap, în mâini, pe cârje, timp de un minut.

Pentru amatorii de statistici, merită spus că Guinees World Record recunoaște performanțele britanicului John Sandfort Hart, pentru cel mai rapid maraton parcurs pe cârje (6h:24min:48sec, Londra, 2011) sau pentru ascensiunea vârfului Kilimanjaro, în același mod (4 zile, 20 ore și 30min, în 2009).

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt

Next

HAPPY, cu membrele bălăngănindu-se

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also