duminică, octombrie 13 2024

Martin Adventures vă invită să învățați și să practicați leadershipul într-un mod foarte aplicat, în mijlocul naturii.

s
de Silviu Martin

Din cei 12 ani de experiență în business, ultimii opt ani au fost de antreprenoriat. Și tot de atât timp particip la tot felul de competiții: alergări, maratoane montane sau de șosea, triatloane sau concursuri de aventură.

Pentru mine, antreprenoriatul este o călătorie foarte similară cu ce am simțit și am trăit prin participarea la un concurs de alergare montană, de exemplu. Ai un punct din care pleci și unul în care vrei să ajungi, anumite reguli ale jocului, e nevoie de o bună planificare a resurselor (energie, timp sau echipament), sunt oameni care depind de tine (parteneri, oameni din echipă) și foarte mult neprevăzut pe drum.

În ambele roluri, de om de business sau antreprenor și cel de sportiv amator, mi-am regăsit și dezvoltat, cu timpul, anumite competențe și o anumită atitudine pentru a face față provocărilor din business și din viața personală.

Dacă ar fi să găsesc un singur cuvânt care să integreze toate aceste aspecte, acesta ar fi leadershipul. Leadershipul este unul dintre cSilviuele mai căutate concepte pe Google (peste 200 milioane). Se investesc cifre cu multe zerouri în mod constant în training și dezvoltare pe această latură, în special în zona de business.

Dar ce înseamnă leadership, ce înseamnă să fii un lider? Și la ce ne ajută? Sunt atât de multe definiții și teorii încât uneori ne pierdem în ele și uităm că, până la urmă, este vorba de rezultate. Din experiența mea, un lider extraordinar este o persoană care crează un fel de mediu care-i inspiră pe oamenii din jurul său să-și atingă anumite obiective comune. El îi susține pe oameni să-și atingă potențialul și să maximeze rezultatele.

Dar cum reușește un lider să facă asta? Sunt câteva trăsături pe care un lider le practică: știe să ia decizii rapide în situații neașteptate, este autentic și stăpân pe sine, dă dovadă de empatie, comunică eficient, ca să enumăr doar câteva dintre ele.

Vestea bună este că oricare dintre noi putem să devenim un lider extraordinar dacă ne dorim cu adevărat. Prin Martin Adventures, locul în care se întâlnesc cele două pasiuni ale mele, dezvoltarea personală și cu sportul, am dezvoltat un astfel de program ce presupune învățarea și practicarea leadershipului într-un mod foarte aplicat, în mijlocul naturii.

Adventure Leadership Series înseamnă cinci ieșiri în natură, fiecare dintre ele organizate în jurul unei activități: alpinism, mountain biking, supraviețuire, kayaking și sailing. Printr-o combinație de activități outdoor și ghidare din partea unui coach cu experiență, susținem fiecare participant să devină acel lider care îi inspiră pe cei din jur, fie că o face în business, familie sau în grupul de prieteni. În plus, testăm limitele participanților și îi susținem să-și depășească zona de confort.

Următoarea ieșire va fi Mountain Biking Adventure Câmp, Câmpulung,  unde vom fi alături de Marc Sandu, un ciclist cu mai mult de 60 de concursuri XC/maraton la activ și George Bragadireanu, coach cu experiență și acreditări internaționale.

Mai multe detalii pe martinadventures.ro/mountain-biking-adventure-camp.html

Silviu Martin este sportiv amator, antreprenor în serie și consultant cu experiență în identificarea și dezvoltarea liderilor. Silviu are zeci de curse la activ, de la concursuri de aventură (Carpathian Adventure), alergări montane (7500 Marathon, 2×2 Race), triatlon pe distanță olimpică și distanță lungă (Half Ironman și Ironman), maraton de șosea (Madrid Maraton) și multe altele. (P)

Comments

comments

Previous

“Born to Run” în alergare

Next

Două noi recorduri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also