joi, noiembrie 7 2024

Am schimbat cîteva vorbe cu Alin Tănase  la maratonul Apuseni, puțin înainte de cursă. Vroia să vorbim ceva tot despre alergare, deși fără să o spună clar era mai mult preocupat de faptul că în curînd avea să devină tată. În cele din urmă, lucrurile aveau să se lege totuși bine.

Sîmbătă, după trei ore și mai bine de alergare, Alin avea să se claseze pe locul trei la maraton, apoi imediat se va fi urcat în mașină și repede-repede a ajuns la Timișoara, unde la scurt timp își va fi văzut băiatul. Duminică, la ora 9:55, soția lui, Gianina (tot o alergătoare excelentă) avea să îl aducă pe lume pe Vlad. „A avut parte de o naștere foarte grea. Gianina îmi spunea că e mult mai ușor la un maraton montan. Acum și-a revenit, iar Vlad e sănătos„ spunea Alin Tănase într-un mesaj pe Facebook.

La prima vedere, nu poți să nu te întrebi: Dumnezeule, viața acestor oameni se învîrte doar în jurul alergării, al maratoanelor? Sunt mereu pe fugă, la concursuri, pe drumuri? Chiar și o naștere se poate compara doar cu chinul unui maraton?

Pentru cineva din afară poate e mai greu de înțeles, însă Alin, Gianina și alți cîțiva oameni ca ei așa vor, așa știu să își trăiască viața. Intens, la un ritm accelerat (peste medie, oricum), cu pasiune. Riscînd. Dar și bucurîndu-se de ceea ce sunt, dorind mereu ceva nou, ceva care îi provoacă, care îi face să vibreze.

Săptămîna viitoare, Alin va alerga din nou, la cea mai dificilă cursă de alergare montană din România, Bucegi 7500. Apoi, către sfîrșitul lui iulie va încerca să realizeze ceva greu, ceva extrem de dificil, ceva nemaifăcut în România: parcurgerea integrală a crestei Făgărașului pe parcursul perioadei cu lumină a unei zile.

Lungimea traseului: 90 km. Diferența de nivel pozitivă: 6000 m. Timp preconizat de parcurgere: 16-18 ore. Proiectul se numește Făgărașul la zi lumină.

Data de alergare nu a fost încă stabilită, va fi ori 23-24 iulie, ori o săptămînă mai tîrziu, în funcție de condițiile meteo.

S-a mai alergat creasta Făgărașului în ritm susținut, un record neoficial în acest sens fiind deținut din 18 iulie 2009 de echipa Șerban Chiurlea-Dan Lixandru cu circa 20 de ore. Cu doar cîteva zile înainte, tot Alin Tănase, alături de Cristi Ghilț, parcuseseră traseul în aproape 24 de ore.

Acum, Alin își propune să plece din extremitatea vestică a Făgărașilor, de la mănăstirea Turnu-Roșu (700m altitudine) și să ajungă la cantonul Rudărița, în extremitatea estică a masivului (1000m altitudine). Împreună cu părțile terminale de acces în zona înaltă a crestei întregul traseu ajunge să aibă aproximativ 90 km lungime.

Startul de la Turnu-Roșu va fi la ora 4:30, iar sosirea cel mai tîrziu la ora 22:30. Vrea să alerge neîntrerupt timp de 16-18 ore. Singurele opriri vor fi cele necesare realimentării cu apă și energizante, iar o oprire va fi de maximum 5 minute. Hidratarea și alimentarea le va face practic din mers.

Deși va alerga singur (preconizatul partener în proiect, Zsolt Kovacs, nu este disponibil în luna iulie), Alin Tănase va fi susținut de prieteni montaniarzi, care îl vor aștepta în mai multe puncte de alimentare pe traseu: lacul Avrig (km 18), lacul Capra (km 36), șaua Fereastra Mare a Sîmbetei (km 54), refugiul Berevoescu (km 74).

Comments

comments

Previous

Cupa Maratoanelor Montane

Next

Diagonala Nebunilor. Un vis împlinit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also