luni, decembrie 9 2024
Pe 29 aprilie, toți pasionații de alergare sunt invitați în pădurea Băneasa, la evenimentul de alergare pentru amatori Băneasa Forest Run. Înscrierile sunt deja deschise pe www.baneasaforestrun.ro!

Băneasa Forest Run este o cursă de alergare prin pădure, care se adresează celor pasionați de ceea ce înseamnă mișcare în natură, se arată într-un comunicat de presă.

Concursul are două probe, de distanțe diferite: crosul de 11 km și proba de semimaraton, de 21 km.

Noutatea absolută a traseului, mai cu seamă pentru cei care au mai alergat la alte curse în pădurea Băneasa este, că de data aceasta, se aleargă… în sens invers. Organizatorii au luat această măsură pentru o mai bună fluidizare a startului (la început, se aleargă pe o porțiune mai lungă de asfalt, singura pe această suprafață, de altfel, din toată cursa), pentru o mai bună poziționare a punctelor de hidratare și alimentare și pentru a schimba peisajul – pentru cei familiarizați cu alergarea în această pădure.

Aceasta nu este singura noutate cu care vine cursa Băneasa Forest Run. Clasamentul va fi realizat pe patru categorii de vârstă (18-29, 30-39, 40-49, 50+), pentru fiecare dintre cele două probe și gen. Valoarea totală a premiilor este de peste 11.000 de lei, fiind premiate locurile 1-5 open și locurile 1-3 pentru fiecare categorie.

Kitul de participare este compus din bandană tubulară, medalie de finișer, săculeț de pânză, bidon de hidratare, baton energizant, fotografii de la cursă, număr de concurs personalizat. Pe traseu exista șase puncte de alimentare și hidratare, la start, finnish si pe traseu organizatorii au prevăzut puncte de servicii medicale, clasamentul este live și toți alergătorii pot participa la tombola de la finalul cursei.

Taxa de participare începe de la 79 de lei.

Pe 18, 24 și 31 martie sunt organizate anternamente de grup pe traseul de 11 km, pentru ca alergătorii să se poată familiariza cu traseul.

Comments

comments

Previous

Nou record. În ceaun

Next

Ultra. Ușeriu și cam atît

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also