Cel mai uşor şi mai uşor este să te apuci de alergat. Mit. Este aproape la fel de uşor ca şi lăsatul de fumat. Cunosc oameni care s-au apucat de alergat de cel puţin 20-30 de ori. Adevărat.
Eu am încercat să promovez alergarea cum m-am priceput mai bine. Toată lumea admiră ceea ce fac, nimeni nu vrea însă să mă imite. Am reuşit să conving vreo două persoane, una a şi venit la câteva crosuri, unde a concurat vitejeşte, până s-a accidentat. Un prieten a alergat cu mine timp de două săptămâni şi pe urmă mi-a golit toate sertarele cu creme, loţiuni şi antiinflamatoare, încercând să îşi aducă genunchii la nişte dimensiuni normale.
La cât tam-tam am făcut, mă aşteptam să am în spate o armată de alergători, dar primesc de la armata mea doar invitaţii la o bere şi la o pizza şi întrebări pe unde am mai alergat. Am încercat să găsesc o explicaţie şi cred că o parte dintre motive se găsesc în contradicţiile care apar între lecturi şi realitatea brutală. De exemplu:
Mitul 1. Suntem făcuţi pentru alergare, omul alerga după căprioare până când le dădea sângele pe nas. Căprioarelor, nu lui, că el era mai rezistent.
Nu cred că oamenii au vânat vreodată gazele alergând până ce acestea se prăbuşeau epuizate la picioarele lor. Deprimate, nevrozate – poate, epuizate – nu cred.
Cunosc o groază de oameni ai căror strămoşi au fost agricultori sau apicultori, dar în niciun caz vânători fără arme. Eu sunt convins că, dacă era aşa, strămoşii mei mureau de foame. De când eram pescar amator a devenit evident că nu pot să îmi hrănesc nici familia, nici propria persoană prin alte mijloace decât cele date de comerţul socialist sau capitalist.
Încercaţi să prindeţi o găină în curte şi apoi vorbim. Nu în ultimul rând, încercaţi să scăpaţi de un câine fugind, că şi omul preistoric avea de-a face cu feluriți prădători. Dacă reuşiţi vă felicit din toată inima si plătesc eu antirabicul.
Miturile 2 + 3. Alergarea este simplă şi trebuie un echipament minim. Este un sport ieftin.
Citeşti miturile de mai sus, te îmbraci cu un tricou de bumbac, iei un trening şi o pereche de adidaşi cu care mergi duminica la mall şi ieşi la alergat.
Mi-e teamă că foarte curând vei fi nemulţumit de tot echipamentul tău şi simți nevoia sâ schimbi ceva. Ce? Păi bumbacul trebuie înlocuit cu un tricou din poliester şi încălţările vor trebui să fie un pic mai specializate. Nici măcar ciorapii nu sunt corespunzători noului om care se ridică: omul alergător.
Dacă vreţi un sport ieftin, încercaţi badmintonul, un fotbal în parc, nu alergarea pe distanţe de peste 6-7 km. Un jogging uşor și scurt este ideal, însă dacă vrei să măreşti distanţa te costă.
Primul sfat va fi să îţi iei o pereche de încălţări specializate pentru alergat, cu amortizare mărită. Orice astfel de pereche este la un preţ de listă care începe de la 100 de euro în sus. Cu încălţăminte în zona asta de preţ poţi să alergi fără să păţeşti mare lucru, dacă îi schimbi când trebuie. La preţul ăsta înclini să crezi că vor fi eterni. Nu sunt.
Ar merge şi o textilă fină. Cât de fină? Păi să nu provoace rosături, să elimine transpiraţia, să se usuce uşor. Fineţea costă, la încălţăminte vei scăpa cu 150-300 euro/kg de adidaşi, la textile poţi să accepţi ideea că ceva de 50 grame costă 20-50 euro (deci 400-1000 euro/kg, dacă preferaţi genul ăsta de calcule). Preţul e precum cel al dantelelor soft şi scumpe, dar din păcate nimeni nu aleargă deocamdată în dantele, cel puţin nu în parcul meu.
Mitul 4: Adidaşii cu amortizare, cu gel, spumă, aer, arcuri sau ce o fi sunt un echipament absolut necesar.
Dacă te vor durea articulaţiile, muşchii, oasele şi cu încălţămintea cumpărată cu bani grei, este evident, stilul de alergare nu este cel corect. După ce că nu ai nicio şansă sa mănânci un cotlet de antilopă întărit de alergare, mai trebuie să faci şi o mică pauză ca să iei diferite medicamente/suplimente nutritive care să atenueze inflamaţiile din sistemul locomotor.
Primul lucru necesar este să schimbi tehnica de alergare. Tu vrei, încălţările nu vor, că erau făcute să alergi cu o frumoasă aterizare pe călcâi. Cel mai bine este să te întorci la internet, să studiezi, să încerci să modifici poziţia centrului de greutate, aterizarea pe pământ, să sugi burta, îndrepși spatele şamd. Punerea în practică a învăţămintelor va fi admirată de către toţi privitorii şi vei auzi remarci laudative de genul “ia uite al naibii cocoşat ce adidaşi mişto are, păcat că aleargă aşa chinuit”. Vom ajunge şi la încălţămintea minimalistă, însă data viitoare.
Dacă ar fi fost uşor, toată lumea ar alerga. Dar alergarea este doar pentru norocoşi, pentru cei aleşi.
Romanian
English
magnifique
super!!!…sunt o norocoasa, am fost aleasa!…
Nu stiu de ce mi se pare extrem de arogant post-ul asta, cel putin nu as vrea sa stiu la ce se gandeste cineva care ar vrea sa inceapa sa alerge cand il citeste. Intr-un fel, din punctul meu de vedere, e oarecum esenta a ceea ce a ajuns acum alergatul in Romania, o modalitate de a epata si un motiv de a anunta pe toata lumea, uitati-va la mine ce uimitor sunt, alerg.
Stii de ce nu vrea lumea sa te imite? Pentru ca te crezi mult mai bun decat toata lumea, numai pentru ca alergi. Asadar, permite-mi sa ma ridic in picioare si sa te aplaud.
Articolul este arogant in masura in care realitatea este aroganta.Lumea nu se apuca de alergat dintr-un miliard de motive si se apuca dintr-unul singur: fiindca simte nevoia. Iar daca simti nevoia nimic nu te va impiedica….
Ajungi sa te simti ales…
Iar alergatul te face mai bun in primul rand decat tine, cel de ieri.
Imi place la nebunie titulatura veche : educatie fizica. Educatia ii diferentiaza pe oameni, iar constientizarea valorii proprii nu este aroganta.
Daniel, ieri am avut ocazia de a alerga pret de multe ore in sir alaturi de Adrian la o aventura la cetatile dacice. Si nu am simtit absolut niciun moment aroganta. Dimpotriva. Cred ca articolul este scris mai degraba „cum grano salis“ si l-am savurat ca atare.
Aroganta? Interesant, nu ma gandisem.
Cand am scris articolul am avut in minte tot soiul de articole care lauda alergarea si beneficiile ei, totul este roz si simplu. Statistic, 47% dintre alergatorii de maraton apeleaza la ingrijiri de specialitate, si aici ma refer la servicii medicale de ortopedie.
Pentru mine alergarea a fost un exercitiu de umilinta, de penitenta si de bucurie. Dar nu a fost nimic usor, nimic castigat fara munca. Multa munca, de care de obicei nu se pomeneste.
Si intotdeauna am fost depasit de multi altii, mai blagosloviti de soarta sau mai antrenati decat mine, ceea ce este un bun prilej de a scoate fumurile din cap. Poate de asta si particip uneori la cate o cursa la care sa ies ultimul, ca si asta conteaza.
Parerea mea? Fiecare alearga pentru el, nu pentru ceilalti. Toate alegerile sunt personale, ies la alergat sau merg la o bere. Si nimeni nu greseste, indiferente ce alege. Si nu sunt convins ca omul este nascut pentru a alerga, cam asta este totul. Poate este nascut ca sa inoate sau sa mearga pe bicicleta.
Mi s-ar parea stupid ca toata lumea sa lase tv-ul, berea sau mancarea si sa alerge prin parc sau paduri. In orice caz, nu trebuie judecat nimeni pentru ceea ce face, cred eu, atata timp cat nu face ceva ilegal sau imoral.
Arogant? Nu mi s-a părut nici un rând. Mai degrabă mobilizator, dar nu într-un sens exacerbat.
Adrian, de altfel, cred că vrei să încerci psihologia inversă cu articolul tău, mai ales cu replica de final :).Și eu am încercat sa promovez alergarea, dar cu același succes.
Totuși alergarea rămâne un sport ieftin, comparativ cu celelalte sporturi. Și din experiență îți spun că în orice sport, dacă treci de „6-7km”, încep să apară cheltuielile. Plus în multe cazuri un abonament lunar pe unde se practică sportul respectiv, că de obicei nu e parc :D.
Într-adevăr papucii de trail running sunt scumpi, dar odată ce ai învățat să alergi corect, papucii de alergare pe șosea, cel puțin cei de antrenament, nu sunt așa scumpi.
Iar un tricou bunicel se găsește și mai ieftin. Uite cum facem – vreau să ajut și eu cum pot și să promovez alergarea. Pun la bătaie 3 din tricourile mele tehnice de pe la concursuri (dar NOI-NOUȚE) pentru primii 3 care termină PRIMUL lor maraton/semimaraton în următoarele 3 luni. Puneți comentariu aici când vreți să terminați primul vostru maraton/semimaraton și eu vă aștept la final cu un tricou bonus :).
Aaa, ca să fie clar – primii 3 care comentează aici.
Dat fiind faptul ca nu pot spune ca pe primul meu maraton l-am terminat ci ca m-a terminat el pe mine si pentru ca un tricou de-al lui Bear (sper cu autograf) ma tenteaza, ma bag! Vreau tricoul, chiar daca prin asta inlatur miseleste sansele ca altul sa se apuce de alergat.
Primul!
Păi din câte văd eu, chiar „nimeni” nu vrea tricourile. Deci echipamentul nu ar fi problema. Ce să fie oare atunci?
EXCELENT SCRIS, m-am distrat pe cinste și chiar nu mi se pare arogant. Conu Mila a pornit de la aceeași nedumerire pe care o am și eu, doar că io nu primesc invitații la bere sau la pizza :-). Io mă lovesc de invidii, priviri pe sub sprâncere, încruntări, ceva persiflare, și doar mici resturi de admirație. Oamenii în general te admiră la început, li se pare super-extraordinar și super-bombastic ce faci, în primul an îți urmăresc toate concursurile de la care te întorci, apoi, când află că și plătești ca să alergi, dau a lehamite din mână, te etichetează ca ”ciudat” și își văd de ale lor. În al doilea an nu te mai întreabă nimeni pe la ce concurs ai mai fost și ce ai mai făcut, că oricum nu înțeleg nimic din povestirile din anul precedent. Singurele întrebări pe care se tot încăpățânează să le pună, deși am intrat în al doilea an de alergare, sunt aceleași: ”Și ce-ai câștigat?” De multe ori spun: ”experiență”. Ah, nimic interesant. Și pleacă. Sunt destul de uimită și eu că, dintr-un colectiv de oameni tineri, în doi ani, din cei vreo 50 de oameni, nu am putut convinge pe nimeni de beneficiile mișcării în aer liber. Nu mă consider ”mai bună” pentru că fac ceea ce fac, pur și simplu mă consider ”mai normală”, mai apropiată de natură și cu mentalul mai puternic. Și mai pregătită de anumite situații, astfel încât să nu fiu dependentă de un GPS sau de un telefon mobil care se descarcă sus în moț de munte când începe furtuna sau viscolul și vai, nu am cum să chem salvamontul.
Din păcate, alergatul ”serios” nu mai este deloc un sport ieftin. Din păcate, majoritatea nu și l-ar putea permite. Nici eu nu mi l-aș mai fi permis, dacă nu aș fi făcut un stoc de echipament în urmă cu doi ani. E ciudat, pentru că în copilărie se făcea performanță în bumbac și teneși chinezești …. dar după ce am simțit beneficiile unui echipament performant, trebuie să recunosc că fără nu aș mai avea nici un chef să ies să asud. De pildă azi, am ieșit 100 de km ciclism. Din care 40 m-au plouat de m-au zăpăcit pe DN1. Dacă nu aveam niște pantaloni șmecheri de ciclism, teflonați și o haină ușoară ca fulgul, din goretex, prin care nu intră nici o picătură, cu siguranță acum aș fi avut deja febră. Dar așa, după 100 de km, am venit acasă, m-am schimbat și am mai alergat 12 km. Tot în echipament modern. Asta e realitatea.
Nu, alergarea nu este pentru toată lumea, așa cum nici Everestul nu este pentru toată lumea. Lucrurile mărețe – pentru alea trebuie muncit, luptat, asudat. Doar așa le simți valoarea. Cine nu ascede spre ele, nu asudă, atunci nici nu le merită. De aceea nici medaliile de finisher nu sunt pentru toți cei înscriși, ci doar pentru cei care termină cursa. Așa trebuie să fie, altfel am pierde de tot noțiunea de valoare. Și-așa am ucis cea mai mare parte din șiragul unor valori care făceau lumea mai bună.
Nu, nu e deloc arogant, mie nu mi se pare arogant și aștept urmarea!
P.S. Nu știu dacă suntem născuți pentru a alerga. Cu siguranță nu. Suntem făcuți pentru a merge, pentru a ne mișca. Restul e chestie de alegere și abilități. Unii sunt născuți să fie pictori sau poeți sau ingineri. Dar dacă și ei ar merge mai mult pe jos, s-ar simți mai bine și ar avea mai multe idei bune :-))
Hai ca e haios si real articolul, daca alergatul vi se pare scump sa vedeti ciclismul de munte ce ieftin este, doar bita e peste 2000 eur una buna si usoara iar in fiecare sezon mai bagi cateva sute in transmisie, haine izototonic, papuci spd si multe altele, taxe de cuncursuri, deplasari etc.
Si eu sunt adeptul conceptului ca omul era vanator, deci avem in adn-ul nostru ritmul si capacitatea de a face miscare sustinuta, indienii aveau o vorba pentru vegetarieni si anume „bad hunter” 🙂
@Marcel, atunci de invit la triathlon :-&^(*+_)(* Iar daca mai faci si ambele tipuri de triatlon, sosea si offroad, sa vezi cum e, cu 2 tipuri de echipare …. dar, nu ne plangem, in fond chestia asta, de la un anumit punct, e ceva care tine de alegere si putintza financiara. Altii dau banii pe tigari, bautura, cosmetice si tzoale sau iesit zilnic la terasa.
@Adrian Ber, mai ai putzintica rabdare …. cei care sunt abonati aici si citesc, in marea lor majoritate au trecut de faza primului lor X si Y. Pastreaza oferta, scoate-le la licitatie, sa fie primul si cu cel mai bun timp.
Super misto termenul „bad hunter”…
Daca vrea si altcineva sa ii ia tricourile lui Adrian, ma angajez sa alerg cu el la toate long-run-urile din antrenament, cu exceptia datelor de 30 iunie+3 zile, 6 iulie si 3-4 august, in masura in care asta ar ajuta la realizarea obiectivului. Si daca le face in Bucuresti, ca sa fie oferta cu stelutze.
Cu promovarea alergarii ultima experienta a fost cam asa:
In fiecare duminica ies in parc, in Tineretului, la bare. Sunt niste aparate+bare de tractiuni langa skate-parc, unde vin cativa amatori de muscle-up si cativa amatori de parcour.
Eu sunt mai ales spectator. Odata faceam si cateva tractiuni, de vreun an sunt prezent mai mult cu vorba decat cu fapta.
Baietii sunt cam in zona 17-35 ani, plini de muschi, si elevi, si studenti, unii muncesc, altii cauta de lucru. Toti sunt simpatici, glumeti, fac sport in loc sa faca alte prostii.
Ei ma stiu din vorbe ca mai merg la alergari, liantul intre mine si ei fiind un bun prieten, mai capabil decat mine la aceste sporturi. Noi avem spre 50 de ani, ei ne pot fi copii, dar ne simtim bine (cred) impreuna.
Dupa semi Petrom am mers in parc cu niste mici cadouri pentru prietenul meu, printre care revista Alerg, frunzarita cu interes de baieti. Articolul asta a intrigat, nu a fost neaparat bine primit, a generat mai degraba nelamuriri.
Unii dintre baieti alearga, unul participase la Crosul Inimii, altul la crosul Cora.
Ca sa ii impulsionez, am scos medalia de la semi Petrom.
Uaaaaaaauuuuuu! Mamaaaaa, ce misto eeeee! Dar ce ati castigat? Io? Nimic, am terminat cursa, asta o primesti la sosire. O pui bine, uneori, cand iti va fi greu in viata, mai scoti medaliile, te uiti la ele si te gandesti ca ai mai fost jos, dar ai reusit sa ternmini cursa.
Maaaaamaaa, misto. Si cum te antrenezi, cum se participa, cum faci, cum dregi.
Pai este simplu, te inscrii, platesti taxa…..
Ce, cat, cum? Pai vreo suta de lei…..
Pauza. Aici merita sa am un aparat de fotografiat. De filmat. Cum, o suta de lei? Pai sportul, alergarea, free, alea-alea…
Pe scurt, toti au crezut ca se alearga fara taxa sau ca este o taxa de 5-10 lei. Concurs, competitie, misto, foarte bine, foarte tare, foarte frumos. Este greu sa alergi doar de placere, placerea mai cere si competitie, iar asta costa, din pacate.
Da, Anka, fara ceva banuti bagati in echipamente banii se vor duce din pacate pe medicamente. La ciclism montan nu ma bag mai ales de frica, simtul de conservare ma retine sa imi dau drumul la vale. Oricum, indienii, daca aveau o pana la cal cred ca il mancau, cu bicicleta mi-ar fi mai greu.