sâmbătă, mai 15 2021

Un prim rezultat bun la nivel de juniori și alte câteva informații din triatlon.

  • Încep să se vadă primele rezultate la nivel de juniori. Weekendul trecut triatlonul românesc a înregistrat o premieră: prima calificare a unei sportive junioare, Andreea Teodora Bălan, la Campionatul Mondial, competiţie ce se va desfăşura în septembrie, la Chicago. Sportiva din România a participat între 9 şi 12 iulie la Campionatul European de Triatlon     de la Geneva, unul dintre cele mai dificile concursuri de profil. Cu un timp total de 1h:08min:59sec, Andreea a reuşit prima calificare a unui sportiv român junior la un Campionat Mondial, se arată într-un comunicat al Federației Române de Triatlon. Legitimată la Clubul Sportiv Olimpia, Andreea a urcat deja pe podium atât în competiţii naţionale, cât şi balcanice, printre performanţele sale numărându-se locul 1 la Campionatul Balcanic din Turcia, din 2012, dar şi medalia de aur la Triathlon Challenge Mamaia (2013).
  • Sâmbătă 11 iulie, a avut loc Saint Ana Exterra Triathlon, care a contat și drept campionat național exterra. Probele au fost 900 metri înot, 23 km bicicletă și 6,2 km alergare în zona lacului Sf. Ana. Competiția are tradiție, au fost peste 160 de participanți la individual, ștafetă și proba familiy, însă nici până la această oră nu au fost afișate rezultatele oficiale. Site-ul competiției este aici.
  • Săptămâna aceasta demarează seria ”The Sportist Talks”, dedicată oamenilor care au făcut din sport o pasiune și un mod de viață, oameni care inspiră prin dedicare, angajament, ambiție și dăruire. Invitatul acestei prime ediții – unde se va povesti și discuta despre triatlon –  este Mihai Baractaru, primul român calificat la Campionatul Mondial Ironman de la Kona.
    Întâlnirea, organizată de către Preda Publishing și People for Sport Romania, va avea loc joi, la ora 19:00, la adresa bd. I.C. Brătianu nr. 10, etaj 2 (stânga), zona Piața Universității.

 

Comments

comments

Previous

Bălan. Record pe creasta Făgărașului

Next

Jurek. O retragere frumoasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also