miercuri, mai 12 2021

Trebuie să mărturisesc că am vrut să văd filmul „Indulgence: 1000 Miles Under The Colorado Sky” în primul rînd pentru că mi-a plăcut titlul. Unul dintre sensurile termenului „indulgence”, respectiv cel de a da frîu liber, de a avea o atitudine îngăduitoare, inclusiv pentru propriile slăbiciuni, cred că se potrivește foarte bine cu alergarea. 

Văd alergarea ca pe o pasiune de care te lași purtat, ca pe o „slăbiciune” căreia nu îi poți rezista și față de care trebuie să ai așadar o atitudine de… indulgență.

Filmul a fost ales – prin vot – și prezentat în ceea ce a fost prima ediție a „Seratelor alergătorului, un cadru informal în care pasionații de alergare se întîlnesc pentru a se bucura de un film, de o carte, unde să facă schimb de informații și ponturi sau unde pur și simplu să se bucure de prieteni. Totul, din nou, sub semnul…indulgenței. În cele din urmă, am fost 16 prieteni la prima ediție a „Seratei”, desfășurată într-un loc liniștit și retras, la Tea House.

Personajul filmului „Indulgence” este un personaj atipic: Anton Krupricka. Un alergător pe distanțe lungi, cîștigător al mai multor curse importante din SUA, Krupicka e un lungan osos, cu părul lung și barbă zbîrlită, căruia îi place să alerge la bustul gol și folosind încălțări nu neapărat pretențioase. Din multe puncte de vedere e un minimalist: se îmbracă sumar, trăiește simplu, are o viață rutinieră, petrecînd adesea 3-4 ore zilnic în alergare, la antrenamente. Filmul prezintă momente din perioada sa de pregătire din 2007, cînd în cinci săptămîni a alergat 1000 de mile, înainte de ultra-maratonul de la Leadville.

Deși Krupicka ar fi fost, cred, un bun erou pentru un film-portret de succes, „Indulgence” este în cele din urmă o producție mediocră. Cadre monotone, sincroane prea lungi, excesiva utilizare a imaginilor cu el în alergare, montaj deloc alert, toate acestea sunt slăbiciuni evidente. Krupicka este un bun vorbitor, e natural, mi-a plăcut că e un alergător anti-sistem (ca peste tot și în alergare există mereu favoriți ai mass media și ai industriei aferente) însă filmul, cu… indulgență primește abia o notă de trecere.

Și pentru că am folosit obsesiv, dar în mod voit, acest cuvînt să o mai fac doar o dată. Sper așadar că prietenii de la Serată vor da dovadă de indulgență în a aprecia această primă ediție, unde – vrînd-nevrînd – au fost mai multe neajunsuri. Care sper să nu se mai repete.

Cel mai probabil, ne revedem pe 1 aprilie (nu, nu e o glumă). Pînă atunci, pregătiți-vă însă pentru o altă surpriză. Amănunte, în curînd.

Comments

comments

Previous

"Nu vrem garduri pe munte"

Next

Postăvaru Night. Merită.

5 comments

  1. Primeste si de la mine nota de trecere, tot cu indulgenta : ) Oricum, faina initiativa si ne vedem si data viitoare. Poate caut si filme cu triatlonisti, daca primiti 😀

  2. Eu cred ca a fost o prima editie reusita 🙂 mai putin filmul care promitea multe si a cam dezamagit. Astept cu nerabdare urmatoarea editie, e un impuls bun sa ma tin de antrenamente pana atunci 😀

  3. Daca se doreste public cat mai mare, cautati-ma.Lectiile se invata si se platesc.Negociere conform economiei de piata.

  4. Ma bucur ca exista 16 iubitori de film IN SALA.Nu am nici o informatie despre Tea House deci nu stiu unde,cand si cum…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also