sâmbătă, iulie 31 2021

De când am început să alerg am tot încercat să conving prietenii şi cunoştinţele că alergarea este un lucru minunat şi că trebuie să facă şi ei la fel. Este probabil dorinţa dependentului de a contamina cu acelaşi viciu de care suferă el toate persoanele cu care intră în legătură. N-a  prea reuşit însă acţiunea de racolare. Pe moment…

beer

de Adrian Mila

Rezultatele slabe fac  evidentă lipsa mea de putere de convingere. Cam toată lumea mi-a spus uitându-se pieziş la mine că mă admiră pentru noua preocupare, dar nu au de gând să alerge 10-21 sau 42 de km şi să susţină apoi că le face şi plăcere.

În ultimul week-end am participat la trei alergări cu cronometrare şi clasament în decursul a 26 de ore, una dintre curse generând imediat replica “maaaaamă, ce miştoooo! Când e următoarea ediţie, că vreau să vin şi eu?”

Întâi vă prezint cele trei alergări, după aia vă rog să ghiciţi care a fost cea care a provocat atâta entuziasm, ca să ştiu cu ce momeală să mai dau data viitoare potenţialilor viitori alergători. Ca idee, toate alergările sunt din gama “fără taxă”, cu avantajele şi dezavantajele de rigoare.

1. Prima alergare a fost cea organizată de către Nike. În parcul Herăstrău s-au strâns sâmbătă la ora 9 în jur de 70 alergători nerabdători să ia parte la o alergare rapidă în jurul lacului. Lungimea traseului este de circa 7 km, se face întâi o încălzire, pe urmă se aleargă uşor vreo 200 m , apoi se dă startul. Se asigură cronometrarea individuală, fiecare alergător urmând să se treacă în tabelul pus la dispoziţie de către organizatori.

Se pleacă în viteză, eu pornesc prea rapid şi mă cam sufoc, gâfâi asmatic, am un talent natural la gâfâit, cam aşa s-ar auzi după Vader dacă s-ar apuca de alergat. Pe distanţe scurte sună a Harley Davidson, pe astea un pic mai lungi este ceva între samovar şi garnitura de chiulasă arsă.

Sunt mulţi alergători în parc, aleea destul de îngustă, o dimineaţă frumoasă de primăvară ne-a scos pe toţi  la aer, unii se mai uită să vadă dacă îmi dau duhul sau aşa alerg  eu, dar mă lasă în pace cu gâfâiala mea cu care sperii raţele. Bifez încă un antrenament de tempo run, ca să zic aşa, chiar dacă nu prea pot să mă laud cu timpul scos.  În schimb aş putea să merg la Românii au talent, să mă întrebe Mihai Petre:  “ ce ştii să faci tu, pui de dac? Eu? Păi eu am un gâfâit inegalabil, nene”.  Probabil eu am inventat salutul cu mâna în beer2locul salutului oral horcăit melodios.

La sosire aflăm timpul oficial, primim o sticlă de apă, un alt sponsor a terminat stocul alocat evenimentului, o să mai întârzie şi nişte tricouri, dar lumea participă nu doar pentru mici cadouri, ci şi pentru spiritul de competiţie. Probabil.  Alergarea săptămânală Nike a fost într-o creştere permanentă a numărului de alergători. Are sponsori, are viteză, clasament, poze şi în plus constanţă.

2. Sâmbătă după amiază am plecat să îmi iau kit-ul de concurs pentru a doua cursă a zilei. Organizatorul a ţinut cont de armonizarea calendarului competiţional cu calendarul ortodox şi cu sărbătorile păgâne şi a convocat o cursă din gama 44 de pa’are.  La cererea maselor, Beermile ediţia a doua. Au fost deliberări asupra numărului, 40 de pahare sau 44, dar pentru siguranţă s-a ales varianta hard, 44.

La ceas de taină ne strecurăm pe aleile întunecate ale parcului IOR spre locul de refugiu al haiducilor. Şi haiduciţelor. Un blitz fulgeră şi ne îndrumă în noapte către participanţii care veniseră din vreme. Se poate anunţa cu adâncă mândrie  că nu a întârziat nimeni şi toată lumea era dornică de luptă.  Instructaj, recunoaşterea traseului cu o lungime de cca 400 m, pătrăţelele desenate pe asfalt cu creta îşi aşteaptă sticlele.

Ce sticle? Păi cele 4 sticle de bere de 0,33 l care urmează a fi consumate. O tură, o sticlă, şi uite aşa se fac patru sticle şi o distanţă totală de cca 1 milă (1619 m). Detalii la www.beermile.com.

Poate părea simplu, dar nu este. Poate pare uşor, dar nu este. Berea este bună, spuma nu, iei sticla, la început cu poftă, pe urmă îţi dai seama că toată berea turnată în tine începe să facă spumă. Burta creşte la fiecare tură, nu mai ştii dacă balansul este de la burtă sau de la bere.

Orice bere este bună dacă este rece, din motive de gâlci cam toată lumea a preferat o bere călduţă, care din păcate alunecă mai greu şi face mai multă spumă.

Cursa merge binişor, este imposibil să mă ţin de fruntaşi, care sunt net superiori la toate capitolele, eu ajung  la finish pe locul 3. Berea nu apucă sa îşi facă efectul în minutele necesare terminării cursei, dar după  alergare parcă ţi se face şi mai sete. Organizatorul a pregătit şi sticle de rezervă, şi de-ale gurii din categoria “solide”, în plus există un premiu, un butoi de bere. Locul 1 fiind ocupat de doi concurenţi aflaţi la egalitate, s-a declarat că noi nu suntem regele Solomon şi nu putem să împărţim egal acest fruct pârguit al competiţiei. Şi i s-a dat cep.

Eu sunt o persoană politicoasă, şi nu reuşesc să refuz în mod repetat pe cineva care mă tot îmbie, în plus bunica îmi spunea mereu să nu las nimic în farfurie. Sau în pa’ar. Sau în doză. Of. Am băut de curgea berea prin barbă cum doar în filmul Columna beau bere dacii.

Cum bine remarca organizatorul, de la un punct încolo  orice replică este cea mai buna poantă. Se râde non-stop, nu foarte controlat, la ordinea zilei fiind glumele bune de genul “uite ce şapcă are poliţistul ăsta care ne întreabă ce facem aici”. Am râs şi am legumit până mi s-au lăţit fălcile şi s-a uscat de tot şi butoiaşul. La recensământ au ieşit fix 44 de sticle de bere, başca butoiul. Apa minerală Borsec am impresia că a fost aruncată, ca fiind inutilă. Fac o tranziţie rapidă dinspre faza vesel spre etapa gong, suntem fericiţi că şi la linia de sosire am ajuns toţi cei care am plecat în cursă, cu un pic de noroc ajungem şi în pătuceanul de acasă.

scariEste o cursă remarcabilă, şi la a doua ediţie se confirmă tradiţia de până acum, cursa durează puţin, petrecerea de după durează mult, cu despărţiri în lacrimi şi pline de pupături, de zici că plecam pe front, nu la culcare. Am impresia că până la urmă alergarea este pretextul…

3. Dimineaţa de duminică doare. Doare la ochişori, la tâmple, la vezica mult încercată. Mă preling până în Parcul Carol, unde se va desfășura concursul care va purta ulterior denumirea  de “Terminator”.

Balauru’, capul răutăţilor, nu ştie de glumă, i-a venit o idee şi în juma’ de zi a pus-o pe Facebook. O alergare în pantă de circa 5,5 km şi 5 serii pe scările de la mausoleu.  Mă dusesem pregătit să fiu voluntar, dar mai erau amatori de voluntariat, aşa că m-am băgat la concurs,  pe post de detoxifiere de primăvară.

Start în viteză pe o pantă care coboară, la al doilea kilometru mi se pare că trag deja cam greu, totul miroase a bere şi cred că ficatul este prea mare sau coastele prea mici, pentru că se cam lovesc unele de altele.

Alerg cât pot lângă unul dintre campionii din seara trecută, când se termină turele răsuflu uşurat. Mare greşeală, că acum urmau scările, după vreo 5 minute se dă startul la alergarea pe scări. Reuşesc să nu îmi rup gâtul la coborâre, să nu cad în nas la urcare şi termin mult mai lipsit de toxine ultima cursă a săptămânii.

Şi acum să revin la întrebarea iniţială. Ţinând cont de faptul că toate cursele fac parte dintre cursele fără taxă de participare, uşor imorale (dacă ţinem cont de costumaţia participanţilor, care în medii mai conservatoare ar genera tragerea disperată a clopotelor, baricadarea uşilor şi ferestrelor şi mobilizarea cetăţenilor cu furci şi topoare pentru alungarea colantiştilor aştia), uşor ilegale  şi care mai pot să aducă şi o îngrăşare, deci, care cursă credeți domniile voastre că ar fi capabilă de racolare de noi practicanţi?

Comments

comments

Previous

Postăvaru 2013

Next

Breakfast cu Andrei (P)

1 comment

  1. Eu zic ca Beermile are toate sansele sa devina un fenomen la nivel national, cu evenimente in fiecare oras al tarii si o editie anuala de intalnire a adeptilor din toate colturile. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also