Despre fața nevăzută (II)
Din nou despre cum este privită alergarea, din exterior. Dacă într-un post anterior remarcam cum un experiment fotografic a reușit să surprindă diferențele dintre aspectul „civil” și cel de alergător, azi e vorba de un clip publicitar… cam straniu.
Imaginile par desprinse din coșmarul unui dependent de heroină. Trupuri contorsionate, spectre, o voce tremurată, gîfîit continuu, la un moment dat un urlet ca de lup (sau poate vîrcolac?), spaima celui urmărit de o amenințare difuză… și o voce – deloc prietenoasă, deși se vrea convingătoare – care îți urează bun venit în lumea dependenței. A „singurei dependențe care e bună pentru corpul tău”. Desigur, e vorba de dependența de alergare.
Clipul a fost realizat de compania braziliană F/Nazca Saatchi & Saatchi și este o reclamă la Nike.
Pe mine m-a cam făcut să o iau la fugă.
http://youtu.be/QyO6ayCb5rE