joi, decembrie 12 2024

Problema cu oamenii este că ei nu ascultă de cei mai înțelepți ca ei. De exemplu, înainte nu ascultau de popă. Oricât îi bătea acesta la cap pe bărbați în timpul predicilor, să lase băutura și să mai stea pe acasă pe lângă neveste, ei ziceau amin, se închinau și de la biserică plecau fix la cârciumă. Iar acum oamenii nu ascultă deloc de savanți.

Fac o paranteză. La masa de sărbători, soacra mea, care bate spre optzeci de ani, le-a criticat cu asprime pe cele două fiice ale ei, care bat și ele spre cincizeci: “Fetelor”, le-a spus ea indignată, “voi nu mă mai ascultați pe mine, faceți doar ce vreți voi!”.

Revin la marile populații de oameni care nu mai ascultă de savanții geniali. Păi genialii, de vreo două decenii încoace, ne tot toacă la cap: aveți grijă de planetă, nu mai poluați, puneți tot gunoiul la  reciclabile, nu lăsați apa să curgă inutil, nu mai fumați, nu vă mai tatuați, că distrugeți, naibii, stratul de ozon și vine încălzirea globală grămada peste noi.

Dar oamenii, ți-ai găsit! Fac numai ce vor ei. Și iată rezultatul! Uitați-vă pe geam! Minus 16 grade de două săptămâni încoace!

Păi vă dați seama, dacă nu provocam, din inconștiență, încălzirea globală, acum ar fi fost minus șaptejcinci de grade!

Într-adevăr, savanții au greșit puțin spunând că va crește nivelul apelor. Nivelul apelor nu a crescut. În schimb a înghețat tun. A mai fost odată, la câțiva ani după război, un dezastru provocat tot de încălzirea globală. Doar că savanții încă nu auziseră de ea.

Acum vreo trei săptămâni, o vecină mai în vârstă comenta: “Nu-i a bună cu iarna asta. Așa a fost și în ’54. Cald și frumos. Iar în februarie a început  să ningă și a uitat să se mai oprească. Și s-a făcut de cinci metri”.

Apoi vecina s-a apropiat de geam, s-a uitat la copacii care parcă voiau să înflorească și a dat din cap: “Exact ca în ’54”. Și peste două zile, brusc, s-a încălzit global la minus douăzeci de grade. Și oamenii au început să moară de cald.

Deci, un lucru vă spun, ascultați-i pe savanți. Numai voi sunteți de vină pentru ce se întâmplă acum afară. Ați reușit să o declanșați! Marea Încălzire. Și încă la nivel de Cod Portocaliu. Sau poate am declanșat-o eu, că am aruncat un pet de cola în tomberonul pentru hârtie? Sau vecina care a cobit?

Viorel Ghiță-Grizon este maratonist și povestitor. Titular, totodată, al rubricii GrizonoToane de pe www.alerg.ro.  Acest text a fost scris în replică la frigul din ultimele zile, care l-a împiedicat să se antreneze normal.

Comments

comments

Previous

Despre alergare, puțin fotbal și cine mai fură prin Barcelona!

Next

Profesionistul din umbră

4 comments

  1. Textul tau sarcastic merita replica adresata de Cocosila diversilor ignoranti din poiana lui Iocan.
    Intelege odata ca vremea nu e clima, iar fenomene meteo extreme se intampla ocazional, deoarece vremea e haotica, cu incalzire globala sau fara.

    Insa:
    – intre 1954 si 2012 au fost 58 de ani. Pe pariu ca urmatoarea iarna similara se va petrece mai devreme de 30 de ani? Pai de ce? Pentru ca atmosfera va fi mai calda in medie cu 3 grade, deci va contine mai multi vapori de apa, ceea ce va duce la precipitatii mai abundente si la vanturi mai puternice.
    – gheata polara se topeste. Intre 2003 si 2010 s-au topit peste 4 trilioane de tone de gheata. Asta inseamna tot atata gheata cat ar incapea intr-un polei cu grosimea de vreo 15 kilometri pe toata suprafata Romaniei.
    – nivelul marilor creste. Tot intre 2003 si 2010 gheata topita a dus la cresterea nivelului oceanului planetar cu 12 milimetri. Tu poti sa te plangi ca apa ta a inghetat la cismea, dar sunt unele insule prin Pacific in pericol de disparitie.

    Restul e cancan ieftin.

  2. Of, mai Grizule, ce ti-e si cu spiritele astea 🙂 … incinse ?

    Apropos, ma uitam alaltaieri la un documentar despre dinozauri – cei dinaintea lui T-Rex – marii ierbivori, a caror crestere a fost favorizata de atmosfera cu inalta concentratie de dioxid de carbon. Imi pare rau ca n-am vazut cum s-a terminat totul, ca a trebuit sa ma duc sa-mi dezgrop masina de pe sub nameti. Sau poate ca am vazut, dar nu mi-am dat seama ?

  3. Când vorbim de încălzire globală ne referim la un fenomen lent, de creştere a temperaturilor medii globale de câteva zecimi de grade celsius ( 0,2 – 0,3 ). Se pare că acest fenomen este real, tendinţa de încălzire se poate observa studiind mediile termice ale ultimilor 100 de ani. Atenţie! Vorbim de tendinţe, adică nu toţi anii trebuiesc să fie obligatoriu cu temperaturi record.

    Cealaltă greşală tipică comisă de laici este faptul că se crede ca încălzirea peste tot pe glob va cauza temperaturi ridicate. Şi acesta este fals. Sistemul climatic global destabilizat de încălzire, local poate cauza chiar şi răciri. (Ex: Datorită încălzirii Oceanului Planetar, Curentul Golfului care pleacă din Marea Caraibelor şi transportă „apă caldă” pe ţărmul Norvegian, va scădea în intensitate. Astfel în Norvegia temperaturile vor scădea.)

    Studiile arată că pe teritoriul României datorită încălzirii globale chiar extremele climatice se vor accentua: veri foarte calde şi secetoase – întrerupte de perioade cu precipitaţii abundente, descărcări electrice,local chiar tornade şi ierni în general blănde şi aride însă cu perioade mai scurte foarte reci, zăpadă viscolită.

    Sigur şi aceasta este doar o tendinţă climatică, nu pot garanta ca vara care vine va fi exact aşa….

  4. Azi am intrebat-o pe Laika despre crezul ei.
    Si ea mi-a raspuns: vrei sa mai gresesc o data agatandu-mi coltii de pantalonii tai?

    Clar, nu ne intelegem…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also