sâmbătă, octombrie 12 2024

Date recente despre scandalul de doping ce afectează lumea atletismului mondial. Noi decizii au fost luate, o ușă a fost deschisă, altele rămîn închise, cert e că lucrurile nu sunt nici pe departe simple. Telegrafic:

  • Comitetul Internațional Olimpic, CIO, a decis marți că sportivii ruși pot participa la Jocurile Olimpice doar dacă, în mod individual, reușesc să dovedească faptul că nu s-au dopat. Testele trebuiesc făcute de un laborator internațional autorizat sau de către specialiști independenți.
  • Și acum vine o noutate importantă: decizia se aplică și în cazul atleților kenyeni.
  • ‘Există îndoieli serioase asupra prezumției de nevinovăție în cazul atleților ruși și kenyeni”, a spus Thomas Bach, președintele CIO, după reuniunea la vârf de la Lausanne, care a abordat în principal posibila prezență a atleților ruși la JO de la Rio (5-21 august).
  • ”În Kenya controalele anti-doping nu s-au desfășurat o vreme din cauza lipsei fondurilor ca și a implicării organismului local. În Rusia a fost vorba de serioase suspiciuni privind manipularea sistemului de control anti-doping,    ” a explicat Bach decizia luată.
  • Legat de atletismul rus, CIO și-a reînnoit susținerea deplină a deciziei Federației internaționale de atletism, IAAF, care vineri a prelungit suspendarea federației ruse, privând de facto atleții ruși de participarea la JO.

J

  • Pe de altă parte, sportivii ruși care se vor dovedi curați vor putea participa la Rio sub drapelul național. ”Ei vor concura sub culorile rusești deoarece doar membrii afiliați la Comitetul național olimpic pot participa la JO. Or, comitetul național olimpic rus nu a fost suspendat”, a explicat Bach.
  • IAAF a reacționat repede și a dat un comunicat în care spune că va ”colabora cu CIO pentru ca deciziile sale să fie pe deplin respectate și puse în practică”.
  • Totuși, unele decizii CIO rămîn neclare. Pe moment nu se știe, spre exemplu, de cîte teste e nevoie pentru ca un sportiv să fie declarat curat. Și mai sunt doar vreo șase săptămîni pînă la începerea Jocurilor.
  • Între timp, atleții ruși – susținuți de federația de specialitate – au dat în judecată IAAF la Tribunalul sportiv internațional. Decizia tribunalului ar trebui anunțată tot în intervalul rămas pînă la startul JO.
  • Thomas Bach a anunțat că în 2017 va avea loc o mare conferință internațională care va încerca să reglementeze mai clar sistemul și măsurile de prevenție a fenomenului de dopaj.
  • Luni, poliția spaniolă l-a arestat pe somalezul Jama Aden (ulterior un fizioterapeut marocan și un sportiv din Qatar au fost reținuți în același caz) pentru administrarea de substanțe interzise. Ei vor apărea azi în fața unui tribunal. Jama Aden este cunoscut ca fiind antrenorul etiopiencei Genzebe Dibaba, cea mai importantă alergătoare de semifond a momentului.

Comments

comments

Previous

Cum am devenit guru în asfalt

Next

Bucharest After9Cross. Distracție prin mișcare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also