luni, decembrie 2 2024

Este una dintre cele mai mari competiții de ultra-maraton din lume. Anul acesta la start, pe 29 mai, s-au strîns nu mai puțin de 18 mii de atleți de pe toate continentele.

E nevoie de multă forță fizică și mentală, de determinare, de ambiție și o doză de nebunie ca să alergi cei 89 de kilometri ai Comrades Marathon. Suferință, agonie chiar (vezi video de mai jos), dar și multă bucurie sunt ingredientele care fac din acest ultra-marathon una din cursele cele mai rîvnite din lume.

Sunt însă și alte lucruri care fac din Comrades Marathon un eveniment special. E întîi de toate o cursă cu o istorie lungă și interesantă. Prima alergare a avut loc la 24 mai 1921. Au participat 34 de alergători, care au plecat din fața primăriei din Pietermaritzburg, pentru a se opri în centrul orașului Durban.

De atunci, cu excepția anilor de război (1941-1945) cursa a avut loc cu regularitate, alternîndu-se doar orașul din care se pleacă.

Competiția a fost gîndită de un veteran al primului război mondial, britanicul Vic Clapham, care  – după ce a străbătut mai multe țări africane în timpul conflagrației – a încercat să creeze un eveniment care să aducă aminte de efortul și suferința camarazilor săi de arme. Așa s-a născut Comrades Marathon.

Specific acestui ultra-maraton este și faptul că se acordă medalii diferite participanților, în funcție de timpul în care termină cursa. La început, medaliile pentru cîștigători au fost din aur sau argint, acum sunt doar suflate cu aceste metale prețioase.

Una dintre cele mai rîvnite medalii este cea intitulată Bill Rowan, după numele cîștigătorului primei ediții a maratonului, care se acordă tuturor celor care termină cursa cu un timp între 7 ore și 30 de minute și 9 ore. Rowan, în 1921, termina cursa în 8h:59 minute, acum acest timp este relativ accesibil multor alergători.

Pentru a înțelege cît de dorită este medalia Bill Rowan merită să priviți video-ul de la sfîrșitul acestui text, în care Sameul Corneluis din Zimbabwe trece realmente linia de finiș în patru labe, în ultima secundă.

Altfel, ultra-maratonul din acest an a fost cîștigat pentru a treia oară consecutive de către Stephen Muzhingi (tot Zimbabwe) cu un timp de 5h:32min:45sec. Asta înseamnă aproximativ un ritm de 3min:44sec pe kilometru.

Muzhingi  vrea să doboare recordul deținut de sud-africanul Bruce Fordyce, care a cîștigat opt titluri la Comrades Marathon.

 

Comments

comments

Previous

Pippa Middleton are ochelari Bulgari

Next

Căldură mare, monșer. Atenție la hidratare!

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also