sâmbătă, iulie 24 2021

Gata, de acum sunt triatlonist. Dacă vreau, pot să spun că am și un propriu record național, fiind primul român care a cîștigat un triatlon sprint, ad-hoc, organizat chiar de el. Scoteam de fapt un timp mai bun dacă nu mă opream să îmi usuc părul, cu foenul. Altfel, jurnal de atlet urban, săptămîna 15-21 august 2016.

[Adrian Mila]

Luni

15 august, zi liberă. Duminică mă întrebam ce naiba să fac într-o zi liberă de luni. Să alerg? Să merg la bazin? Să ies cu bicicleta la plimbare?

Sunt tare nehotărât. Zbang, vine ideea, am găsit calea simplă: le fac pe toate trei. Hai să îmi fac un mic cadou, micul triatlon. Cel mai mic, triatlon sprint, 750 m înot, 20 km bicicletă şi 5 km alergare.

Într-un moment de pierdere a lucidităţii şi de beţie, mă gândesc să mă lungesc spre un triatlon olimpic, asta ar însemna să fac 1500 m înot, 40 km biclă şi 10 km alergare. Mi-ar lua probabil cam 4 ore, pare interesant pentru o dimineaţă liberă, din fericire mă trezesc din beţie şi rămân la varianta scurtă.

Duminică seara îmi fac bagajul. În minte, pentru că niciodată nu îmi fac bagajul seara, nu este stilul meu. Oricum o să uit ceva, oricum o să car ceva inutil, merg doar pe inspiraţia de moment.

Din pură întâmplare îmi iau tot ceea ce îmi propusesem, inclusiv genunchiera, un buff şi ceva suc pentru hidratare.

La ora 5.50 sunt singurul nebun la bazin. Speriat de o eventuală aglomeraţie am vrut să merg de dimineaţă, ceea ce regretam sincer la ora 5, când a sunat ceasul.

La 6 dau startul. Ca să mă chinui singur, mă bag la înot cu un vag sentiment de competiţie, trăgând prea rapid şi prea tare de mine. Sufocarea apare rapid şi îmi reglează ritmul, mai ales după ce iau în grabă şi vreo două guri de apă în loc de aer. Rămâne aceeaşi frică de apă adâncă, de înot în ape deschise.

Înotul de 760 m îl termin în vreo 24 de minute, cu 2-3 minute mai rapid decât de obicei şi încerc să o iau spre bicicletă.

Eeee, la asta nu mă aşteptam. Până mă usuc, până reuşesc să trag nişte şosete pe picioarele ude durează ceva. Îmi ia 7 minute să reuşesc să mă sui pe bicicletă, al naibii de mult, chiar dacă în timpul ăsta a intrat şi un stupiduț uscat pe păr cu foen-ul, care nu cred că apare în mod normal la curse, mai lipsea să îmi pun nişte bigudiuri.

t

Bicicleta a mers mult mai slab decât mă aşteptam. Alesesem un traseu în Tineretului, 6 ture de circa 3.25 km, cu circa 110 m diferenţă de nivel cumulată pe 20 km. Asfaltul în stare proastă şi denivelările m-au făcut să aleg 29-er în loc de cursieră. Frâne, accelerări, viraje, am mers mai slab decât credeam, înotul m-a obosit mai mult decât estimasem.

După 52 de minute terminam un pic peste 20 km, mai bine să fie peste distanţă normată, să nu avem reclamaţii.

La alergare era deja cald. Traseul era prin parcul lui Piedone. Bucla de 1 km mă aşteaptă cu drag, dacă aş fi în stare să îmi trag picioarele. Sunt obosit şi în pragul abandonului, înjur de triatlon şi idei creţe. Termin şi alergarea cu un pace chinuit de 5 min/km, triatlonul este deja istorie după 1h50 minute.

Singura concluzie a fost că am fost tare deştept că nu m-am băgat la triatlon olimpic, îmi venea să mă pup singur.

Ceea ce a urmat a fost extrem de plăcut, în drum spre vestiar am văzut că bazinul este pustiu şi am făcut iar un duş şi m-am aruncat în piscină. Perfect, una dintre cele mai relaxante experienţe, o senzație excelentă, mai ales că am completat şi numărul de bazine până la norma unei zile de lucru. Total 84 bazine, 1680 m.

Marţi

Fac ce am învăţat, ora 5 țrrrr, ora 6 sunt în apă, 80 de bazine.

Miercuri

Plin de tupeu înserez în bălăceală câteva serii de trei bazine succesive în craul. Ie-te-te, parcă merge. Mă risc total şi fac şi prima încercare, reuşesc 4 bazine succesive. Iată unde te aduce munca. Aia stupidă. După patru luni reuşesc să înot legat 80 m. Şi 86 de bazine în final.

Joi

Ca să mă joc un pic, să mă apropii de luna a noua, în care poate voi introduce bazinele din seria 90, fac 88 de bazine, aşa, să îmi ocup vreo 62-63 minute.

Vineri

Bazine. 82. Seara ies la o alergare care sper să mă lase fără durerea de cap care m-a chinuit toată ziua. Aproape 10 km de alergare, din aia de pălăvrăgeală ca la psihiatru.

Sâmbătă

În sfârşit o zi uşoară. Singură alegere este un cros scurt în Tineretului, crosul Profi. Fără taxă, înscriere în dimineaţa cursei, traseu de 1.8 sau 4.5 km, la alegere. Aparent plăcut, nu am mai alergat de mult un cros în Tineretului şi abia aştept să îmi aduc aminte de atmosfera de concurs, socializare etc.

Partea de socializare este din plin, întâi la coada de jumătate de oră de la înscriere, dar tot stăteam de vorbă, să zicem că nu era deranj. Nu sunt deloc lămurit cum vrei să dimensionezi o cursă dacă nu faci înscrieri în prealabil, dar nu ar fi primul cros la care se întâmplă asta.

Prima surpriză este întârzierea startului cu 40 de minute, care deja mă făcea să mă gândesc să alerg un pic prin parc şi să plec la treaba mea. A doua este schimbarea traseului faţă de cel afişat pe pagină cu o seară înainte.

t2

Mă rog, traseul a fost relativ ok, adică avea lungimea apropiată de cea declarată şi era simpatic, mai o curbă, mai o pantă (mică, bre, că e Bucureşti). Doar că habar nu aveam care este. Nefiind primul, nu pot să spun că riscam o rătăcire prin codru, dar să zicem că era o oarecare surpriză, nu neapărat plăcută.

Era deja cald, startul a fost aglomerat, era plăcut să vezi că şi arbitrii ştiau la fel de multe (puţine) ca şi concurenţii, până la urmă am plecat în oarecare învălmășeală. Am plecat încet, obişnuitul slalom printre piticii care fuseseră înainte (copii de 8-16 ani au plecat din linia din faţă), din care jumătate o luaseră deja la pas şi se gândeau cum să scurteze traseul, ceea ce au şi făcut.

Primul kilometru a mers penibil, apoi mi-a venit un oarecare chef de fugă, mi-am adus aminte de plăcerea alergării şi am mărit pasul. Surpriza plăcută a fost că am reuşit un nesperat ”pace” mediu de 4.35 min/km, la care nu mai visam de când am pus în cui alergarea.

Neavând treabă cu podiumul am luat o apă şi apoi am plecat spre casă. Cei care aveau treabă cu podiumul au avut şi discuţii interesante cu organizatorii, premierea fiind varză şi atitudinea cu cântec.

Marcajele cu bandă au rămas şi duminică în parc. Păcat. Putea să fie mai bine, bani au băgat, gratis a fost dar nu o să înţeleg niciodată atitudinea de negare a defectelor evidente de organizare.

Marele noroc  al acestor crosuri este că există și Crosul Loteriei, care va fi mereu greu de egalat ca haos și brambureală.

Duminică

Chiar o zi fără apăsare, cu o plimbare până la pădurea Băneasa, apoi prin pădure şi înapoi până acasă. Cu bicla, pe răcoare.

Total săptămânal cam aşa:
– înot 8,4 km
– bici 150 km
– alergare vreo 20 km
Tariful la bazin devine 4.07 lei/km săptămâna asta. Cică să mai insist la tehnică, dacă vreau să ajung vreodată să înot 100 m legat. V-aş mai spune câte ceva de Steaua, de Manchester, de Anaf, de Enel şi de TVR, dar rămân la plictisitoarele mele înşiruiri de cifre. Pe altădată.

Ilustrație: Mark Barry și ELiuth

Comments

comments

Previous

Primul Maraton. Silvia Maria Roșca

Next

Știri pe scurt. Rezultatele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also