miercuri, octombrie 9 2024

Înot în mare, ciclism în mare viteză, alergare pe șosea. În plus, pentru prima dată, România organizează o etapă de Cupă Europeană la triatlon, Pe 6-7 septembrie e Triathlon Challenge la Mamaia.

medalie

Este cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și cel mai așteptat din Romania – Triathlon Challenge Mamaia 2014. Va fi un concurs internațional, organizat la cele mai înalte standarde.

Elita Europei si concurenți din SUA, Noua Zeelandă și America de Sud se vor reuni la Triathlon Challenge Mamaia ETU #EuropeanCup în 7 septembrie. Vor fi 75 de participanți la proba masculină de elite și 30 la cea feminină. 25 de țări participante, de pe patru continente.

Evenimentul va avea trei zile dedicate: vineri 5 septembrie – predarea kiturilor și ședința tehnică, sâmbătă 6 septembrie e zi dedicată sportivilor amatori, participanși la Age Group iar duminica e zi dedicată elitelor internaționale.

Înscrierile mai sunt deschise doar până la 30 august!

Probele sunt accesibile atât celor care sunt la primul lor triatlon, cât și profesioniștilor. Vă puteți înscrie la una dintre probele individuale sau de echipă.

Proba supersprint: 400m înot + 10 km ciclism + 2.5 km alergare

Proba sprint individual + ștafetă sprint: 750m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare

Proba olimpic individual + ștafeta olimpică: 1500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Editia a VI-a vine cu noutăți și la capitolul traseu:

– înotul va fi în mare;

– zona de tranziție dinspre înot spre bicicletă devine mai lungă, având 400 de metri și va trece peste pasarela nou construită;

– finshul lung de 100 metri, cu zona controlată post-finish pentru participanți, pe modelul Campionatului Mondial de Triatlon.

Ultimele noutăți sunt disponibile pe site-ul evenimentului și pe pagina de facebook Triathlon Challenge.

Comments

comments

Previous

Impresii la cald despre o cursă încinsă

Next

Știri pe scurt. Daci și nu numai...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also