luni, mai 10 2021

Au început înscrierile pentru cea de a treia ediție a Maratonului Internațional Cluj. Prin intermediul Alerg.ro poți beneficia de un avantaj simbolic.

Alergătorii care până pe data de 31 ianuarie se înscriu la proba de maraton sau semi-maraton a Maratonului Internațional Cluj pot să își aleagă numărul favorit de concurs. Pentru aceasta e nevoie doar să trimită un mesaj pe adresa office@runnersclub.ro în care să menționeze numărul dorit, care apoi să le poarte noroc în timpul competiției.

Cea de a treia ediție a Maratonului Internaţional Cluj se va desfășura pe 21 aprilie 2013.

Organizatorii aşteaptă peste 2000 participanţi din România şi din strainătate care să concureze la una din cele cinci probe ale competiției:

– maraton: 42.195 km,
– semimaraton: 21.0975 km,
– maraton ştafetă: 4 x 10,55 km,
– cursa populară: 6 km,
– cursa copii: 2 km.

Traseul de concurs a fost astfel ales încât nu doar să permită o cursă competitivă ci şi un frumos circuit al oraşului de pe Someş. Alergătorii vor trece astfel pe lângă noul şi modernul stadion Cluj Arena, vor alerga prin zona parcului, pe lângă Chios şi Casino, vor ajunge în centrul oraşului în Piaţa Unirii, unde se află Biserica Sf. Mihail şi celebra statuie a lui Matei Corvin, vor trece pe lângă obiective turistice precum Teatrul Naţional şi Catedrala Ortodoxă.

”Ca şi în anii anteriori, evenimentul este conceput ca un spectacol sportiv integral, care să ofere participanţilor şi publicului plăcerea sportului într-o atmosferă antrenantă şi voioasă. Probele de alergare vor fi introduse de MC, muzică, spoturi, sesiuni de încălzire animate, şi vor fi urmate de festivităţi de premiere, show, concerte şi alte surprize pregătite de organizatori şi parteneri.

Maratonul Internaţional Cluj se transformă astfel într-un eveniment cu un grad de notorietate crescut, aşteptat cu interes de un public numeros”, spun organizatorii.

Comments

comments

Previous

Dozaj

Next

Influența sării asupra telescoapelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also