vineri, aprilie 19 2024
Putem zice că a început și noul an 2017, în alergare. Asta pentru că în week-endul care abia s-a încheiat a avut loc primul concurs mai mare și în aer liber, plus Gala Circuitului Carpaților. Altfel, avem unele noutăți despre curse care urmează.

Făget Winter Race

A fost ediția a IV-a a acestui concurs organizat în pădurea Făget de lîngă Cluj. Au fost trei probe: Semimaratonul „Cristian Nemeş”, Crosul „Moşion Gheorghe” – 15 km, Crosul „Cornel Mişca” – 7 km. Să consemnăm rezultatele de la semimaraton, unde primul a terminat – deloc surprinzător – Gyorgy Szabolcs Istvan (Valletudo/Nutrend), cu un timp de 1h:33min:46sec. La fete, cea mai rapidă a fost – iarăși previzibil – Ingrid Mutter (Compressport) – 1h:51min:45sec. Să mai spunem că la semimaraton au fost 133 de finișeri (dintre care 21 de fete), în timp ce crosul de 15 km a fost terminat de 81 de alergători, iar cel de 7km de 59 de alergători. Rezultatele complete sunt disponibile aici.

F2

Gala Circuitului Carpaților

Cum despre principalele lucruri ce urmau să se întîmple am relatat aici, nu ne mai rămîne să spunem că la Cluj au fost prezente cîteva zeci bune de persoane, o atmosferă prietenoasă și că cei mai buni alergători ai Circuitului au primit premiile meritate.

Reamintim că Alerg.ro a publicat cu această ocazie o revistă dedicată exclusiv acestui eveniment. Revista Alerg la Circuitul Carpaților conține detalii inedite și importante despre toate competițiile din Circuitul Carpaților 2016, interviuri cu Viorica Mălai și Iulian Rotaru, plus o prezentare a multor altor (din păcate, nu s-a putut a tuturor) concursuri de alergare montană din România. Revista se poate cumpăra în variantă online la prețul de 5 lei accesînd mai jos:

 Buy Now

Alte știri

  • După ce a fost acuzată că s-a dopat cu Meldonium și nu a putut merge la JO, Mirela Lavric a fost declarată nevinovată, relatează Gazeta Sporturilor. „A venit decizia și este un lucru important. Dar regret foarte mult că nu am fost la Jocurile Olimpice. Acum trebuie să iau partea bună a lucrurilor: am fost declarată nevinovată. Altceva nu mai pot schimba. Aș putea să fiu suparată pentru că nu s-a gestionat cum trebuie situația și mulți sportivi au avut de suferit. Dar nu am cu cine să mă lupt ca să fac dreptate și trebuie să iau totul ca atare. Deja m-am liniștit. Vreau să uit de acea perioadă, una grea, în care am fost șocată. Acum mă axez pe viața mea personală și când mă voi reapuca, voi avea forțe noi”, a mai spus Lavric la TV Dolce Sport.
  • Să spunem că Time Trail Running, unul dintre cele mai longevive, dinamice și apreciate antrenamente competitive ce se organizează la noi (în București, de obicei în Parcul Tineretului) a împlinit zilele acestea patru ani de existență. Evident, evenimentul a fost sărbătorit în alergare, rezultatele fiind disponibile aici.
  • Săptămîna aceasta s-a dat drumul la înscrieri pentru Semimaratonul Brașov Intersport, care are un număr limitat de locuri și o cauză socială, respectiv strîngerea de fonduri pentru ajutorarea lui Robert Cadar, un inimos alergător și entuziast voluntar sportiv, care se confuntă cu o formă rară de cancer. Detalii despre cauză sunt disponibile aici.
  • Alte curse unde s-a dat start la înscrieri: EcoMarathon, SportGuru Timișoara 21k (prima ediție a unui semimaraton care îi are ca ambasadori, printre alții pe Horia Colibășanu și Marius Ionescu).

Și nu în ultimul rînd, să spunem că am lansat și posibilitatea de abonament la revista Alerg în format tipar. Abonamentul, care costă 45 de lei va permite în scurt timp și accesul la toate numerele anterioare ale revistei în format digital (s-au strîns deja 32 de apariții). Abonarea se poate face printr-un click mai jos:

 Subscribe to Print Edition

Foto: Făget Winter Race

Comments

comments

Previous

Circuitul Carpaților. Premianții în revistă

Next

Dragonu‘și Marmotă (I)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also