sâmbătă, octombrie 16 2021

Numai alergătorii vaccinaţi împotriva COVID-19 sau trecuţi prin boală vor putea participa la eveniment

Organizatorii Maratonului Bucureşti au anunţat, marţi, că la ediţia din acest an a competiţiei, programată în 30-31 octombrie, vor putea participa doar alergătorii vaccinaţi împotriva COVID-19 sau trecuţi prin boală.

„La Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON (30-31 octombrie), vor avea acces doar alergătorii care sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi pentru cei care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

La eveniment va fi permis doar accesul alergătorilor care vor face dovada înregistrării şi care pot prezenta dovada vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

Dată fiind conjunctura actuală, Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON se va desfăşura pe durata a două zile, astfel încât cursele evenimentului să poată fi organizate în condiţii de maximă siguranţă sanitară.

Totodată, la cursele individuale de 5km, limita minimă de vârstă a alergătorilor a fost stabilită la 16 ani.

Comments

comments

Previous

La unii, micțiunea e ritual

Next

Gust de prăjiturică. În septembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also