Azi noapte a fost ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice. Un spectacol atipic, neverosimil, seducător ce nu poate avea loc în realitate – nu-i aşa! – ci numai după adăugarea minuţioasă de efecte speciale şi procesare „pe calculator”. Asta e prima impresie. „Aşa ceva nici nu există!”
Nu au fost folosite scenele acelea de rutină realizate de mii de oameni sincronizaţi perfect care cu trupurile lor sau pancarte etc. Nici vorbă de aşa ceva.
Un spectacol unic. Dacă n-aş fi ştiut despre ce este vorba aş fi fost convins că este lansarea unui nou album Pink Floyd. The Wall cel puţin.
În cadrul festivităţii a rostit un discurs Lord Sebastian Coe. N-am înţeles de la început despre cine este vorba. N-am conexat cele două noţiuni. Dacă ar fi spus „Sir” aş fi înţeles imediat. Că doar avem „Sir Paul McCartney”, „Sir Elton John” etc. Însă l-am văzut cu ochii mei pe atletul care mi-a fascinat copilăria. Lordul Sebastian Coe, actualmente.
Aşa cum este tradiţia, festivitatea de premiere a maratoniştilor a avut loc în cadrul acestui eveniment final. Aur pentru Stephen Kiprotich care a făcut o cursă impecabilă tactic. La km 30 a pierdut plutonul fruntaş (kenyan) şi privind cât de relaxaţi alergau aceştia părea că nimeni nu-i mai poate ajunge. Însă Kiprotich se odihnea – după cum s-a văzut ulterior. După 30km parcurşi alergând cu 20km/h… se odihnea.
Când a văzut borna ce marca 23 de mile a sprintat atât de brusc şi hotărât încât kenyenii au rămas fără replică. În scurt timp avea 100 de metri în faţa lor, distanţă pe care n-au mai putut să o recupereze indiferent cât au mărit ritmul.
Uganda lua o medalie la Olimpiadă după mai bine de 40 de ani (din 1972). Şi ce medalie!
Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Kiprotich era vizibil stăpânit de un noian de emoţii. A cântat imnul, a dus mâna la inimă, a rămas tăcut cu gândurile lui…
Imediat ce s-a terminat intonarea imnului i-a invitat pe ceilalţi doi medaliaţi alături de el pe cea mai înaltă treaptă şi instinctiv a luat în mână medalia lui Abel Kirui (medaliatul cu argint) şi s-a uitat la ea cu nedisimulată curiozitate şi uimire. „Wow, ia uite ce ţi-au dat ţie!” La medalia sa nu se uitase deloc.
Foto: Reuters.com. Imaginea este ulterioară momentului descris în articol.
Romanian
English