marți, decembrie 3 2024

Au fost realizate zece noi trasee de alergare montană, în Remeți, Stâna de Vale și Vîrtop

Membrii clubului Xterra Sport Bihor au anunţat recent că alergătorii montani au la dispoziție zece noi trasee marcate şi realizate de ei, în Remeţi, Vîrtop şi Stâna de Vale. Acestea sunt dedicate atât începătorilor, cât şi avansaţilor.

Traseele se adaugă celor cinci deja existente (două în Roșia și trei în Șuncuiuș) și care au fost lansate anul trecut.

Cele zece noi trasee sunt marcate cu plăcuţe desenate cu silueta unui alergător, colorată în funcţie de nivelul de dificultate al traseului: galben – pentru începători, verde şi albastru – nivel mediu şi roşu – pentru avansaţi.

În total, traseele – care sînt în circuit – au 194 de kilometri, iar cel mai lung este de 38km, în Remeți, putînd fi parcurs în circa 5h:30min. Cel mai scurt traseu are 12 km.

Detalii despre noile trasee pot fi găsite pe site-ul SportinApuseni.ro, care oferă informații şi despre atracţiile turistice de pe trasee, cu posibilităţile de cazare din zonă, producători locali, meşterii populari, alte sporturi practicate în zonă: cicloturism, via ferrata, canioning, căţărare, rafting sau ski.

Proiectul de realizate a traseelor noi a fost finanţat integral de către Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor (AMD), bugetul fiind de 35.000 lei.

Președintele Xterra Sport , Szokolszky István, a mai spus că în următorii doi ani clubul ar mai vrea să realizeze „Traversarea Apusenilor”, ce ar urma să fie cel mai lung traseu de alergare montană de la noi. „Ne-am gîndit că ar trebui să aibă peste 300 kilometri. Vrem să înceapă din Vadu Crişului şi să se sfîrşească în Zlatna, în judeţul Alba”, a arătat Szokolszky.

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. Din alergare

Next

Atleți masters pot participa la Maratonul București

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also